Salon des Refusés – Salonul Refuzaților. Cum artiștii respinși au sfidat sistemul

În 1863, Parisul, capitala mondială a artei, a fost zguduit de un scandal fără precedent. Juriul conservator al Salonului Oficial a respins peste două treimi din lucrările artiștilor, inclusiv pe cele ale unor viitori genii precum Édouard Manet, Whistler și Cézanne. Ca răspuns, Napoleon al III-lea a intervenit, ordonând o expoziție alternativă: Salon des Refusés („Expoziția celor respinși”). Aici, tablourile controversate – cum ar fi „Prânzul la iarbă verde” al lui Manet – au provocat indignare, dar au și deschis calea spre arta modernă.

Académie des Beaux-Arts, organizatorul evenimentului, era gardianul standardelor artistice, dictând ce era considerat artă „bună” și punând la înaintare un set de criterii destul de rigide: picturile și sculpturile trebuiau să adere la tehnici clasice, teme istorice sau mitologice și frumusețe idealizată. Salonul anual a fost vitrina Academiei, atrăgând mii de vizitatori și servind drept platformă supremă pentru ca artiștii să obțină recunoaștere.

• Miuccia Prada, a treia pe lista celor mai bogați creatori de modă din lume
• Mainbocher, designerul celor mai bine îmbrăcate femei din lume

Cu toate acestea, până la mijlocul secolului al XIX-lea, un număr tot mai mare de artiști au început să se simtă deranjați de aceste constrângeri, căutând, de la un moment dat, să exploreze noi stiluri, subiecte și tehnici care să reflecte lumea în schimbare rapidă din jurul lor.

Juriul Salonului, compus din membri conservatori ai Academiei, respingea în mod obișnuit lucrările care se îndepărtau de tradiție. În 1863, de exemplu, aceștia au refuzat aproape două treimi din lucrările prezentate, inclusiv opere ale unor artiști care aveau să devină ulterior legende.

Intervenția lui Napoleon al III-lea

Respingerea în masă din 1863 a provocat o revoltă în rândul artiștilor și al publicului deopotrivă. Plângerile au ajuns la urechile împăratului Napoleon al III-lea, care, simțind oportunitatea de a părea progresist, a ordonat ca lucrările respinse să fie prezentate într-o expoziție separată. Această decizie a fost fără precedent. Așa s-a născut Salon des Refusés, deschis la 15 mai 1863 în Palais de l’Industrie, la doar câteva săli distanță de Salonul Oficial.

Expoziția a fost primită cu un amestec de curiozitate, ridiculizare și indignare. Criticii și publicul s-au înghesuit să vadă „rebuturile”, adesea persiflând lucrările și considerându-le amatoricești sau absurde. Totuși, în mijlocul controversei, Salon des Refusés a devenit un simbol al libertății artistice și o platformă pentru inovație.

Vedetele Salon des Refusés

Printre artiștii respinși s-au numărat câțiva ale căror nume vor deveni mai târziu sinonime cu arta revoluționară. Cel mai faimos dintre aceștia a fost Édouard Manet, a cărui pictură Le Déjeuner sur l’herbe (Prânzul la iarbă verde) a devenit piesa centrală a expoziției – și nucleul unui scandal.

Le Déjeuner sur l’herbe al lui Manet, care înfățișează o femeie goală luând masa la iarbă verde alături de doi bărbați complet îmbrăcați, într-un cadru contemporan, sfida convențiile atât prin subiect, cât și prin tehnică. Femeia dezbărcată nu era o figură mitologică, ci o persoană obișnuită, cu o atitudine încrezătoare spre sfidătoare. Pensula liberă a lui Manet și perspectiva aplatizată au contestat și mai mult accentul Academiei pe detalii meticuloase și profunzime.

Pictura a șocat publicul, care a considerat-o indecentă și prost executată. Cu toate acestea, i-a captivat și pe cei care au văzut în ea o îndepărtare îndrăzneață de tradiție. Lucrarea lui Manet a devenit un punct de adunare pentru artiștii care încercau să se elibereze de constrângerile artei academice.

Un alt artist care s-a remarcat la Salon des Refusés a fost James McNeill Whistler, un american stabilit la Paris. Tabloul său Symphony in White, No. 1: The White Girl a fost respins de juriul Salonului pentru compoziția neconvențională și calitatea eterică. Accentul pus de Whistler pe armonia culorilor și pe starea de spirit în detrimentul narațiunii a fost un precursor al Mișcării Estetice și, mai târziu, al artei abstracte.

Salon des Refusés a prezentat, de asemenea, lucrări ale lui Camille Pissarro și Paul Cézanne, care vor deveni ulterior figuri-cheie ale mișcării impresioniste. Includerea lor în expoziție a evidențiat diviziunea tot mai mare dintre vechea gardă și avangarda emergentă.

Deși Salon des Refusés a fost întâmpinat inițial cu scepticism, impactul său pe termen lung a fost profund. Acesta a expus publicul la idei și stiluri noi, contestând ideea că arta trebuie să se conformeze unor standarde rigide. Expoziția a oferit, de asemenea, o platformă pentru artiștii care urmau să modeleze viitorul artei.

Mulți dintre artiștii asociați cu Salon des Refusés, inclusiv Manet, Pissarro și Cézanne, vor deveni ulterior figuri centrale ale mișcării impresioniste, iar respingerea de către aceștia a convențiilor academice a deschis calea către o nouă abordare a artei – una care punea accentul pe lumină, culoare și viața de zi cu zi în detrimentul temelor istorice sau mitologice.

Salon des Refusés a creat un precedent pentru viitoarele rebeliuni artistice, inspirând mișcările ulterioare, precum post-impresioniștii, fauviștii și cubiștii, să sfideze normele stabilite și să depășească limitele creativității. Expoziția a demonstrat, de asemenea, puterea acțiunii colective, arătând că artiștii pot prospera în afara limitelor instituțiilor tradiționale.

Surse:

https://magazine.artland.com/the-shows-that-made-contemporary-art-history-the-salon-des-refuses/

https://www.britannica.com/art/Salon-des-Refuses

Vă mai recomandăm să citiți și:

Povestea femeii care l-a inspirat pe Manet și a uimit Parisul. Victorine Meurent, de la muză la artistă

O cronologie a artei corporale extreme. Atunci când artiștii se împușcă, se ard și se taie

Arta ca terapie: Cum folosesc artiștii creația pentru a explora trauma și vindecarea. „Arta spală murdăria din sufletul nostru”

Egon Schiele, artistul pornografic. În interiorul schițelor din închisoare, al iubirii interzise și al moștenirii unui prodigiu condamnat