De ce a iniţiat Gorbaciov răsturnarea lui Ceauşescu? Revoluţia din decembrie 1989 şi teoriile conspiraţiei

Radu Portocală susţine teoria conform căreia în România, în decembrie 1989, a avut loc o lovitură de stat orchestrată de Moscova, teorie inclusă de publicista şi eseista Ruxandra Cesereanu într-un studiu dedicat teoriilor „conspiraţioniste” privind Revoluţia de acum 30 de ani, publicat în revista Observatorul Cultural şi preluat de portalulrevoluţiei.ro.

• Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
• O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa…

De altfel, ideea că Uniunea Sovietică şi, cu diferite grade de complicitate, SUA şi Vestul au jucat un rol de bază în evenimentele din decembrie 1989 e răspândită în marea majoritate a relatărilor despre Revoluţie în România post-ceauşistă, indiferent din care parte a spectrului ideologic provin, se arată într-un material al campaniei Revolutions, realizat de Mediafax.

Congresul al XIV-lea al PCR, începutul sfârşitului

Conform jurnalistului şi scriitorului francez de origine română Radu Portocală, ceea ce l-ar fi determinat pe fostul lider al URSSS, Mihail Gorbaciov, să iniţieze schimbarea de regim din România a fost discursul lui Nicolae Ceauşescu la Congresul al XIV-lea al PCR, care a avut loc în 20-24 noiembrie 1989.

În raportul politic prezentat Congresului, Nicolae Ceauşescu a cerut, în premieră, anularea tuturor acordurilor încheiate în perioada celui de-al doilea Război Mondial cu Germania hitleristă, implicit a Pactului Ribbentrop-Molotov.

Nicolae Ceauşescu a făcut anunţul în contextul în care în 1990 se împlineau 45 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial. „Anul viitor se împlinesc 45 de ani de la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. De aceea, România consideră că trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare solutionării tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă. În primul rând apare necesar să se adopte o pozitie clară, fără echivoc de condamnare şi anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri şi dictate”, a afirmat Nicolae Ceauşescu la Congresul al XIV-lea al PCR, din 20-24 noiembrie 1989.

Practic, Ceauşescu a cerut retrocedarea Basarabiei, iar prin această pretentie teritorială, considerată tabú, fostul lider comunist ar fi declanşat scenariul moscovit al îndepărtării sale de la putere.
URSS şi Ungaria, complice, Tokes, un pretext

Radu Portocală susţine însă că, în operaţiunea de îndepărtare a lui Ceauşescu, URSS ar fi fost ajutată de Ungaria, care ar fi făcut publicitate în jurul pastorului reformat Laszlo Tokes, acesta, la rândul său, a fost folosit ca pretext pentru formarea unei mase critice, majoritar româneşti, pentru stimularea şi promovarea publică a unei revolte. Un argument al lui Radu Portocală în favoarea acestei susţineri este că pastorul reformat a fost arestat la 17 decembrie şi eliberat 5 zile mai târziu, la 22 decembrie 1989, semn că rolul lui Tokes se încheiase şi că nu mai era nevoie de el în desfăşurarea propriu-zisă a evenimentelor.

Radu Portocală mai afirmă că, la început, Armata si Securitatea au evitat să utilizeze arme de foc, folosind tunuri de apă şi bastoane; armele de foc vor fi folosite doar după ce încep vandalizările, comise, de altfel, de provocatori care erau fie agenţi străini, fie securişti. Armata este atrasă şi ea în complot, folosind armele de foc în asa fel încât să facă starea de revoluţie credibilă. Şi Securitatea a participat la represiune, dar într-o măsură mai mică decât Armata, afirmă Radu Portocală.

Dezinformare în presa occidentală

Din 20 decembrie, presa occidentală este dezinformată programat şi ritualic în privinţa victimelor, fiind lansată ideea de masacru şi genocid. Înainte de 20 decembrie, posturile străine de radio răspândesc zvonul extinderii revoltei şi în alte oraşe ale ţării, scopul fiind aţâţarea românilor; s-ar fi mizat pe efectul special al unei benzi sonore în care timişorenii înfruntau verbal soldaţii, care, apoi, începeau să tragă.

„Se astepta ca românii să iasă în stradă şi să-l huiduie pe dictator; era obligatoriu să aibă impresia că ei sunt la originea căderii lui si că tot ei sunt apoi aceia care-i aleg pe cei ce vor prelua puterea. Punctul de plecare al montajului este Timişoara. Mişcarea care, încet-încet, se generalizează se bazează pe o ficţiune”, comentează Radu Portocală.

Lovitura de stat se definitivează în perioada 21-22 decembrie 1989. La 21 decembrie are loc mitingul „sinucigaş“ al dictatorului. Boicotul mitingului s-ar fi datorat următoarei situatii: manifestaţia s-a spart şi oamenii au fugit, întrucât prin difuzoare s-ar fi auzit, la un moment dat, zgomot de focuri de arme şi ţipete (acestea nu ar fi putut fi înscenate sau înregistrate decât de Securitate). Apoi mulţimea s-a repliat în centrul Bucureştiului, dar fără să existe lideri; la lăsarea întunericului a început să se tragă în protestatari, întrucât erau necesare victimele.

La 22 decembrie, a fost înscenată sinuciderea generalului Vasile Milea: acesta fusese docil faţă de ordinele dictatorului şi acceptase ca Armata să tragă în populaţie; Ceauşescu nu avea, prin urmare, motiv să îl elimine. Ca urmare, Radu Portocală susţine ideea că generalul Milea a fost asasinat de o facţiune pucistă din Securitate, pentru a obţine sprijinul Armatei în momentul în care fostul ministru al Apărării devenea „martir“.

Execuţia lui Ceauşescu, o minciună a Revoluţiei?

Ziua de 22 decembrie, după anunţarea oficială a revoluţiei, prilejuieste şi marile înscenări pentru mass-media occidentale: gropile comune de la Timişoara, cu presupuse trupuri schingiuite, si estimarea victimelor la 60.000, fiind declarat genocidul. O altă minciună a revoluţiei ar fi fost capturarea lui Ceauşescu: acesta a fost arestat si probabil chiar executat în 22 sau cel târziu la 23 decembrie, dar s-a aşteptat până la 25 decembrie pentru a fi anunţat public acest lucru, în aşa fel încât să se mai adune victime care să legitimeze „revoluţia“ şi travaliul revoluţionar al noii Puteri instalate. Chiar şi execuţia lui Ceauşescu a fost montată, cuplul fiind ucis înainte de a fi filmată presupusa execuţie. Probabil, consideră Radu Portocală, cei doi au fost împuscaţi după metoda rusească, cu un glonţ în ceafă.

Un loc aparte în lovitura de stat l-ar fi avut şi fostul preşedinte Ion Iliescu, arătând prin modul cum se comportă, că îşi pregătise lecţia din timp şi o învăţase. Pentru a masca puciul şi mai ales eminenţa cenuşie moscovită, Iliescu şi grupul său ar fi lansat psihoza despre şi cu „terorişti“ şi iluzia de microrăzboi civil: este evitat termenul securişti, întrucât Iliescu ar fi fost instalat la Putere cu girul Moscovei, dar de către Securitate (respectiv, de facţiunea pro-sovietică). Puterea speculează, chiar într-o anumită etapă ,acuză că „teroriştii“ ar fi fost străini: existenţa acestora ar fi creat condiţiile pentru intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia, respectiv a sovieticilor. Însuşi George Bush empatizează cu posibilitatea (sau chiar sugerează) ca URSS să intervină militar în România, în favoarea „revoluţiei“.