Home » D:News » Efectele şi riscurile pastilei de a doua zi

Efectele şi riscurile pastilei de a doua zi

Efectele şi riscurile pastilei de a doua zi
Publicat: 15.09.2018
Pastila de a doua zi poate preveni sarcina după un contact sexual neprotejat sau după un contact sexual la care protecţia a eşuat, cum ar fi ruperea prezervativului sau administrarea necorespunzătoare a contraceptivelor orale. Pentru a afla care sunt efectele folosirii ei, când poate fi contracepţia de urgenţă o soluţie şi care sunt riscurile, am apelat la Dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică ginecologie, specialist în infertilitatea cuplului şi reproducere umană asistată/FIV

Pastila de a doua zi: cum funcţionează

Pastila are 3 moduri de a acţiona: fie prin întârzierea ovulaţiei, fie prin blocarea ei, fie prin modificarea endometrului, astfel încât implantarea să nu se producă.“Trebuie să ştiţi că ovocitul este fertilizat în treimea externă a trompei, iar embrionul rezultat călătoreşte apoi prin trompă şi în 5-12 zile ajunge în uter, unde se produce nidarea. Până în momentul nidării nu avem cum să ştim dacă suntem însărcinate”, precizează medicul ginecolog Erna Stoian pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Pastila de a doua zi: când se administrează

În general, pastila de a doua zi îşi dovedeşte eficienţa dacă este luată cât mai repede după contactul sexual neprotejat. “De obicei, se recomandă administrarea primei doze în primele 24 de ore, apoi la 12 h distanţă trebuie luată şi cea de a doua. Dacă ai şi alte contacte sexuale neprotejate după administrarea pastilei de a doua zi, e posibil să rămâi însărcinată. Pastila de a doua zi nu trebuie folosită ca o forma de contracepţie, ci doar ca o metodă de urgenţă. În cazul în care ai avut contact sexual neprotejat sau metodele de protecţie au eşuat trebuie administrată altă doză”, adaugă specialistul. Ba mai mult, dacă aveţi vărsături în primele 2-3 ore de la administrarea pastilei, e indicat să luaţi altă pastilă.

Citeşte continuarea pe CSID.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă