Home » Lumea digitală » Secretele pe care Facebook nu ar vrea să le cunoşti. Reţeaua socială, între „puterea de a alege” a utilizatorilor şi riscul de a încălca legea protecţiei datelor personale

Secretele pe care Facebook nu ar vrea să le cunoşti. Reţeaua socială, între „puterea de a alege” a utilizatorilor şi riscul de a încălca legea protecţiei datelor personale

Secretele pe care Facebook nu ar vrea să le cunoşti. Reţeaua socială, între „puterea de a alege” a utilizatorilor şi riscul de a încălca legea protecţiei datelor personale
Publicat: 04.03.2018
Facebook ar putea urmări tot ceea ce faci în mediul online, chiar dacă nu ai intrat niciodată pe site-ul de socializare. Cea mai mare reţea socială din lume întocmeşte fişiere secrete despre activităţile a miliarde de utilizatori. Compania lui Mark Zuckerberg susţine că foloseşte informaţiile pentru a atrage reclame şi conţinut bazate pe preferinţele tale, dar şi în scopuri de securitate.

Posesorii de conturi Facebook pot descărca o copie a fişierului lor „de urmărire”, care conţine detalii despre activităţi, în timp ce sunt conectaţi la reţeaua socială, scrie Daily Mail.

Intimitatea utilizatorilor în relaţia cu terţii este mai puţin transparentă şi nimeni nu poate cunoaşte exact volumul de informaţii pe care Facebook îl deţine despre fiecare persoană în parte.

 

Facebook foloseşte datele de la 1,4 miliarde de utilizatori activi la nivel global ca bază pentru algoritmii care fac legătura între advertising şi profilul online al unui utilizator.

 

Compania poate colecta date despre fiecare element al identităţii digitale, în cadrul site-ului, de la căutările fiecăruia şi istoricul discuţiilor pe Messenger, până la fotografiile şi fişierele încărcate/transmise.

 

Facebook se foloseşte şi de plug-in-urile social media, respectiv cookie-uri (un cookie HTTP sau un modul cookie este un text special, deseori codificat, trimis de un server unui navigator web şi apoi trimis înapoi (nemodificat) de către navigator, de fiecare dată când accesează acel server), care urmăresc activitatea unui internaut – pentru a colecta date via site-urile terţe.

 

De fiecare dată când apreciezi sau distribui conţinut pe Facebook sau vizitezi site-uri cu reclame Facebook, vei fi monitorizat, chiar dacă nu eşti logat în cont, susţine sursa citată.

 

Chiar dacă nu ai intrat niciodată pe Facebook, compania te poate urmări, chiar şi fără să ştii. Peste 10.000 de site-uri conţin tracker-uri invizibile, denumite Pixels, care înregistrează informaţii despre vizitatori.

 

Informaţiile variază de la sistemul de operare folosit, până la adresa fizică şi activităţile din browser, într-un anumit moment.

 

Nick Whigham, un reporter al New Zealand Herald, a decis să testeze ceea ce cunoaşte Facebook despre el şi a fost surprins de rezultate.

 

În 2010, Facebook a fost prima reţea socială care le-a oferit utilizatorilor ocazia să descarce fişierele din istoricul personal de pe site. Printre informaţiile adunate de Facebook s-a aflat şi o filmare de pe telefonul mobil al lui Wingham, în care acesta apare cu mama sa, în prima zi la grădiniţă (o preluare de pe o casetă video veche).

 

Jurnalistul a descoperit inclusiv copii scanate ale unor contracte de închiriere, facturile pentru serviciile de cablu şi screen shot-uri cu transferuri bancare, precum şi arhive cu discuţii banale din chat şi alte elemente din istoricul site-ului.

 

Pentru a accesa „dosarul personal” de pe Facebook, se accesează meniul din dreapta sus, apoi secţiunea setări şi opţiunea „descarcă o copie a fişierului tău de date”.

 

În contextul unor controverse legate de intimitatea userilor, Facebook a spus că va încerca să ofere o transparenţă mai mare, cu privire la „ceea ce cunoaşte”.

