Factorul Gorbaciov: factorul uman ce a grăbit sfârșitul Războiului Rece

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Contribuția cea mai importantă a ultimului Secretar General al U.R.S.S, Mihail Gorbaciov, referitor la istoria secolului XX constă în crearea unui proces de reformare a sistemului sovietic ce ulterior s-a soldat inevitabil cu demantelarea întregului bloc comunist și încheierea Războiului Rece.

Copilăria lui Mihail Gorbaciov

Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a născut la 2 martie 1931, în Stavropol, într-o familie de țărani. Copilăria sa coincide cu cei mai grei ani ai Uniunii Sovietice, fiind marcată de război, foamete, reconfigurări identitare și politici de stat agresive.

Tatăl său, Serghei Gorbaciov, a fost mobilizat în Armata Roșie cu ocazia războiului, suferind răniri multiple, pentru ca în cele din urmă să fie lăsat la vatră în 1946, după semnarea păcii. Mama sa, Maria Panteleevna, era o femeie simplă, credincioasă, care l-a botezat în secret pe Gorbaciov la Letnițkoe, un sat vecin cu Privolnoe. Maria nu știa să scrie sau să citească, însă se mândrea cu originile sale ucrainene, de care nici fiul său nu va evita să facă uz în 1991, după căderea Uniunii Sovietice, într-o încercare de a apropia Rusia de Ucraina.

Facultatea și căsătoria

Gorbaciov a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității din Moscova între 1950-1955, interval în care au loc două evenimente majore în viața sa. În 1951, o cunoaște pe Raisa Maksimova Titorenko, viitoarea sa soție, cu care se căsătorește în anul 1953. Raisa Gorbaciov provenea dintr-o familie cu o istorie problematică, bunicul ei din partea mamei fiind împușcat pentru simplul fapt că era considerat a fi culac (țăran înstărit).

Celălalt factor decisiv din viața lui Gorbaciov a fost moartea lui Stalin în 1953, an în care el era încă la facultate. Atmosfera de relativă relaxare i-a permis să își consolideze gândirea critică pe care și-o dezvoltase deja de-a lungul primilor trei ani de facultate. Totodată, Gorbaciov a căpătat experiență politică prin intermediul postului de secretar adjunct pentru agitație și propagandă al Comsomolului pe întreaga Facultate de Drept, poziție care presupunea supravegherea secțiilor de votare dintr-un raion moscovit pentru a se asigura că este îndeplinit cuantumul de 100% prezență la vot.

Mihail Gorbaciov, la cârma URSS

Pentru Gorbaciov, viața sa profesională a culminat în anul 1982, când moartea lui Brejnev îl propulsează pe Andropov (un apropiat al lui Gorbaciov) în funcția de prim-secretar general al Comitetului Central. În acest context, nu numai că devenea al doilea om în linia de succesiune în cazul în care Andropov ar fi decedat, dar Gorbaciov căpăta și experiență, lucrând îndeaproape cu protectorul său.

În cele din urmă, după o serie de lupte interne ale partidului, la 11 martie 1985, Mihail Sergheevici Gorbaciov devine oficial prim secretar general al U.R.S.S. A fost susținut în unanimitate de către toți membrii Biroului Politic. Din această poziție, Gorbaciov a inițiat reformele perestroika și glasnost, considerate ca fiind elementele ce au destabilizat Uniunea Sovietică, ducând în cele din urmă la destrămarea ei.

Reformele, esența factorului Gorbaciov

Perestroika a fost un proces asiduu inițiat de Gorbaciov și colaboratorii săi de-a lungul a șase ani, care își propunea să restructureze întregul sistem economic comunist, ce nu mai făcea față nici cerințelor interne, nici celor externe. Conform lui Gorbaciov, prin perestroika s-a reușit realizarea alegerilor libere, asigurarea libertății presei, apariția multipartidismului și totodată recunoașterea statutului special al popoarelor din interiorul Uniunii Sovietice.

Componenta principală a perestroikăi este totuși economia. Cea mai radicală reformă economică ce a avut loc sub Gorbaciov a fost așa-numitul „program de 500 de zile”, care viza reformarea întregii Uniuni (includea toate cele 15 republici, nu doar Rusia). În principiu, programul a vizat privatizarea fabricilor, crearea unor instituții ce urmau să se specializeze în economia de piață, dar și scăderea puterii centrale în favoarea celei locale.

