Home » D:News » Jumătate din cei 215.000 de ghețari ai lumii vor fi pierduți până în 2100

Jumătate din cei 215.000 de ghețari ai lumii vor fi pierduți până în 2100

Jumătate din cei 215.000 de ghețari ai lumii vor fi pierduți până în 2100
Foto: Pixabay
Publicat: 09.01.2023

Cel puțin jumătate din cei 215.000 de ghețari din lume vor dispărea până la sfârșitul secolului. Chiar și în cele mai optimiste scenarii, topirea va fi probabil mult mai accentuată decât se așteaptă, potrivit unui studiu publicat în revista Science.

Pare inevitabil: chiar și în cel mai optimist scenariu, jumătate din ghețarii lumii vor dispărea până la sfârșitul secolului. Concluzia aparține unei echipe internaționale de oameni de știință, care a simulat cu o precizie fără precedent viitorul celor 215.000 de ghețari din lume în funcție de diferite traiectorii de încălzire globală.

Într-un articol publicat vineri în revista Science, citat de Le Figaro, cercetătorii conduși de David Rounce de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh explică faptul că o creștere a temperaturii medii globale limitată la +1,5°C (obiectivul cel mai ambițios al Acordului de la Paris) nu va împiedica topirea a 49% din ghețari până în 2100 față de 2015 și pierderea unui sfert din masa lor totală. Și va fi mult mai rău dacă nu se va face nimic pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră: la o încălzire de +4°C, 83% dintre ghețari vor dispărea până la sfârșitul secolului.

Cei mai mulți ghețari ai lumii vor dispărea până la sfârșitul secolului

„În cazul Alpilor, aproximativ 15% din ghețari ar rămâne în 2100 pentru un scenariu de +1,5°C, niciunul la +4°C și doar câțiva pe vârfurile de peste 4000 de metri pentru traiectoria actuală de încălzire”, spune Étienne Berthier, glaciolog.

Cu toate acestea, dacă ne raportăm la angajamentele climatice actuale, lumea se îndreaptă spre o încălzire de aproximativ 2,7°C: în acest ritm, ne putem aștepta la o „deglaciere” aproape completă a unor regiuni întregi, cum ar fi vestul Canadei și al Statelor Unite sau Noua Zeelandă, avertizează cercetătorii.

Europa nu va fi cruțată. În 2100 ar mai rămâne aproximativ 15% din ghețari pentru un scenariu de +1,5°C, niciunul la +4°C și doar câțiva pe vârfurile de peste 4000 de metri pentru traiectoria actuală de încălzire, explică Étienne Berthier.

În ceea ce privește ghețarii emblematici din Pirinei, dispariția lor este deja prognozată în 10-20 de ani.

Ghețarii se topesc mai repede

Este o imagine mai alarmantă decât proiecțiile care au stat la baza ultimului raport al IPCC, cu pierderi de masă între 14 și 23% mai mari decât cele estimate anterior. Acest lucru se datorează faptului că autorii au analizat soarta fiecărui ghețar. Pentru a face acest lucru, ei au folosit rezultatele unui studiu anterior, publicat în 2021, care a folosit 20 de ani de imagini din satelit ale tuturor ghețurilor din lume – cu excepția calotelor glaciare din Groenlanda și Antarctica, care sunt guvernate de mecanisme mai complexe – pentru a cuantifica schimbările din ultimele două decenii.

Apoi, au supus aceste date, ghețar cu ghețar, unor modele care iau în considerare diferite scenarii de încălzire cuprinse între +1,5°C și +4°C până în 2100, comparativ cu era preindustrială. „Pentru prima dată, acest model ia în considerare și mai multe procese fizice, cum ar fi desprinderea (atunci când masele de gheață se desprind pentru a forma iceberguri sau se topesc în apa unui lac sau a unui ocean); de asemenea, integrează efectul resturilor de rocă de la suprafață, care pot modifica efectul de reflexie al zăpezii (albedo) și accelera topirea”, subliniază Étienne Berthier.

Cu cât va crește nivelul mării?

Studiul reprezintă „un pas înainte substanțial în modelarea predictivă” a impactului schimbărilor climatice asupra ghețarilor individuali, spune Gudfinna Adalgeirsdottir, profesor la Universitatea din Islanda, care nu a fost implicată în studiu. Ea laudă acuratețea studiului, dar îi subliniază limitele: „Nu dispunem de estimări fiabile ale grosimii tuturor ghețarilor din lume. Este mult mai dificil să se măsoare grosimea totală decât variațiile de grosime (ceea ce se poate face prin repetarea măsurătorilor prin satelit și compararea variațiilor de altitudine). În plus, modelele climatice lucrează cu o rezoluție care este adesea între 50 și 200 km. Modelele cu rezoluție mai mare ar îmbunătăți proiecțiile”, adaugă aceasta.

Autorii studiului au analizat, de asemenea, impactul topirii ghețarilor, care ar putea duce la o creștere a nivelului mării de aproximativ 9 cm (scenariul +1,5°C) până la 15,4 cm (+4°C).

Ghețarii reprezintă inclusiv o resursă esențială pentru aproximativ 1,9 miliarde de oameni, subliniază autorii articolului publicat în revista Science.

Practic, cercetătorii doresc să reamintească faptul că „fiecare fracțiune de grad contează” pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle