Home » Istorie » Scheletul „Omului Loizu”, în vârstă de 11.700 de ani, încă dezvăluie secrete

Scheletul „Omului Loizu”, în vârstă de 11.700 de ani, încă dezvăluie secrete

Publicat: 22.03.2021

Un grup de speologi care cerceta o peșteră cunoscută sub numele de Errotalde I, în apropiere de orașul Erro din provincia Navarra (nordul Spaniei), a descoperit un schelet uman complet. Rămășițele fuseseră așezate cu atenție și în mod deliberat pe spate, cu brațele încrucișate strâns pe abdomen.

Scheletul a fost găsit la 200 de metri de intrarea în peșteră, lângă un pârâu subteran îngust, ceea ce înseamnă că cei care l-au dus acolo au depus eforturi mari pentru a transporta corpul. O gaură rotundă din mijlocul craniului scheletului sugera că acest individ a fost ucis violent și brusc de un proiectil de mare viteză sau de un obiect ascuțit rotunjit.

Scheletul era complet și într-o stare bună de conservare, cel mai probabil trupul a fost acoperit într-un fel de giulgiu de protecție care s-ar fi dezintegrat odată cu trecerea timpului.

GALERIE FOTO

Exploratorii peșterii au făcut descoperirea uimitoare în noiembrie 2017 și au anunțat Direcția de Cultură a guvernului spaniol, care a și trimis experți la fața locului. Imediat aceștia au realizat că privesc ceva extraordinar și au început cerectări extinse asupra a ceea ce a fost denumit ca „Omul Loizu” , după zona exactă unde se află peștera Errotalde I.

Omul Loizu Navarra în perioada de tranziție către epoca noastră

În ultimii trei ani, arheologii și antropologii au studiat scheletul la fața locului, cercetând cu mare atenție și zona. În ciuda dificultăților de a ajunge în această peșteră îndepărtată, experții au reușit să acumuleze date valoroase despre viața și timpul în care a trăit Omul Loizu Navarra, potrivit Ancient Origins.

Folosind tehnologia de datare cu radiocarbon, au putut verifica dacă scheletul era cu adevărat antic. S-a dovedit a fi cel mai vechi schelet intact găsit vreodată în nordul Spaniei sau oriunde în regiunea înconjurătoare.

Scheletul a fost datat în anul 9.700 î.Hr., sau cu 11.700 ani în urmă. Aceasta înseamnă că defunctul a trăit într-o perioadă specială, o perioadă de profunde schimbări globale care a marcat sfârșitul epocii Pleistocen (și ultima epocă glaciară) și începutul perioadei Holocen, care continuă și în zilele noastre.

Totodată, cercetătorii au confirmat că scheletul aparținea unui tânăr, cu vârsta cuprinsă între 17 și 21 de ani, și că cel mai probabil a murit ca urmare a rănii la cap, care a fost cauzată de o armă. Stilul său de viață ar fi fost cel al unui vânător-culegător și, la fel ca alți semeni, a căutat fără îndoială refugiu în peșteri precum Errotalde I în timpul iernilor lungi și reci.

Cel mai bine conservat schelet

Cercetarea originilor și istoria personală a Omului Loizu va intra într-o etapă nouă și interesantă. La jumătatea lunii martie 2021, rămășițele scheletice au fost luate în totalitate din peșteră, după o acțiune care a implicat o muncă intensă de 12 ore, iar cercetătorii vor putea continua cercetarea lor aprofundată în condiții controlate de laborator.

Scheletul va fi supus unor noi cercetări amănunțite / Credit foto: navarra.es

Pablo Arias Cabal, profesor de preistorie la Universitatea din Cantabria, care va fi implicat în următoarea fază a cercetării, a precizat că scheletul recuperat „este unic în Spania și este un caz foarte rar pe întreg continentul european”. El a explicat că Omul Loizu Navarra a venit „dintr-un moment în tranzit între ultima epocă glaciară și timpurile geologice actuale, o perioadă din care există foarte puține rămășițe în întreaga Europă și aș spune că niciunul nu se află într-o stare de conservare atât de bună ca acesta”.

Scheletul din Navarra va fi supus unei multitudini de teste genetice, pentru a vedea dacă se poate determina de unde era omul, ce dietă avea și de ce boli ar fi putut suferi înainte să moară.

Vă recomandăm să citiți și:

Prima cultură a oamenilor moderni a durat cu 20.000 de ani mai mult decât s-a crezut anterior

Rămășițele unui copil dezmembrat dezvăluie o practică de înmormântare sinistră de acum 8.000 de ani

Noi detalii despre monumentele misterioase din nordul Peninsulei Arabice au ieșit la iveală

Locuitorii antici ai Patagoniei se adaptau schimbărilor sezoniere, dar și climatice

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume