Home » D:News » Locurile în care staţia spaţială chineză s-ar putea prăbuşi. Două dintre ele se află în Europa

Locurile în care staţia spaţială chineză s-ar putea prăbuşi. Două dintre ele se află în Europa

Publicat: 13.11.2017
Prima staţie spaţială a Chinei, Tiangong-1, a fost scăpată de sub control în septembrie 2016. În prezent, specialiştii încearcă să delimiteze zona în care aceasta se va prăbuşi pe Pământ.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) susţine că nava de 8,5 tone va ajunge pe Pământ între lunile ianuarie şi martie 2018. Deşi o locaţie exactă în care se va prăbuşi este relativ neclară, ESA a realizat o zonă de ”pericol” longitudinală în care ar putea ateriza Tiangong-1, printre ţările aflate în această delimitare se numără Italia, Spania, Turcia, India şi zone ale SUA: 

Conform Mail Online, deşi multe părţi ale navei se vor descompune şi vor arde în atmosferă, vor fi şi deşeuri care se vor prăbuşi pe Pământ

ESA a anunţat că va realiza o campanie internaţională pentru monitorizarea apariţiei staţiei spaţiale. 

Sursa: ESA

Tiangong-1 a fost lansat în 2011 şi este descris ca fiind un ”potenţial simbol politic” al Chinei, parte a unui plan ambiţios chinez de a se delimita ca o superputere spaţială. Nava a fost utilizată atât pentru misiuni cu echipaj, cât şi pentru unele fără astronauţi la bord. Totodată, în 2012 a fost vizitată de prima femeie astronaut din China, Liu Yang. 
 
În 2016, în urma unor speculaţii, oficialii chinezi au confirmat că au pierdut controlul staţiei spaţiale şi că aceasta se va prăbuşi pe Pământ.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Munții Apalași au suficiente rezerve de litiu pentru 500 de miliarde de telefoane, au descoperit cercetătorii
Munții Apalași au suficiente rezerve de litiu pentru 500 de miliarde de telefoane, au descoperit cercetătorii
Nicolae Ceaușescu și vânătorile extravagante: 82 de mistreți împușcați într-o singură zi
Nicolae Ceaușescu și vânătorile extravagante: 82 de mistreți împușcați într-o singură zi
Comportamentele toxice din familie pe care mulți oameni nu le recunosc
Comportamentele toxice din familie pe care mulți oameni nu le recunosc
Leo Kanner, medicul care a descris pentru prima dată autismul și cum a ajuns lumea să înțeleagă această tulburare
Leo Kanner, medicul care a descris pentru prima dată autismul și cum a ajuns lumea să înțeleagă această tulburare
În timp ce mulți se întreabă dacă geoingineria este bună sau rea, ceva similar se petrece chiar deasupra noastră
În timp ce mulți se întreabă dacă geoingineria este bună sau rea, ceva similar se petrece chiar deasupra noastră
Un studiu amplu arată că ne-am înșelat în privința postului. Cum ne afectează creierul?
Un studiu amplu arată că ne-am înșelat în privința postului. Cum ne afectează creierul?
(P) Ce spune alegerea locuinței despre stilul de viață al noilor generații din București
(P) Ce spune alegerea locuinței despre stilul de viață al noilor generații din București
(P) Strategii pentru păcănele online: cum joci mai inteligent
(P) Strategii pentru păcănele online: cum joci mai inteligent
Test de cultură generală. Ce țări cuprinde Eurasia?
Test de cultură generală. Ce țări cuprinde Eurasia?
Roverul Perseverance a ajuns în „Vestul Sălbatic” și a descoperit unele dintre cele mai vechi roci de pe Marte
Roverul Perseverance a ajuns în „Vestul Sălbatic” și a descoperit unele dintre cele mai vechi roci de pe Marte
Presiune pe Apple și Nvidia după anunțul Huawei! Ce pregătește compania chineză?
Presiune pe Apple și Nvidia după anunțul Huawei! Ce pregătește compania chineză?
Acum 538 de ani începea construirea „Capelei Sixtine a Estului”. Străinii au rămas uimiţi de frumuseţea acestei mănăstiri româneşti
Acum 538 de ani începea construirea „Capelei Sixtine a Estului”. Străinii au rămas uimiţi de frumuseţea acestei ...
S-a decis! De ce va fi închis pentru totdeauna cel mai aglomerat aeroport din lume?
S-a decis! De ce va fi închis pentru totdeauna cel mai aglomerat aeroport din lume?
Ce se întâmplă cu vremea în România până la sfârșitul acestei săptămâni?
Ce se întâmplă cu vremea în România până la sfârșitul acestei săptămâni?
Prețul petrolului a scăzut sub 100 de dolari pe baril
Prețul petrolului a scăzut sub 100 de dolari pe baril
Val de căldură fără precedent! O cupolă de foc învăluie continentul european
Val de căldură fără precedent! O cupolă de foc învăluie continentul european
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?