Honoré de Balzac, unul dintre cei mai mari și mai influenți scriitori. „Este ușor să stai și să observi, mai greu este să te ridici și să acționezi”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Honoré de Balzac(1799-1850) a fost un romancier și dramaturg francez cunoscut pentru descrierea realistă a societății franceze de la începutul secolului al XIX-lea.

Unul dintre cei mai prolifici autori din literatura franceză, Balzac a scris peste 90 de romane și piese de teatru, iar opere precum La Peau de chagrin (1831; The Magic Skin), Colonel Chabert (1832), Eugénie Grandet (1833), Le Père Goriot (1835), Le Lys dans la vallée (1835; The Lily of the Valley), Illusions perdues (1842; Lost Illusions), La Rabouilleuse (1842; The Black Sheep), Splendeurs et misères des courtisanes (1847; A Harlot High and Low) și La Comédie humaine (1848; The Human Comedy) l-au transformat într-unul dintre cei mai importanți romancieri și dramaturgi din istorie.

• De la „delulu” la „cringe”: Cum ne-au schimbat englezismele și jargonul rețelelor sociale felul în care…

Cunoscut pentru atenția la detalii și pentru capacitatea de a surprinde nuanțele eroilor din cărțile sale și ale mediului lor social, Balzac a descris cu meticulozitate împrejurimile, îmbrăcămintea și înfățișarea personajelor sale pentru a crea un portret viu al lumii lor.

50 de cești de cafea pe zi

Cufundat în procesul creației, Balzac scria ore în șir, uneori zile întregi și nopți în care nu dormea.

Se spune că Balzac, care era un mare amator de cafea, adesea consumând cantități mari de cafea pentru a rămâne treaz în timpul maratoanelor sale de scris, ar fi băut și până la 50 de cești de cafea pe zi, obicei care probabil a contribuit la problemele sale de sănătate care au apărut mai târziu în viață.

A vrut să facă parte din înalta societate

Născut Honoré Balzac, la 20 mai 1799, la Tours (în sudul Franței), scriitorul a adăugat la numele său „de” pentru că avea o sonoritate mai aristocratică și o trecere mai mare în societatea franceză a vremurilor în care trăia. Și, tot din dorința de a-și îmbunătăți statutul social, și pretențios la ascensiunea socială, în 1760 Balzac s-a mutat la Paris, șase ani mai târziu fiind deja membru al francmasoneriei și secretar al Consiliului Regelui.

În ciuda faimei și procesului de creație prolific, Balzac s-a confruntat cu dificultăți financiare de-a lungul vieții. A trăit peste posibilitățile sale și a fost în mod constant îndatorat, datorii pe care a încercat să le atenueze prin diverse proiecte comerciale, majoritatea nereușite.

Capodopera lui Balzac

Primul roman Les Chouans l-a publicat în 1829, sub propriul nume – Honoré Balzac – opera bucurându-se de un mare succes și deschizându-i drumul către ceea ce avea să devină cariera sa definitorie. Les Chouans a fost urmat, în 1831, de Le Peau de chagrin, după care, timp de 20 de ani, a scris o vastă colecție de romane și scurte povești cunoscută sub numele La Comédie humaine (Comedia Umană), capodopera lui Balzac construită ca o reproducere a societății franceze a timpului său și ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale și profesii.

Începând cu 1831, Balzac scrie continuu, în aprilie publicând broșura Ancheta, cu scrieri politice, pe care o semnează Dl. De Balzac, elector eligibil și folosind pentru întâia oară particula nobiliară inventată de tatăl său. De aici înainte va semna pe întregul parcurs al vieții ca „de Balzac”.

Amor cu marchize și contese

În august 1831, Balzac publică romanul La Peau de chagrin, o poveste fantastică în jurul căreia se oglindește întreaga viață a Parisului, în septembrie îi apar, grupate în trei volume, o serie de povestiri intitulate Romans et contes philosophiques, iar la 5 octombrie primește o scrisoare anonimă de la o cititoare care îi analiza scrierile, scrisoare care-i condimentează puțin viața personală.

La scurt timp, avea să descopere că autoarea scrisorii era marchiza de Castries, iar după ce marchiza îi face o invitație la ea, Balzac cunoscându-l pe ducele de Fitz-Jammes, unchiul acesteia, scriitorul avea să devină fondatorul ziarului legitimist Le Rénovateur.

