Un prădător bizar cu trei ochi exista în oceanele lumii acum jumătate de miliard de ani

Un prădător bizar care înota în oceanele Terrei în urmă cu mai bine de jumătate de miliard de ani este complet diferit de orice creatură care trăiește astăzi pe planetă.

Mosura fentoni avea trei ochi, își apuca prada cu gheare spinoase, se hrănea printr-o gură circulară căptușită cu dinți, înota folosindu-se de înotătoare dispuse pe ambele părți ale corpului și avea 26 de segmente corporale – mai multe decât orice alt radiodont, grupul de animale dispărute din care făcea parte.

• Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
• ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință

Din fericire, avea doar dimensiunea unui deget – majoritatea viețuitoarelor din acea perioadă erau destul de mici. Însă partea sa caudală segmentată i-a fascinat pe paleontologii Joe Moysiuk de la Muzeul Manitoba și Jean-Bernard Caron de la Muzeul Regal Ontario, care au descris această creatură ciudată pe baza fosilelor descoperite în faimosul șist Burgess.

Mosura fentoni, un prădător bizar cu trei ochi

Au numit-o Mosura datorită asemănării cu o molie, deși legătura evolutivă este slabă și îndepărtată. „Mosura are 16 segmente strâns aliniate, fiecare cu branhii, în partea posterioară a corpului”, explică Moysiuk, potrivit ScienceAlert.

„Este un exemplu interesant de convergență evolutivă cu grupuri moderne precum crabii-potcoavă, păduchii de lemn și insectele, care au segmente cu organe respiratorii în partea din spate a corpului.”

Oceanele din perioada Cambriană a Pământului, acum circa 539–487 milioane de ani, erau foarte diferite față de cele de azi. Aceea a fost perioada în care viața a început să se diversifice intens.

Un ecosistem plin de creaturi misterioase și bizare

Deși avem puține dovezi din acea eră, șistul Burgess este un adevărat miracol al conservării fosilelor. S-a format în urmă cu circa 508 milioane de ani, când un val de noroi fin a acoperit fundul oceanului, îngropând și conservând o mare varietate de organisme.

Acea zonă fosiliferă este atât de bine conservată încât detalii fine, țesuturi moi și chiar structuri interne au fost capturate în sediment. A oferit o imagine incredibil de bogată a unui ecosistem plin de creaturi misterioase și bizare.

Radiodonții, printre care se numără și celebrul Anomalocaris, erau prădători ai adâncurilor care împărțeau un strămoș comun cu artropodele moderne. Anomalocaris putea ajunge la un metru lungime – un gigant la acea vreme, când majoritatea organismelor erau minuscule.

Mosura nu era un gigant, dar era unică – cel puțin din câte știm. Moysiuk și Caron au studiat 61 de indivizi fosilizați ai speciei și i-au descris detaliat.

„Foarte puține situri fosilifere din lume oferă un asemenea nivel de detalii despre anatomia internă moale,” spune Caron. „Putem vedea urme ale fasciculelor nervoase din ochi, implicate în procesarea imaginilor, exact ca la artropodele vii. Detaliile sunt uimitoare.”

Cine erau radiodonții?

Sistemul circulator al lui Mosura nu avea vene, ca în cazul vertebratelor, ci era de tip deschis, ca la artropodele moderne (crabi, păianjeni, insecte). Inima pompa sângele (sau hemolimfa) direct în cavități din corp – numite lacune – unde circula în jurul organelor.

La Mosura, aceste lacune umpleau corpul și se extindeau în înotătoarele din fiecare segment – vizibile ca pete lucioase în fosile.

„Lacunele bine conservate ale sistemului circulator la Mosura ne ajută să interpretăm structuri similare, dar mai puțin clare, observate la alte fosile,” spune Moysiuk. „Se pare că acest tip de sistem circulator are o origine foarte veche.”

Structura sa respiratorie specializată din partea posterioară sugerează că Mosura ar fi avut nevoi biologice unice – ar fi trăit într-un mediu diferit sau vâna într-un mod care necesita o respirație intensificată.

Este un mister deocamdată, însă Mosura este un exemplu al ingeniozității naturii atunci când vorbim despre adaptarea la mediu.

„Radiodonții au fost primul grup de artropode care s-au desprins pe arborele evolutiv, așa că oferă informații esențiale despre trăsăturile ancestrale ale întregului grup”, afirmă Caron.

Studiul a fost publicat în revista Royal Society Open Science.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Prădători esențiali ai oceanelor, rechinii mor într-un ritm alarmant

Balenele ucigașe vânează unul dintre cei mai periculoși prădători marini ai Australiei

Poluarea luminoasă ademenește peștii mici în plasa prădătorilor

Anghilele japoneze evadează din burta prădătorului ca în filmele de groază