Home » Istorie » Pericle, cel mai mare om de stat din Grecia antică

Pericle, cel mai mare om de stat din Grecia antică

Pericle, cel mai mare om de stat din Grecia antică
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 23.04.2023

Conform „Vieții lui Pericle”, scrisă de istoricul, filosoful, biograful și eseistul grec Plutarh, înainte de a-l aduce pe lume, mama lui Pericle, Agariste, a avut un vis însemnat.

În vis, ea s-a văzut dând naștere unui leu. Acest vis a fost interpretat de oracolul din Delfi ca un semn al măreției copilului care urma să se nască. Se credea că leul reprezenta puterea și tăria pe care Pericle le va avea ca lider. Ceea ce se va fi dovedit a fi adevărat.

Câteva luni mai târziu după prezicerea oracolului, s-a născut Pericle. (495 î.Hr. – 429 î.Hr.), o legendă printre atenieni, care și-a câștigat popularitatea pentru abilitățile sale de orator și pentru eforturile de a crea o epocă ateniană admirată de toți.

Olimpianul hotărât, inteligent, incoruptibil

Pericle a fost supranumit „Olimpianul” datorită caracterului său. Era un om hotărât, dar în același timp, calm. Inteligent și incoruptibil.

Deși Plutarh a scris despre Pericle la sute de ani după moartea politicianului grec, lucrarea sa a fost și încă este citită și studiată, reprezentând o referință biografică istorică și asta pentru că nu există informații generoase din timpul vieții lui Pericle, ci doar fragmente, unele dintre acestea ele însele stând sub semnul incertitudinii. În afara câtorva proiecte de lege și decrete ale legilor sale juridice și politice, nimic despre viața lui Pericle nu a rămas posterității.

Primul cetățean al Atenei

Omul de stat grec (a fost conducător al Atenei între 443 și 429 î.Hr.,) și-a pus amprenta asupra lumii în mult mai multe feluri decât prin iconica Acropolă care încă definește orizontul Atenei. A pus bazele democrației și a guvernat în timpul Epocii de Aur a Atenei, când artele, arhitectura și filosofia – precum și Atena însăși – au atins noi culmi.

Politician și general, Pericle a fost o figură proeminentă și influentă în politica ateniană, în special între Războaiele greco-persane și Războiul peloponesiac, aclamat de Tucidide, un istoric contemporan, ca fiind „primul cetățean al Atenei”.

Patronul artelor

Pericle a promovat artele și literatura și, în principal, prin eforturile sale, Atena a dobândit reputația de centru educațional și cultural al lumii antice grecești. A demarat un proiect ambițios ce a generat majoritatea structurilor care au supraviețuit pe Acropole, inclusiv Partenonul.

Maestru orator

Discursurile și elegii ale acestuia (așa cum au fost înregistrate și posibil interpretate de politicianul, strategul și istoricul atenian Tucidide) celebrează măreția unei Atene democratice aflate la apogeu. Cel mai faimos dintre ele este „Orațiunea funerară”, un discurs rostit după primul an al Războiului Peloponesiac pentru a comemora morții din război.

Aristocrat și patron al artelor, la vârsta de 20 de ani Pericle și-a făcut pentru prima dată un renume în orașul său odată cu susținerea financiară a piesei de teatru „Persanii”, a marelui dramaturg tragic eschil, piesă ce fusese prezentată în cadrul Festivalului Dionysia din 472 î.Hr.

Proiecte administrative

Pericle a instituit ceea ce este considerată a fi „democrația radicală”. Mai exact, cetățenii atenieni obișnuiți erau plătiți de stat pentru a participa la treburile politice, în condițiile în care, anterior, doar cei bogați aveau aceastăposibilitate. A aprobat plata pentru profesia de jurat și pentru soldați, marinari și administratori, această evoluție contribuind la transformarea caracterului democrației și al societății ateniene.

În timpul mandatului său, Pericle a supravegheat construcția a numeroase clădiri publice și sacre din Atena, cea mai importantă realizare fiind ridicarea mai multor structuri monumentale din marmură în vârful Acropolei. Persanii au distrus clădirile originale de pe Acropole atunci când au jefuit Atena, în 480 î.Hr, astfel, dorind să reconstruiască sanctuarul, să evoce prestigiul atenian și să mulțumească publicul, Pericle a angajat topografi pentru a construi și reconstrui clădiri celebre precum Partenonul, Erectheionul, Propylaia și Templul Atenei Nike.

Pe măsură ce Atena își consolida tot mai mult statutul, sub conducerea lui Pericle, Sparta s-a simțit din ce în ce mai amenințată, începând să ceară concesii atenienilor. Pericle a refuzat, iar în 431 î.Hr. conflictul dintre Atena și Corint, aliatul Spartei, l-a împins pe regele spartan Archidamus al II-lea să invadeze Attica, în apropiere de Atena. Pericle a adoptat o strategie care a jucat în avantajul atenienilor ca forță navală, evacuând zona rurală a Atticii pentru a nu permite armatelor spartane superioare să aibă cu cine lupta.

Atunci când spartanii au ajuns în Attica, au găsit-o goală. Cu toți oamenii săi adunați între zidurile Atenei, Pericle a fost liber să lanseze atacuri oportuniste pe mare împotriva aliaților Spartei. Această strategie costisitoare din punct de vedere financiar a funcționat bine în primii ani ai războiului, dar o ciumă a lovit populația ateniană concentrată, luând multe vieți și stârnind nemulțumire. Pericle a fost detronat pentru scurt timp în 430, dar după ce eforturile atenienilor de a negocia cu Sparta au eșuat, a fost repus rapid în funcție.

În anii 430-429 î.Hr., Atena a fost devastată de o epidemie misterioasă, care a reapărut câțiva ani mai târziu. Zeci de mii de oameni au murit, societatea a fost devastată, iar armata, care se afla în primele etape ale unui război brutal de douăzeci și șapte de ani împotriva Spartei, a fost slăbită timp de mulți ani. Catastrofa a contribuit la înfrângerea zdrobitoare a Atenei, în 404 î.Hr. de către spartanii hulpavi, care au dărâmat zidurile orașului și au impus o oligarhie de scurtă durată, dar criminală. Printre cei care au murit din cauza acestei molime s-au numărat Pericle și doi dintre fiii săi.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Pericles-Athenian-statesman

https://www.nationalgeographic.com/culture/article/pericles

https://www.historyhit.com/facts-about-pericles/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arheologii dezvăluie sfere de piatră dintr-un joc de societate din Grecia Antică

Top 10 invenții din Grecia Antică pe care le folosim și în prezent

Afrodita, zeița iubirii, frumuseții și a fertilității din Grecia Antică

Un vechi templu al lui Poseidon, descoperit într-o zonă lovită de tsunamiuri din Grecia

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
COMUNICAT: În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, concepută să devină cea mai mare destinație de entertainment, retail și tehnologie de pe continent care va transforma țara într-un nou epicentru global al divertismentului
COMUNICAT: În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Coca-Cola și Pepsi?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre Coca-Cola și Pepsi?