Pot animalele să învețe „limba” unei alte specii?

În fiecare an, aflăm mai multe despre modul în care animalele comunică între ele. Cercetările arată că elefanții se salută fluturându-și urechile și scoțând sunete guturale, cașaloții își modifică sunetele în funcție de contextul conversației, iar coloniile de șobolani-cârtiță golași au chiar „accente” proprii. Dar pot animalele să învețe „limba” unei alte specii?

Este clar că în regnul animal, comunicarea este complexă. Dar, având în vedere toate aceste moduri unice de a transmite mesaje, este posibil ca un animal să învețe „limba” unei alte specii?

• Descoperire tristă pe o insulă din Brazilia: Țestoasele marine își fac cuiburi în „roci de plastic”
• Substanțe toxice din ecrane, descoperite în creierul delfinilor din Marea Chinei de Sud

Se pare că există exemple de animale care reușesc să înțeleagă, ba chiar să folosească, vocalizări sau semnale de la alte specii. Cu toate acestea, rămân multe întrebări despre ceea ce se întâmplă în mintea acestor animale. În primul rând, trebuie menționat că, deși „limbaj” este un termen util ca metaforă pentru înțelegerea inter-specii, animalele nu au un limbaj în sensul uman al cuvântului.

Pot animalele să învețe „limba” unei alte specii?

„Limbajul este un sistem de comunicare specific speciei umane”, a explicat Simon W. Townsend, profesor de antropologie evoluționistă la Universitatea din Zürich (Elveția). Atunci când studiază animalele, oamenii de știință analizează mai degrabă trăsături specifice ale comunicării, cum ar fi asocierea unui sunet cu un anumit sens, decât să aplice termeni antropocentrici precum „limbaj”.

Păsările sunt printre cele mai bine studiate animale în ceea ce privește capacitatea de a percepe sunetele altor specii. Un studiu asupra migrației păsărilor cântătoare a sugerat că păsările solitare pot înțelege apelurile speciilor pe care le întâlnesc în timpul migrației, poate pentru a se menține în siguranță și a naviga mai eficient pe distanțe lungi.

„Am căutat tipare în vocalizări”, a explicat Benjamin Van Doren, autor principal al studiului și profesor asistent la Universitatea din Illinois Urbana-Champaign (SUA). Prin analizarea situațiilor în care specii diferite de păsări erau înregistrate împreună, cercetătorii au obținut date care sugerează existența unei forme de comunicare între specii.

Această descoperire contrazice ideea că migrația păsărilor cântătoare este un proces solitar. Totuși, nu se știe încă exact ce își „spun” păsările între ele.

„Este logic să ne întrebăm dacă există conexiuni sociale între specii. Cred că aceste apeluri conțin mai multe informații decât înțelegem în prezent”, a spus Van Doren.

O pasăre deosebită

Dar învățarea unei „limbi” înseamnă mai mult decât a înțelege ce auzi, implică și capacitatea de a o folosi. Aici excelează pasărea Dicrurus adsimilis, o pasăre mică, neagră, răspândită în Africa.

Dicrurus adsimilis sunt cunoscute pentru obiceiul lor de a urmări alte animale în speranța de a le fura hrana. Thomas Flower, biolog la Universitatea Capilano (Canada), a studiat aceste păsări în habitatul lor natural, observând că ele urmăresc grupuri de suricate și își folosesc sunetele de alarmă (sunete care indică apropierea unui prădător) pentru a le speria și a le determina să fugă în vizuini, moment în care păsările profită pentru a le fura hrana abandonată.

Totuși, această strategie nu funcționează la nesfârșit. Suricatele își dau seama că alarmele păsărilor sunt false și încetează să mai reacționeze. Aici intervin abilitățile speciale ale păsărilor: ele nu doar că recunosc semnalele de avertizare ale altor animale, dar le și învață și le imită în avantajul lor.

Când realizează că propria lor alarmă nu mai funcționează, încep să reproducă apelurile de alarmă ale altor păsări, ba chiar și pe cele ale suricatelor, scrie Live Science.

Sunt aceste păsări capabile să învețe „limba” unei alte specii?

Prin schimbarea constantă a apelurilor de alarmă, aceste păsări reușesc să mențină suricatele într-o stare de alertă și să continue să le fure hrana. „Știu să imite specia pe care o urmăresc. Astfel, își pot menține strategia de înșelăciune”, a spus Flower. De asemenea, Dicrurus adsimilis urmăresc și alte păsări și le imită apelurile de alarmă pentru a le fura hrana.

Flower a explicat că această strategie demonstrează că păsările Dicrurus adsimilis sunt capabile să învețe flexibil sunete de la alte specii și să le folosească în scopuri proprii. Atunci când un sunet nu mai dă rezultate, ele știu să treacă la altul.

„Acest lucru arată că animalele pot fi învățăcei deschiși”, a spus Flower.

Încă nu este clar dacă Dicrurus adsimilis intenționează să păcălească alte animale, ceea ce ar implica procese cognitive mai complexe, sau dacă doar au învățat, prin experiență, că repetarea anumitor sunete le aduce mâncare. „Oferirea unor dovezi experimentale clare despre înșelăciunea intenționată este foarte dificilă”, a explicat Flower.

Flower nu a găsit încă dovezi că puii de Dicrurus adsimilis înțeleg că înșală alte animale atunci când încep să imite apeluri de alarmă. Cu toate acestea, el a comparat acest fenomen cu comportamentul copiilor umani, care repetă sunete fără a le înțelege sensul și învață semnificațiile prin încercare și eroare.

Pentru moment, Dicrurus adsimilis prezintă câteva dintre trăsăturile asociate învățării unei „limbi”, dar rămân multe necunoscute.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Ce este ecolocația?

S-a demonstrat pentru prima dată că o specie de crab simte durerea

Test de cultură generală. Care animal este și veninos și otrăvitor?

Test de cultură generală. De ce bâzâie albinele?