Home » D:News » Ziarul apărut la 1 Decembrie 1918 în care se află programul Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost expus la muzeu

Ziarul apărut la 1 Decembrie 1918 în care se află programul Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost expus la muzeu

Ziarul apărut la 1 Decembrie 1918 în care se află programul Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost expus la muzeu
Publicat: 09.05.2018
Ziarul apărut în 1 Decembrie 1918, considerat extrem de important pentru mobilizarea populaţiei să vină la Alba Iulia, în care era prezentat şi programul Adunării Naţionale, este expus, în luna mai, la Muzeul Naţional al Unirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Despre evenimentele care urmau să aibă loc la data de 1 Decembrie 1918 în Alba Iulia, când cei 1228 de delegaţi au votat unirea Transilvaniei cu România, românii din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş se informau din ziarul ”Unirea”, care este expus, în luna mai, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
 
De asemenea, în ziar sunt articole despre suferinţele îndurate de naţiunea română, despre statutul pe care naţiunea română l-a avut până atunci, dar şi despre sacrificiul Primului Război Mondial.
 
Pe prima pagină este descris pe larg Programul Adunării Naţionale, ”constituante a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania”. Astfel, ”la orele 7 dimineaţa” urma să aibă loc ”serviciul divin celebrat de arhierei în bisericile protopopeşti”, la ”orele 10 dimineaţa” deschiderea Adunării în ”sala casinei militare din cetate”, iar apoi ”cetirea rezoluţiunii, votată şi propusă prin conferinţa prealabilă a Marelui Sfat Naţional”.
 
Totodată, Consiliul Naţional Central ruga, prin intermediul ziarului, toate comunele ”bisariceşti ca în acea zi să se tragă clopotele ori să bată toaca între orele 10-12 din amiazi”. 
 
Tot din ziar, oamenii aflau care este programul lor şi traseul pe care aveau să-l parcurgă când ajung la Alba Iulia, unde în ziua de 1 Decembrie au fost prezenţi peste 100.000 de români, informează Mediafax.
 
Istoricul Tudor Roşu a declarat, marţi, la Muzeul Naţional al Unirii, cu ocazia vernisării expoziţiei, că ziarul în decursul timpului a avut scop politic, naţional şi bisericesc.
 
”Ziarul Unirea de Blaj a apărut începând cu anul 1891 şi era organul bisericii greco-catolice, reprezentând interesele acesteia. Din noiembrie 1918 devine oficiosul Consiliului Naţional Român de Blaj. Deci nu mai are atât un scop bisericesc şi primeşte un scop politic. În acelaşi timp e de menţionat faptul că Unirea de Blaj a reprezentat interesele naţionale ale românilor transilvăneni”, a spus Tudor Roşu.
 
Adunarea Naţională de la Alba Iulia a fost constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de 100.000 de români, care nu aveau drept de vot, dar au venit să susţină Unirea.
 
În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în sala mare a cazinoului militar s-au adunat delegaţii aleşi din toate categoriile sociale şi veniţi de pe întreg cuprinsul pământului transilvan pentru a vota Unirea.
 
În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice care urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit Unirea Transilvaniei cu România şi a conturat totodată sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.
 
Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a fost citită delegaţilor de către Vasile Goldiş, iar apoi a fost votată.
 
Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi
O rachetă SpaceX se va prăbuși pe Lună, iar oamenii de știință nu sunt siguri la ce să se aștepte
O rachetă SpaceX se va prăbuși pe Lună, iar oamenii de știință nu sunt siguri la ce să se aștepte
Primul asteroid cu trei capete descoperit în Sistemul Solar are și o mică lună
Primul asteroid cu trei capete descoperit în Sistemul Solar are și o mică lună
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu
Ce se întâmplă când respiri adânc? Tehnica ar putea avea un alt efect decât cel la care te aștepți!
Ce se întâmplă când respiri adânc? Tehnica ar putea avea un alt efect decât cel la care te aștepți!
Cercetătorii au „deblocat” magnetismul „ascuns” într-un material ultrasubțire pentru a crea memorii mai rapide
Cercetătorii au „deblocat” magnetismul „ascuns” într-un material ultrasubțire pentru a crea memorii mai rapide
Visele consumă mai multă energie decât credeam. Ce este paradoxul somnului REM?
Visele consumă mai multă energie decât credeam. Ce este paradoxul somnului REM?
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb
Un tânăr a devenit viral după ce a început să curețe voluntar graffiti-urile de pe clădirile istorice din Roma
Un tânăr a devenit viral după ce a început să curețe voluntar graffiti-urile de pe clădirile istorice din Roma
De ce este bine să limităm consumul de zahăr înainte de vârsta de 2 ani?
De ce este bine să limităm consumul de zahăr înainte de vârsta de 2 ani?
Căldură intensă în România în următoarele zile: care vor fi județele cele mai afectate?
Căldură intensă în România în următoarele zile: care vor fi județele cele mai afectate?
Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer
Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială
Atenție la anunțurile de împrumuturi de pe Facebook și WhatsApp. Ce se poate întâmpla?
Atenție la anunțurile de împrumuturi de pe Facebook și WhatsApp. Ce se poate întâmpla?
O vacanță s-a transformat în coșmar pentru o femeie după ce a fost mușcată de căpușă
O vacanță s-a transformat în coșmar pentru o femeie după ce a fost mușcată de căpușă
Vânzările au început să scadă pentru cel mai mare producător auto din lume
Vânzările au început să scadă pentru cel mai mare producător auto din lume
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare