Home » Istorie » Cel mai longeviv monarh din istorie este unul de care probabil nu ați auzit

Cel mai longeviv monarh din istorie este unul de care probabil nu ați auzit

Publicat: 23.06.2025

Care este cel mai longeviv monarh din istorie? Atunci când a murit regina Elisabeta a II-a, în septembrie 2022, cei 70 de ani petrecuți pe tron nu au fost suficienți pentru a doborî recordul mondial deținut de un monarh al unui stat suveran.

Ludovic al XIV-lea al Franței a domnit timp de 72 de ani, până la moartea sa, în 1715; dar chiar și această domnie impresionantă pare scurtă în comparație cu cea mai îndelungată domnie cunoscută din istorie.

Pentru a găsi un conducător mai longeviv decât Regele Soare, trebuie să ne întoarcem mult în timp, în Egiptul Antic, în anul 2281 î.Hr. Atunci, un băiețel de doar șase ani, numit Neferkare, cunoscut și sub numele de Pepi al II-lea, devenea faraon. A urmat o domnie dezastruoasă, care s-a suprapus cu prăbușirea Vechiului Regat și cu începutul unei perioade de instabilitate politică în marele imperiu.

Care a fost cel mai longeviv monarh din istorie?

Chiar dacă domnia lui Pepi al II-lea nu a rămas în istorie prin mari realizări, el deține totuși o performanță remarcabilă: este considerat cel mai longeviv monarh din istorie, deși această afirmație încă este dezbătută. Cele mai multe informații despre el provin de la istoricul antic Manetho, care susținea că Neferkare a condus Egiptul timp de 94 de ani și a murit la vârsta de 100 de ani.

Totuși, Manethon a trăit la aproximativ 2.000 de ani după Pepi al II-lea, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la acuratețea relatărilor sale. Cu toate acestea, informațiile sunt susținute și de așa-numitul „Papirus al Regilor”, un document ce listează toți faraonii până în jurul anului 1650 î.Hr., și care afirmă că Pepi a domnit mai bine de 90 de ani.

Controverse cu privire la domnia lui Neferkare

Începând cu conducătorii mitologici precum Geb și Osiris, acest papirus stă la baza cronologiei egiptene antice. Problema este că documentul a fost redactat în timpul domniei lui Ramses al II-lea, în secolul al XIII-lea î.Hr., deci la peste o mie de ani de la moartea lui Pepi.

Un detaliu interesant este că lista regilor pare să fi fost scrisă pe spatele unui registru de taxe, sugerând că papirusul a fost reciclat după ce și-a îndeplinit funcția inițială, scrie IFL Science.

Din aceste motive, mulți istorici privesc cu scepticism durata domniei acestui faraon. Să trăiești până la 100 de ani era extrem de rar în acea epocă și nu există nicio inscripție care să-l menționeze pe Pepi al II-lea după a 31-a „numărare”, ceea ce i-ar corespunde anului 62 sau 63 al domniei sale. Din acest motiv, unii cercetători cred că Neferkare nici măcar nu a ajuns să atingă pragurile de longevitate stabilite de Elisabeta a II-a sau Ludovic al XIV-lea.

Cu toate îndoielile, Pepi al II-lea este în continuare menționat de Cartea Recordurilor Guinness ca fiind monarhul cu cea mai lungă domnie din istorie.

Vă recomandăm să citiți și:

Arheologii au aflat originea lamelor de obsidian folosite de azteci în timpul ritualurilor

O fosilă veche de 225 de milioane de ani dezvăluie secretele străvechi ale vânătorii

Călătoria incredibilă a strămoșilor lui Tyrannosaurus rex din urmă cu 70 de milioane de ani

Tehnologia cu raze X, cheia pentru deslușirea unei scrieri antice importante

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Una din cinci persoane prezintă risc cardiac ascuns, avertizează un nou studiu
Una din cinci persoane prezintă risc cardiac ascuns, avertizează un nou studiu
Telescopul Spațial James Webb a dezvăluit cea mai clară hartă cu rețeaua cosmică
Telescopul Spațial James Webb a dezvăluit cea mai clară hartă cu rețeaua cosmică
Un parapsiholog din Brazilia susține că războiul din Iran nu se va termina prea curând
Un parapsiholog din Brazilia susține că războiul din Iran nu se va termina prea curând
Cât te costă un weekend în cea mai ieftină destinație europeană?
Cât te costă un weekend în cea mai ieftină destinație europeană?
Ce se va întâmpla cu Europa în noua ordine mondială?
Ce se va întâmpla cu Europa în noua ordine mondială?
Fenomenul El Niño va reveni între vara și toamna anului 2026, anunță experții
Fenomenul El Niño va reveni între vara și toamna anului 2026, anunță experții
Papa Leon a criticat reînarmarea țărilor europene: „Îmbogățește elitele cărora nu le pasă deloc de binele comun”
Papa Leon a criticat reînarmarea țărilor europene: „Îmbogățește elitele cărora nu le pasă deloc de binele comun”
Cum să refolosim resturile din bucătărie în grădină?
Cum să refolosim resturile din bucătărie în grădină?
„Creierul de mămică” nu este doar un mit, dezvăluie un studiu
„Creierul de mămică” nu este doar un mit, dezvăluie un studiu
Un dinozaur gigant ar putea schimba tot ce știm despre titanii din Jurasic
Un dinozaur gigant ar putea schimba tot ce știm despre titanii din Jurasic
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează ...
O descoperire uimitoare pune sub semnul întrebării originile vieții animale
O descoperire uimitoare pune sub semnul întrebării originile vieții animale
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Un studiu arată că arta originală reduce stresul. Diferența apare în doar 20 de minute!
Un studiu arată că arta originală reduce stresul. Diferența apare în doar 20 de minute!
Ești tratat nepoliticos la ghișeu sau în magazine? Iată ce drepturi ai și cum să le folosești!
Ești tratat nepoliticos la ghișeu sau în magazine? Iată ce drepturi ai și cum să le folosești!
Test de cultură generală. Cine a fost primul matematician din istorie?
Test de cultură generală. Cine a fost primul matematician din istorie?
Telescopul Webb a descoperit două găuri negre care cresc mult mai rapid decât galaxiile lor
Telescopul Webb a descoperit două găuri negre care cresc mult mai rapid decât galaxiile lor
China cucerește industria mașinilor electrice
China cucerește industria mașinilor electrice