Home » Natură » Pământul ar putea deveni „extraterestru” pentru oameni până în anul 2500

Pământul ar putea deveni „extraterestru” pentru oameni până în anul 2500

Pământul ar putea deveni „extraterestru” pentru oameni până în anul 2500
Credit foto: James McKay, CC BY-ND, The Conversation
Publicat: 20.10.2021

Pentru a înțelege pe deplin impacturile climatice, cercetătorii și legislatorii ar trebui să privească  mai departe de pragul anului 2100.

Dacă emisiile CO2 nu sunt reduse în mod semnificativ, încălzirea globală va transforma, până în 2500, pădurea amazoniană într-o vastă pustietate, Vestul mijlociu al Statelor Unite ale Americii într-o regiune tropicală, iar India va avea o climă prea fierbinte pentru a mai permite traiul, potrivit unui nou studiu.

„Trebuie să ne imaginăm Pământul pe care copiii și nepoții noștri îl vor moșteni, precum și ce anume putem face noi acum pentru ca acea lume să fie cât mai locuibilă pentru ei. Dacă nu reușim să atingem obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, iar emisiile vor continua să crească, multe regiuni din lume se vor schimba în mod dramatic”, a explicat Christopher Lyon, cercetător sub coordonarea profesorului Elena Bennett la Universitatea McGill din Canada.

Noul studiu a fost publicat în jurnalul Global Change Biology și dezvăluie un Pământ care este „extraterestru” pentru oameni.

Vegetația și cele mai bune zone agricole se vor muta la poli

În cazul în care omenirea nu îndeplinește obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris de a limita încălzirea globală la sub 2 grade Celsius, vegetația și cele mai bune zone agricole se vor muta la polii Pământului. Regiunile propice pentru anumite recolte vor fi reduse. Locuri renumite de-a lungul istoriei pentru ecosisteme bogate, precum bazinul amazonian, se vor transforma într-o vastă pustietate.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că stresul termic ar putea atinge niveluri fatale pentru oamenii din regiunile tropicale extrem de populate. Mai mult, echipa a descoperit că nivelul mărilor va continua să crească din cauza extinderii și amestecării apei din oceanele tot mai calde.

„Aceste proiecții indică posibila magnitudine a dezastrului climatic într-un interval mai mare de timp, fiind în concordanță cu analize făcute anterior”, a spus Lyon.

Această limită, folosită de peste 30 de ani, este deficitară

Deși multe analize vorbesc despre efectele pe termen lung ale schimbărilor climatice, mare parte dintre acestea nu depășesc pragul anului 2100. Pentru a înțelege pe deplin impacturile climatice, oamenii de știință și legislatorii trebuie să privească mai departe de anul 2100.

„Analizele elaborate de Acordul de la Paris, Națiunile Unite și Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei ne arată ce trebuie să facem înainte de 2100 pentru a îndeplini obiectivele și ce s-ar putea întâmpla dacă nu facem ce trebuie. Însă, această limită, folosită de peste 30 de ani, este deficitară. Oamenii care se nasc acum vor avea peste 70 de ani în anul 2100”, a mai precizat Lyon.

Previziunile climatice și politicile de care depind acestea nu ar trebui să se oprească la anul 2100 pentru că nu pot înțelege pe deplin amploarea impacturilor climatice, au concluzionat oamenii de știință.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un Pământ „extraterestru pentru oameni”. Cum va arăta lumea noastră peste 500 de ani?

Cât timp mai are de trăit omenirea? Răspunsul unui renumit astronom de la Harvard

Vizitatorii interstelari ar putea dispărea înainte ca omenirea să-i poată descoperi. Iată de ce

Un studiu susține că prăbușirea ecosistemelor oceanice ar putea devasta omenirea în următorii 25 de ani

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Agenții AI se chinuie să producă cercetări științifice originale, arată un nou studiu
Agenții AI se chinuie să producă cercetări științifice originale, arată un nou studiu
Cardurile de credit expirate pot fi reactivate și folosite fraudulos, au descoperit cercetătorii
Cardurile de credit expirate pot fi reactivate și folosite fraudulos, au descoperit cercetătorii
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre vitamina D și vitamina D3?
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?
Un robot umanoid din China aleargă mai repede decât cel mai rapid om din lume
Un robot umanoid din China aleargă mai repede decât cel mai rapid om din lume
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială
Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka
Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?
Vești bune pentru iubitorii de cereale cu lapte! O mare companie elimină coloranții artificiali și conservanții din produsele sale
Vești bune pentru iubitorii de cereale cu lapte! O mare companie elimină coloranții artificiali și conservanții din ...
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?
Toată viața a crezut că nu are familie, dar un test ADN a dezvăluit 50 de rude din toată lumea
Toată viața a crezut că nu are familie, dar un test ADN a dezvăluit 50 de rude din toată lumea
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii
Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară
Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară
Astronomii ar fi aflat de ce planetele din constelația Orion au orbite înclinate
Astronomii ar fi aflat de ce planetele din constelația Orion au orbite înclinate
O singură arsură solară intensă îți poate schimba sănătatea pentru totdeauna
O singură arsură solară intensă îți poate schimba sănătatea pentru totdeauna
Creșterea dioxidului de carbon din atmosferă modifică sângele oamenilor, arată un studiu
Creșterea dioxidului de carbon din atmosferă modifică sângele oamenilor, arată un studiu
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea
Câinii pot „citi” emoțiile oamenilor. Creierul lor distinge chiar și supărarea