În toată această perioadă, Balzac a încercat diferite manevre și strategii care să-l introducă practic în viața politică franceză, acțiunile sale nefiind încununate cu succes. După ce în 1832 îi cere mâna – și este refuzat – Eleonorei de Trumilly, una dintre fiicele prietenului său, baronul de Trumilly, locotenent-colonel de artilerie al gărzii regale sub Restaurație. Trumilly ar fi fost pentru el calea care l-ar fi ajutat să intre oficial în lumea politică. În lipsa acesteia, Balzac are să se consoleaze cu  marchiza Castries, concentrându-se în continuare pe literatură.

Un nou capitol în viața scriitorului

Din păcate pentru el, nici planurile pe care le avea cu marchiza Castries nu au mers conform așteptărilor, astfel că după o călătorie în Italia pe care acesta și-o dorea prolifică din punct de vedere al iubirii cu doamna Castries, acesta revine, dezolat, în Franța. Totuși, aventurile amoroase nu-l abandonează pe Balzac. La scurt timp după despărțirea de Castries, amorezul Balzac primește o scrisoare din Ucraina (Odessa), semnată L’Étrangère (Străina). Marea necunoscută se va dovedi a fi Eve Hanska, născută contesă Rzewuska, descendenta unei vechi familii aristocratice poloneze, căsătorită cu Venceslas Hanski, posesorul castelului Wierzchownia. Odată cu această scrisoare, se stabilește un nou capitol în viața scriitorului, la 14 martie 1850, Balzac căsătorindu-se cu Hanska, cu doar câteva luni înainte de moartea romancierului.

Balzac a murit la 18 august 1850, la Paris, la vârsta de 51, din cauza unei insuficiențe cardiace, probabil exacerbată de anii de muncă intensă și de obiceiurile sale care au dus la o sănătate precară.

Unul dintre cele mai mari atuuri ale lui Balzac

Unul dintre cele mai mari atuuri ale lui Balzac ca scriitor a fost capacitatea sa de a crea personaje complexe și multidimensionale. De la ambițiosul Rastignac din Père Goriot la enigmaticul Vautrin din Iluzii pierdute, Balzac a dat viață personajelor sale, dezvăluindu-le cele mai ascunse dorințe, defecte și lupte interioare. Fiecare personaj a fost creat cu meticulozitate, reflectând diversele straturi ale societății, de la aristocrație la clasa muncitoare. Personajele lui Balzac nu erau simple produse ale imaginației; ele erau întruchipări ale unor ființe umane reale, cu virtuțile și viciile lor.

Dincolo de abilitatea sa de a povesti, Balzac și-a folosit operele ca mijloc de comentariu și critică socială. Prin portretizarea realităților sociale, politice și economice ale timpului său, Balzac a expus corupția și ipocrizia care afectau societatea. Observațiile ascuțite și analizele pătrunzătoare ale scriitorului au evidențiat disparitățile și nedreptățile predominante într-o lume în schimbare rapidă. Operele sale au servit ca o oglindă care reflecta adevărata natură a societății umane, provocându-i pe cititori să se confrunte cu adevăruri incomode.

A inspirat scriitori precum Gustave Flaubert

Honoré de Balzac a inspirat scriitori precum Gustave Flaubert, Émile Zola și Charles Dickens, iar multe dintre cărțile lui au fost adaptate în filme și seriale de televiziune (Père Goriot al lui Travers Vale din 1915, Les Chouans din 1947, La Cousine Bette, care a fost difuzat la BBC în 1974).

O ecranizare mai recentă după una dintre operele lui Balzac este Iluzii pierdute (Illusions perdues), o dramă franceză din 2021 în regia lui Xavier Giannoli, după un scenariu de Giannoli și Jacques Fieschi, bazat pe primele două părți din Illusions perdues (1837-1843) scrise de Honoré de Balzac.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Honore-de-Balzac

https://www.goodreads.com/author/show/228089.Honor_de_Balzac

https://www.imdb.com/title/tt10505316/awards/?ref_=tt_awd

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Ce are Iașiul deosebit de-l cântă poeții și-l preamăresc scriitorii?”

Voltaire, unul dintre cei mai importanți scriitori din literatura franceză

Top 10 lucruri surprinzătoare despre unii dintre cei mai faimoși scriitori din lume

Thomas Mann, unul dintre cei mai importanți autori germani. „Vorbirea este însăși civilizația”