Programul elaborat de economiștii Grigori Iavlinski și Stanislav Șatalin a atras însă oprobriul serviciilor secrete și al armatei, deoarece presupunea totodată și reducerea cheltuielilor pentru aceste instituții, care până în acel moment ocupau un loc fruntaș în ceea ce privește finanțarea.

Al doilea proiect major al lui Gorbaciov îl constituie reforma politică, cunoscută sub numele de glasnost. Cuvânt originar din rusă ce înseamnă deschidere sau transparență, glasnost-ul a devenit o politică de stat menită să salveze Uniunea Sovietică prin implicarea cetățenilor săi în procesul de reformare.

Manifestarea concretă a glasnostului are loc cu ocazia alegerilor delegaților la Congresul Deputaților Poporului din martie 1989, în cadrul cărora cetățenii nu au votat cu oficialii de partid conservatori. Alegerea era posibilă datorită reformei lui Gorbaciov, prin care puteau fi propuși mai mulți candidați într-o circumscripție de vot. Mai mult, toate ședințele Congresului Deputaților Poporului erau televizate, la insistențele lui Gorbaciov, care era de părere că era necesar ca cetățenii să vadă procesul decizional.

Precum perestroika, și politica glasnostului a fost sortită eșecului. A avut efectul ireversibil de a îi face pe oameni să își piardă încrederea în sistem, ale cărui vulnerabilități erau expuse public.

O nouă epocă în relațiile externe ale U.R.S.S.

Este adevărat că toate reformele lui Gorbaciov sunt intercalate, dar este probabil ca cel mai important aport să îl fi avut reforma din planul politicii externe. Aceasta, datorită faptului că a avut cea mai mare contribuție în avansarea și permeabilitatea pachetului de reforme a lui Gorbaciov.

Venirea lui Gorbaciov la putere în martie 1985 a însemnat o nouă epocă în relațiile externe ale U.R.S.S., anterior marcate de răceală, agresiune, stagnare. Încă de la început, noul secretar general s-a străduit să schimbe percepția țărilor occidentale asupra Uniunii Sovietice, să îi transforme imaginea dintr-un inamic de temut într-un posibil aliat.

Această schimbare de percepție era menită să aibă loc fără a renunța totuși la principiile socialiste sau la poziția U.R.S.S. în clasamentul mondial. Mai exact, în viziunea lui Gorbaciov, Uniunea se erija în rolul de conducător al unei structuri militare de cooperare europeană. Modificarea atitudinii U.R.S.S. în plan internațional era condiționată de factori interni.

Succesul perestroikăi depindea de reconfigurările bugetare, deci odată situația internațională detensionată, se putea reduce bugetul armatei și costurile pentru dezvoltarea sectorului industrial militar care suprasolicitau o bună parte din rezervele financiare ale statului.

În timpul lui Gorbaciov, au avut loc nenumărate summituri (Geneva, Reykjavik etc), unde liderul URSS discuta cu omologul său american variante viabile pentru reducerea tensiunilor internaționale. Multe dintre acestea s-au dovedit a fi un succes, fiind urmate de măsuri concrete de reducere a arsenalului nuclear și de diminuare a numărului trupelor sovietice. Totuși, aceste concesiuni au servit la a crea o imagine de vulnerabilitate a URSS, care a condiționat ulterior demantelarea Cortinei de Fier.

După căderea blocului comunist, puterea URSS și a lui Gorbaciov scade. Fiind învinovățit pentru starea aceasta a lucrurilor, pe 25 decembrie 1991 a fost forțat de împrejurări să demisioneze, punând capăt epocii sovietice.

Bibliografie

1.Archie Brown, The Gorbachev Factor, Oxford University Press, 1996, New York

2.Mihail Gorbaciov, Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika, București, Litera, 2015

3.William Taubman, Gorbaciov. Viața și epoca lui, Meteor Publishing, 2018

4.Mihail Gorbaciov, On my country and the world, Columbia University Press, New York, 2000