Home » Știință » Telescopul Webb descoperă Universul timpuriu cu ajutorul unui imens roi de galaxii

Telescopul Webb descoperă Universul timpuriu cu ajutorul unui imens roi de galaxii

Telescopul Webb descoperă Universul timpuriu cu ajutorul unui imens roi de galaxii
Credit foto: NASA, ESA, CSA, T. Morishita (IPAC), A. Pagan (STScI)
Publicat: 27.04.2023

Fiecare gigant din Univers a fost cândva „un copil”, deși este posibil ca omenirea să nu îi fi văzut niciodată în acel stadiu de dezvoltare.

Telescopul Spațial James Webb al NASA a început să facă lumină asupra unor ani formativi din istoria Universului care până acum au fost inaccesibili, anume anii de formare și asamblare galaxiilor.

Pentru prima dată, cercetătorii au confirmat un roi, format din șapte galaxii la o distanță pe care astronomii o numesc deplasarea spre roșu 7,9, adică la doar 650 de milioane de ani după Big Bang.

Pe baza datelor colectate, astronomii au calculat dezvoltarea viitoare a roiului incipient, descoperind că acesta va crește probabil în dimensiuni și masă până va semăna cu roiul Coma, un monstru al Universului modern, scrie EurekAlert.

Roiul este format din șapte galaxii

„Acesta este un loc foarte special, unic, de evoluție accelerată a galaxiilor, iar Webb ne-a oferit capacitatea fără precedent de a măsura vitezele acestor șapte galaxii și de a confirma cu încredere că acestea sunt legate între ele într-un roi”, a declarat Takahiro Morishita de la IPAC-California Institute of Technology, autorul principal al studiului publicat în Astrophysical Journal Letters.

Măsurătorile precise captate de spectrograful în infraroșu apropiat (NIRSpec) al lui Webb au fost esențiale pentru a confirma distanța colectivă a galaxiilor și vitezele mari cu care acestea se deplasează în interiorul unui halo de materie întunecată, cu aproximativ o mie de kilometri pe secundă.

Datele spectrale au permis astronomilor să modeleze și să cartografieze evoluția viitoare a grupului de adunare, până în timpul nostru, în Universul modern.

Predicția conform căreia roiul va semăna în cele din urmă cu roiul Coma înseamnă că acesta ar putea fi în cele din urmă printre cele mai dense colecții de galaxii cunoscute, cu mii de membri.

Roiurile de galaxii, cele mai mari concentrații din Universul cunoscut

„Putem vedea aceste galaxii îndepărtate ca niște mici picături de apă în diferite râuri și putem vedea că, în cele din urmă, toate vor deveni parte a unui râu mare și puternic”, a declarat Benedetta Vulcani de la Institutul Național de Astrofizică din Italia, un alt membru al echipei de cercetare.

Roiurile de galaxii sunt cele mai mari concentrații de masă din Universul cunoscut, ceea ce poate deforma în mod dramatic țesătura spațiului-timp însuși.

Această deformare, numită lentilă gravitațională, poate avea un efect de mărire pentru obiectele aflate dincolo de roi, permițând astronomilor să privească prin acesta ca printr-o lupă gigantică.

Echipa de cercetare a reușit să utilizeze acest efect, privind prin Roiul Pandorei, căci până și instrumentele puternice ale lui Webb au nevoie de un ajutor din partea naturii pentru a vedea atât de departe.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Ar fi putut dinozaurii să crească și mai mult dacă asteroidul nu ar fi lovit Pământul?

Un nou acord pentru studiul lumilor metalice ale asteroizilor de tip M

Telescopul James Webb a surprins o fuziune galactică spectaculoasă

Webb a spulberat orice speranță ca exoplaneta TRAPPIST-1b să fie locuibilă

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?