Home » D:News » Teatrul în care nu se mai poate intra cu sticle de plastic. ”Este interzis şi cred că este foarte important să fie aşa”

Teatrul în care nu se mai poate intra cu sticle de plastic. ”Este interzis şi cred că este foarte important să fie aşa”

Teatrul în care nu se mai poate intra cu sticle de plastic. ”Este interzis şi cred că este foarte important să fie aşa”
Publicat: 24.10.2019
Administratorii Teatrului Royal Court din Londra, Marea Britanie, interzic accesul vizitatorilor în incintă cu sticle de plastic de unică folosinţă, măsura fiind una dintre cele implementate pentru a contribui la soluţionarea problemelor climatice, potrivit The Guardian, citat de agenţia de presă Mediafax.

Teatrul britanic a anunţat că nu a reuşit să implementeze un plan lunar pentru a contribui la soluţionarea problemelor climatice. În schimb, administratorii instituţiei culturale caută modalităţi prin care să echilibreze consumul de resurse până la finalul anului 2020.

În acest context, aspecte precum consumul energetic, materialele folosite, orele de lucru ale angajaţilor şi calitatea aerului vor fi analizate. Totodată, regulile pentru vizitatori vor fi revizuite, aceştia nemaiavând acces în clădire cu sticle de plastic.

„Va fi interzis şi cred că este foarte important să fie aşa. Nu dădăcim oamenii: când părăsesc clădirea noastră, se pot comporta aşa cum doresc. Dar cred că este important ca persoanele să se gândească la felul în care vin în incintă şi ce reprezintă aceasta”, a declarat regizorul de teatru Vicky Featherstone.

„Sentimentul meu este că suntem prinşi într-o aşa criză existenţială şi distopică, încât posibilitatea de a merge într-un loc unde să ni se spună cum să ne modelăm comportamentul va fi cu adevărat liniştitoare pentru oameni”, a adăugat Vicky Featherstone.

Mai multe organizaţii culturale lucrează la elaborarea unor măsuri prin care să contribuie la reducerea şi neutralizarea impactului pe care îl au asupra climei.

Producătorul Lucy Davies a declarat că instituţia culturală va împărtăşi experienţele generate de iniţiativă, „inclusiv experimentele eşuate”.

„Royal Court a fost mereu o instituţie radicală şi trebuie să fie fermă şi neînfricată în abordarea sa cu privire la cum, de către cine este realizat un lucru şi cui îi este destinat. Aici nu avem de luat o decizie; trebuie pur şi simplu să facem acest lucru, acum”, a adăugat Featherstone.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
Defrișările au scăzut la nivel global, dar e posibil ca situația să nu dureze mult
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
De ce provocări a avut parte piața muncii din UE în 2026?
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Bacteriile de pe limbă ar putea avea legătură cu viteza ta de gândire, indică un nou studiu
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Plantele de apartament împrospătează aerul? De câte ai avea nevoie pentru a produce suficient oxigen
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul