Home » D:News » Virgin Orbit, compania de rachete a lui Richard Branson, a intrat în faliment

Virgin Orbit, compania de rachete a lui Richard Branson, a intrat în faliment

Virgin Orbit, compania de rachete a lui Richard Branson, a intrat în faliment
Sursa foto: Virgin Galactic
Publicat: 06.04.2023

Compania de rachete a miliardarului britanic Sir Richard Branson, Virgin Orbit, a declarat falimentul în SUA, după ce nu a reușit să obțină noi investiții.

Compania și-a încetat operațiunile recent, dar speră să găsească un cumpărător.

Virgin Orbit, cu sediul în California, a anunțat recent că va concedia 85% din forța de muncă. Mai devreme anul acesta, o rachetă Virgin Orbit nu a reușit să finalizeze prima lansare de satelit de pe teritoriul britanic.

Lansarea eșuată a unui satelit pe orbită

Șeful Virgin Orbit, Dan Hart, a declarat că, deși compania a depus „eforturi mari” ca să se ocupe de finanțele sale și de obținerea mai multor fonduri, „în cele din urmă trebuie să facem ceea ce este mai bine pentru afacere”.

El a precizat că Virgin Orbit se va concentra acum pe găsirea unui cumpărător pentru afacere, astfel încât „să ofere claritate cu privire la viitorul companiei pentru clienții săi, furnizorilor și angajaților săi”, potrivit BBC.

Compania a fost fondată în 2017 și este o companie derivată din compania de turism spațial a lui Branson, Virgin Galactic.

În ianuarie, o încercare de a trimite pentru prima dată, din Marea Britanie, un satelit pe orbită, a eșuat din cauza unui filtru de combustibil al rachetei, care s-a desprins, provocând supraîncălzirea unuia dintre motoare.

Misiunea, care a fost lansată de la Spaceport Cornwall, a fost prezentată ca o piatră de hotar pentru explorarea spațială din Marea Britanie. Se spera că va marca un pas important pentru a ajuta la transformarea Regatului Unit într-un actor global. De la fabricarea de sateliți la construirea de rachete și crearea de noi porturi spațiale.

Sectorul spațial britanic generează venituri de 17,5 miliarde de lire sterline pe an

Compania, care și-a listat acțiunile la indicele Nasdaq din New York în 2021, avea datorii 153,5 milioane de dolari în septembrie 2022. Recent, compania a anunțat că Virgin Investments, parte a Virgin Group, va furniza 31,6 milioane de dolari în bani noi pentru a ajuta Virgin Orbit în procesul de găsire a unui cumpărător.

Compania a solicitat ceea ce este cunoscut sub numele de capitolul 11 de protecție împotriva falimentului în SUA. Acesta permite unei întreprinderi să continue să funcționeze și să își rezolve problemele financiare, oferind în același timp protecție împotriva creditorilor cărora li se datorează bani.

Agenția spațială britanică a declarat că a lucrat cu Virgin Orbit timp de mulți ani, dar a precizat că problemele sale sunt o chestiune comercială a companiei.

Aceasta a adăugat că sectorul spațial britanic este „înfloritor” și a spus că generează venituri în valoare de 17,5 miliarde de lire sterline pe an.

Miliardari care și-au înființat companii spațiile

Sir Richard Branson face parte dintr-un grup foarte restrâns de miliardari care și-au extins imperiile de afaceri în domeniul lansării de sateliți și încearcă să devină pionier în domeniul călătoriilor spațiale comericale.

Printre ceilalți se numără Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care și-a înființat compania spațială Blue Origin, precum și Elon Musk, proprietarul Twitter și Tesla, care a fondat SpaceX.

Vă mai recomandăm și: 

SpaceX vs Virgin Galactic vs Blue Origin: Care sunt diferențele?

Virgin Orbit a trimis cu succes prima rachetă în spațiu, cu o lansare din aer

Virgin Orbit testează pentru prima dată racheta LauncherOne

Moment istoric pentru Virgin Galactic. Richard Branson și echipajul au ajuns în spațiu

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință