Home » Știință » „Șansă unică în viață”: o nouă stea apare pe cerul nopții și va fi vizibilă cu ochiul liber

„Șansă unică în viață”: o nouă stea apare pe cerul nopții și va fi vizibilă cu ochiul liber

Publicat: 11.03.2024

O nouă sursă de lumină va apărea pe cerul nopții în următoarele săptămâni și luni. Va străluci la fel de puternic precum Steaua Nordului (Polaris sau Alpha Ursae Minoris), dar nu mai mult de o săptămână înainte să se retragă din nou în întuneric.

Este vorba despre T Coronae Borealis, obiect ceresc cunoscut și ca T CrB, o novă, adică o explozie nucleară de la o stea demult moartă. Unii oameni poate chiar au mai văzut-o pentru că a luminat cerul și în urmă cu aproape 80 de ani, iar generațiile viitoare o vor mai putea vedea peste alți 80 de ani.

Pentru orice altă lume din apropiere, o explozie de tip nova ar fi apocaliptică. Dar pentru privitorii de pe Pământ, aflați la 3.000 de ani-lumină depărtare, „cataclismul este fascinant”, a explicat Bradley Schaefer, astrofizician la Universitatea de Stat din Louisiana, SUA.

Există peste 400 de nove cunoscute în galaxia Calea Lactee

Dar ce este o nova? Ei bine, există peste 400 de nove cunoscute în galaxia Calea Lactee. Exploziile de acest fel apar în urma fuziunii dintre un tip normal de stea – cum ar fi o stea precum Soarele Pământului sau o gigantă roșie – și o pitică albă, adică un miez stelar rămas în urmă de la moartea unei stele. Cele două obiecte cad pradă forței gravitaționale până când declanșează o explozie extraordinară în spațiul cosmic.

Piticele albe sunt relativ mici, dar au o densitate atât de mare încât forțele lor gravitaționale „fură” materia bogată în hidrogen de la stelele normale din apropiere. Acel material volatil ajunge pe suprafața piticei albe iar acolo continuă să se acumuleze, astfel că ajunge să-i crească temperatura.

„Aceste nove sunt, de fapt, bombe cu hidrogen”

În cele din urmă, acea materie declanșează o reacție nucleară și o explozie apocaliptică, a explicat dr. Schaefer. „Aceste nove sunt, de fapt, bombe cu hidrogen”, a adăugat specialistul, citat de NY Times.

Nova nu este același lucru cu supernova, un eveniment care distruge pentru totdeauna o stea și o lasă fără straturile exterioare. După ce „tăciunii nucleari” ai novei se sting, ciclul începe din nou, cu pitica albă iarăși pe drumul spre o altă explozie.

T Coronae Borealis este o nova ce apare atunci când o pitică albă extrage suficient de mult din straturile exterioare ale unei gigante roșii care este de aproximativ 74 de ori mai mare decât Soarele nostru. Nova a explodat ultima oară în 1946. Astronomii au observat-o și în 1866, iar arhivele istorice arată că a fost văzută și în 1787 și 1217.

„Veți observa o nouă stea pe cer”

Majoritatea novelor au cicluri explozive ce durează milenii. Dar T CrB consumă cu repeziciune combustibilul stelar din giganta sa roșie. Observațiile anterioare sugerează că erupe o dată la fiecare 80 de ani, astfel că este o nova recurentă (cu cel puțin o explozie per secol), potrivit NASA.

Observațiile din trecut au mai arătat că nova strălucește într-un mod haotic în anii dinaintea exploziei, iar de data aceasta situația pare să fie la fel. Activitatea sa din ultimul deceniu sugerează că se pregătește de o explozie iminentă, care va avea loc cândva în următoarele săptămâni sau luni, până în septembrie 2024.

„Este o șansă unică în viață”

T CrB va apărea în constelația Coroana Boreală, mărginită de Hercule și Boarul. „Atunci când va exploda, va fi la fel de luminoasă precum Steaua Nordului și va fi vizibilă timp de câteva zile. Veți observa o nouă stea pe cer”, a spus Bill Cooke, șeful departamentului pentru meteoroizi de la NASA. De asemenea, o vom putea vedea cu ochiul liber.

„Este o șansă unică în viață. Cât de des pot spune oamenii că au văzut explozia unei stele?”, a mai spus dr. Cooke.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un observator astronomic din România a surprins un obiect care gonește printre stele

Astronomii au găsit „ceva nemaivăzut până acum” pe suprafața unei stele

Astronomii au descoperit că stelele se deplasează mai încet la marginea Căii Lactee

A fost găsită veriga lipsă! Astronomii au văzut în timp real ce s-a întâmplat după moartea unei stele

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?