Penele de dinozaur fosilizate dezvăluie proteine conservate de milioane de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Penele de dinozaur fosilizate se află în centrul unui nou studiu, în care paleontologii au dezvăluit că dinozaurii cu pene și păsările moderne seamănă mult mai mult decât am crezut.

Studiile anterioare ce s-au concentrat pe penele de dinozaur fosilizate au sugerat că acestea aveau o compoziție proteică diferită de cea a păsărilor moderne. Se credea că penajul dinozaurului antic era format mai mult din proteină alfa-keratină, ceea ce ar fi făcut penele mult mai puțin rigide decât penele bogate în beta-keratină ale păsărilor de astăzi; penele mai rigide sunt mai bune pentru zbor.

• O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită…
• Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei

Cu toate acestea, unii cercetători s-au întrebat dacă fosilele folosite pentru a ajunge la această concluzie reflectau cu exactitate cum erau penele la acea vreme sau dacă compoziția proteinelor a fost afectată de fosilizare.

Penele de dinozaur fosilizate, similare cu cele ale păsărilor de azi

O echipă de oameni de știință de la University College Cork (Irlanda), Universitatea Linyi (China) și Stanford Synchrotron Radiation Light Source (SUA) a descoperit că compoziția proteică a penelor de dinozaur este, de fapt, foarte asemănătoare cu penele păsărilor de astăzi, sugerând că compoziția modernă a penelor și-ar fi putut avea originea mult mai devreme decât se credea anterior.

Cercetătorii au combinat tehnologia cu raze X și lumina infraroșie pentru a analiza pene fosilizate vechi de 125 de milioane de ani de la Sinornithosaurus, un dinozaur cu pene, Confuciusornis, o pasăre timpurie, și o pană veche de 50 de milioane de ani din SUA. Ei au efectuat, de asemenea, experimente care simulează căldura la care ar fi fost expuse penele în timpul fosilizării, relatează IFL Science.

Rezultatele au arătat că deși penele antice conțineau alfa-keratină, probabil că aceasta nu era acolo inițial; echipa a găsit urme de beta-keratină, ceea ce înseamnă că alfa-keratina s-a format probabil prin degradarea beta-keratinei în timpul procesului de fosilizare și din cauza căldurii extreme la care sunt supuse fosilele.

„Experimentele noastre pot explica acum această chimie ciudată ca rezultat al degradării proteinelor în timpul procesului de fosilizare. Deci, deși unele pene fosile păstrează urme ale proteinelor beta originale, alte pene fosile sunt deteriorate și ne spun o narațiune falsă despre evoluția penelor”, a declarat Tiffany Slater, autoare principală a studiului.

Ce se întâmplă în timpul fosilizării?

Prezența unor urme de beta-keratină ajută, de asemenea, la rezolvarea dezbaterii dacă proteinele pot fi conservate pe perioade atât de lungi de timp. În lucrare, cercetătorii sugerează că, din această cauză, paleontologia ar trebui să se îndrepte către o analiză mai „holistică” a fosilelor antice și a biomoleculelor din ele.

„Urmele de biomolecule antice pot supraviețui în mod clar timp de milioane de ani, dar nu puteți citi înregistrările fosile la propriu, deoarece chiar și țesuturile fosile aparent bine conservate au fost gătite și zdrobite în timpul fosilizării”, a spus Maria McNamara, autoare principală.

„Dezvoltăm noi instrumente pentru a înțelege ce se întâmplă în timpul fosilizării și pentru a dezvălui secretele chimice ale fosilelor. Acest lucru ne va oferi noi perspective interesante asupra evoluției țesuturilor importante și a biomoleculelor lor”, a concluzionat cercetătoarea.

Studiul este publicat în Nature Ecology & Evolution.

Vă recomandăm să citiți și:

Prăbușirea dinastiei Qing, o lecție de istorie ce s-ar putea repeta mai curând decât am crede

Un mormânt sacru de dinaintea Imperiului Inca, descoperit în Peru

Aroma eternității, dezvăluită de balsamurile de mumificare egiptene

O descoperire arheologică „de senzație”, făcută chiar la poalele Alpilor în Elveția