Home » Știință » Fizicienii au descoperit o stare complet nouă a materiei numită „sticlă lichidă”

Fizicienii au descoperit o stare complet nouă a materiei numită „sticlă lichidă”

Fizicienii au descoperit o stare complet nouă a materiei numită „sticlă lichidă”
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 14.01.2021

Fizicienii au identificat o nouă stare a materiei, ascunsă în interiorul transformărilor misterioase care au loc între stările lichidă și solidă a sticlei.

Noua stare a materiei, denumită „sticlă lichidă”, prezintă un comportament la nivel microscopic nemaivăzut până acum, astfel că este separat de orice alt fenomen observat anterior.

Această nouă stare pare să existe între solid și coloid (precum un gel), fiind vorba despre amestecuri omogene cu particule care sunt microscopice însă mai mari decât atomii și moleculele, dar și mai ușor de studiat. În cazul de față, coloizi mici din plastic au fost creați și amestecați într-un dizolvant.

Dovezile pe care comunitatea științifică le vânează de ceva timp

„Este incredibil de interesant din punct de vedere teoretic. Experimentele noastre oferă dovezile necesare pentru interacțiunile dintre fluctuațiile cruciale și reținerea sticloasă pe care comunitatea științifică le vânează de ceva timp”, a explicat Matthias Fuchs, profesor la Universitatea Konstanz, din Germania.

Atunci când materialele trec din lichid în solid, moleculele lor se aliniază de obicei pentru a forma un tipar cristalin. Însă, același lucru nu are loc în cazul sticlei. Tocmai de aceea, oamenii de știință doresc atât de mult să analizeze și să deconstruiască fenomenul. În cazul sticlei și a materialelor similare sticlei, moleculele sunt „înghețate” sau blocate într-o stare dezordonată.

În cazul „sticlei lichide”, cercetătorii au observat că acei coloizi se puteau mișca, însă nu se mai puteau roti. Coloizii aveau mai multă flexibilitate decât moleculele din sticlă, însă nu suficientă pentru a fi comparabili cu materialele studiate anterior.

Descoperirea ar putea explica orice scenariu în care există o dezordine fără explicație

Prin intermediul coloizilor elipsoidali în loc de formele sferice standard, aceste „rotații blocate” au putut fi observate. Particulele s-au acumulat în grupuri cu orientări similare, iar apoi s-au „obstrucționat” reciproc în interiorul materialului, potrivit Science Alert.

Cercetătorii au spus că noua stare a materiei este, de fapt, două tranziții lichid-spre-solid aflate în competiție care interacționează, astfel creând un amestec de proprietăți diferite. Forma și concentrația particulelor par să fie cruciale pentru crearea acestei „sticle lichide”.

Descoperirile au potențialul de a dezvălui mai multe despre cele mai mici celule biologice până la cel mai vast sistem cosmologic, adică orice scenariu în care există o dezordine fără explicație.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au obținut cea de-a cincea stare a materiei în spațiu

O nouă stare a materiei, descoperită accidental

Fizicienii au găsit ”ordine în dezordine” şi o nouă stare a materiei

Experţii au descoperit, într-o banală bucată de sticlă, o nouă stare a materiei. ”Ne-a fost teamă să o facem publică”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume