Van Gogh și ce reprezintă, de fapt, tablourile lui cu floarea-soarelui

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În 1887, Vincent van Gogh a pictat primele sale flori ale soarelui – începutul unei serii care, în timp, avea să-i definească stilul și să-i asigure recunoașterea globală.„Floarea-soarelui este a mea”, scria el într-o scrisoare, marcând o relație profund personală cu acest motiv vizual, care l-a însoțit în unele dintre cele mai intense momente ale creației sale.

La peste un secol de la moartea artistului, floarea-soarelui nu mai este doar „a lui Van Gogh” – ci un simbol universal al speranței, al fragilității și fidelității.

Între 1887 și 1889, Van Gogh a pictat unsprezece tablouri dedicate florii-soarelui. Patru dintre ele au fost realizate la Paris, alte patru în Arles, în decurs de o singură săptămână, în 1888 – într-un moment de entuziasm și intensitate creativă. Ultimele trei au fost copii ale versiunilor anterioare.

Trei etape, un singur motiv

Van Gogh nu a spus niciodată clar ce simbolizează această plantă pentru el. Unii istorici de artă o consideră un simplu exercițiu cromatic – o explorare a galbenului cald și variațiunilor sale complementare. Dar contextul sugerează ceva mai profund: tablourile erau menite să decoreze Casa Galbenă, locul unde urma să se mute prietenul și colegul său artist, Paul Gauguin. Van Gogh visa la o comunitate artistică fraternă, dar acest vis s-a destrămat după doar două luni. Relația dintre cei doi artiști s-a deteriorat rapid din cauza diferențelor de viziune și temperament. Gauguin era dominator și sceptic față de stilul impulsiv al lui Van Gogh, iar tensiunile au culminat cu faimosul episod în care Van Gogh, într-un acces de tulburare psihică, și-a tăiat o parte din ureche.

La scurt timp după acest incident, Gauguin a părăsit Arles, punând capăt definitiv proiectului comunității artistice. Iar la două luni după plecare lui, Van Gogh avea să moară, la vârsta de 37 de ani, fără satisfacția de a fi vândut cele mai multe dintre tablourile sale.

Totuși, floarea-soarelui a rămas. Nu doar în picturile lui Van Gogh, ci și în istoria artei, unde a fost preluată, reinterpretată și recontextualizată de generații de artiști, de la Anthony van Dyck și Maria van Oosterwyck, până la Ai Weiwei și Anselm Kiefer.

Originară din Americi, floarea-soarelui a fost adusă în Europa abia în secolul al XVI-lea. Fascinația pentru heliotropismul ei – acea capacitate de a-și urmări sursa de lumină – a transformat-o rapid într-un simbol al fidelității, devotamentului și al dragostei nemuritoare.

Mitologia greacă a contribuit și ea la această simbolistică. Potrivit unei versiuni, nimfa Clytie, îndrăgostită de zeul Soare, Apollo, a fost transformată în floare pentru că nu-și mai putea desprinde privirea de pe cer. Această imagine romantică și tragică a fost preluată în pictura barocă și olandeză, în care floarea-soarelui apare adesea ca o metaforă a iubirii absolute sau a devoțiunii religioase – așa cum o arată pictura lui van Dyck „Odihna în timpul fugii în Egipt”.

De la iubire și religie la politică și revoltă

Simbolismul florii soarelui a continuat să evolueze. În portretul său din 1633, van Dyck se autoasociază cu floarea, sugerând loialitatea față de regele Charles I. În arta contemporană, semnificația capătă nuanțe politice. Instalația „Sunflower Seeds” a lui Ai Weiwei din 2010 – formată din 100 de milioane de semințe de porțelan pictate manual – este inspirată de propaganda maoistă, în care liderul era reprezentat ca un soare în jurul căruia gravita poporul.

Floarea-soarelui devine, astfel, un simbol ambiguu: fidelitate sau supunere, regenerare sau moarte, artă ca revoltă sau artă ca reverență.

Influența lui Van Gogh străbate secolele și se regăsește în lucrările artistului german Anselm Kiefer, ale cărui sculpturi și gravuri recente sunt dedicate acestei flori. La Royal Academy din Londra, expoziția „Kiefer / Van Gogh” explorează acest dialog peste timp. În lucrarea „Danaë”, o floarea a soarelui se înalță dintr-un morman de cărți – un simbol al cunoașterii, al vieții care răsare din memorie și gândire.

Din punctul de vedere al curatorului Julien Domercq, floarea-soarelui este pentru Van Gogh „emblema Sudului” – lumina de Provence care i-a adus speranță și forță. Dar este și o meditație asupra trecerii timpului: în tablourile lui, unele flori stau drepte, altele se ofilesc. E o metaforă despre destinul uman.

Într-un moment de introspecție, Van Gogh îi scria surorii sale că picturile lui sunt „aproape un strigăt de durere, simbolizând totodată recunoștință față defloarea-soarelui rustică”. Pictorul proiecta în ea dragostea pentru natură, pentru artă, poate chiar dorința de comuniune cu ceilalți artiști – o comuniune care i-a fost refuzată în timpul vieții.

În arta lui Kiefer, floarea nu e doar lumină: este și cenușă, ruină, moarte. Dar din această destrămare răsare întotdeauna ceva nou – o sămânță, o idee, o speranță.

În fond, floarea-soarelui e ceea ce ne dorim noi să fie: o reflexie a devotamentului, o metaforă a efemerului, o promisiune de regenerare. La Van Gogh, ca și la Kiefer, e o invitație să privim în sus, spre lumină – oricât de scurtă ar fi clipa în care înflorim.

Surse:

https://www.bbc.com/culture/article/20250625-the-real-meaning-of-van-goghs-sunflowers

https://www.theartnewspaper.com/2024/10/25/four-days-after-finding-van-gogh-with-a-mutilated-ear-gauguin-witnessed-the-guillotining-of-a-murderer

Vă mai recomandăm să citiți și:

Primul artist african cu o expoziție la Muzeul Van Gogh din Amsterdam

Vincent van Gogh, geniul chinuit din spatele a 900 de capodopere. 10 fapte despre „Nebunul cu părul de foc”

O pictură celebră a lui Van Gogh respectă surprinzător de bine legile fizicii

„Noapte înstelată”, capodopera turbulentă a lui Vincent van Gogh și dezbaterea privind arta, nebunia și geniul