 

În februarie, un tribunal belgian a obligat Facebook să înceteze practicile de urmărire a utilizatorilor de internet din Belgia care nu au cont pe reţeaua socială. În caz contrar, compania riscă o amendă de 305.000 dolari pe zi.

 

Johannes Kleis, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Europene a Consumatorului (BEUC), a declarat: „Este un mare câştig pentru utilizatorii de internet, care nu vor ca firmele tehnologice să le monitorizeze fiecare pas, atunci când sunt online”.

 

„Ceea ce face Facebook este în contradicţie cu legile europene de protecţie a datelor şi ar trebui oprită, la nivel european”.

 

Facebook a precizat că cookie-urile şi pixelii reprezintă „tehnologii industriale standard”, care permit dezvoltarea a zeci de mii de companii.

 

„Suntem dezamăgiţi de verdictul de astăzi şi vom face recurs”, a declarat Facebook.

 

„În anii recenţi, am lucrat din greu pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă cum sunt folosite cookie-urile, pentru a menţine securitatea Facebook şi a le prezenta conţinutul relevant. Avem echipe de oameni specializate în protecţia intimităţii, de la tehnicieni la designeri şi instrumente care le oferă oamenilor puterea de a alege”, a precizat compania americană.

 

În aceeaşi lună, un judecător federal nu a dat curs solicitării Facebook de a clasa un caz intentat de utilizatorii din Illinois, care au susţinut că gigantul tehnologic le-a încălcat dreptul la intimitate, prin colectarea de date biometrice, fără acordul lor.

 

De asemenea, guvernul din Australia doreşte să reglementeze funcţionarea Facebook şi a altor reţele sociale.

 

Ce ştie Facebook despre tine?

 

Facebook foloseşte datele personale colectate de la utilizatori folosindu-se de activitatea de de pe site, setările de localizare şi conexiunea de internet, pentru a contextualiza reclamele.

 

Compania foloseşte 98 de puncte de interes pentru a genera un profil complet al utilizatorului. Facebook poate „vizualiza” orice site pe care l-ai vizitat sau istoricul conectărilor la Facebook.

 

Cele 98 de puncte de interes sunt:

 

1. Localizarea

2. Vârsta

3. Generaţia

4. Sexul

5. Limba

6. Nivelul de educaţie

7. Specificul studiilor

8. Şcoala

9. Afinitatea etnică

10. Veniturile

11. Tipul de proprietate

12. Valoarea casei

13. Dimensiunea proprietăţii

14. Câţi metri pătraţi are casa

15. Anul construcţiei casei

16. Compartimentarea casei

17. Utilizatorii care au o aniversare în următoarele 30 de zile

18. Utilizatorii care sunt departe de familia lor

19. Utilizatorii care sunt prieteni cu o persoană ce urmează să aibă o aniversare, este proaspăt căsătorită, logodită, s-a mutat recent

20. Utilizatorii cu relaţii la distanţă

 

Citeşte continuarea în Gândul!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
Ce origine preistorică are cafeaua, una dintre cele mai consumate băuturi din lume?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
A fost descoperită o mutație genetică rară, nemaivăzută până acum la oameni
A fost descoperită o mutație genetică rară, nemaivăzută până acum la oameni
Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din istorie
Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din istorie
Vremea se încălzește! Ce temperaturi au anunțat meteorologii?
Vremea se încălzește! Ce temperaturi au anunțat meteorologii?
Programul „Străzi deschise” weekendul 27 și 28 aprilie: Ce facem pe Calea Victoriei?
Programul „Străzi deschise” weekendul 27 și 28 aprilie: Ce facem pe Calea Victoriei?
52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte istoria Apollo în şapte minute!
52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte istoria Apollo în şapte minute!
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”
China și SUA ar trebui să fie parteneri, a declarat Xi Jinping
China și SUA ar trebui să fie parteneri, a declarat Xi Jinping
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un satelit japonez
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un satelit japonez