De ce pauzele nu sunt un lux, ci parte din vindecare

„Ai nevoie de o pauză.” Este mesajul simplu, dar esențial, pe care îl transmite psihoterapeuta Moya Sarner. Ea explică de ce avem nevoie, periodic, să luăm distanță: de la partener, de la copii, de la muncă, de la ecrane, chiar și de la terapie.

„Avem nevoie de timp și spațiu pentru a ne odihni, este o parte crucială a unei vieți mai bune”, spune Moya Warner.

• Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a…
• Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp

Însă nu doar oboseala justifică nevoia de pauză. Pauza este o ocazie rară de a simți emoții inconfortabile pe care altfel le evităm.

Pauzele au un rol important în procesul de vindecare

„Să te simți lăsat, exclus, dezamăgit, neiubit. Nimeni nu vrea aceste emoții, dar dacă vrei o viață mai bună, trebuie să le simți, ca ele să-și găsească un loc în mintea ta.”, punctează specialista, potrivit The Guardian.

Această dinamică este bine cunoscută în psihoterapia psihodinamică, unde pauzele terapeutice, cum este tradiționala „pauză din august”, au un rol important în procesul de vindecare. Absența terapeutului face posibilă o schimbare mai profundă, prin simplul fapt că pacientul supraviețuiește acestei absențe. Doare, dar măcar pentru asta nu trebuie să plătim.

Pentru Sarner, această lecție a devenit și mai clară în momentul în care și-a dus pentru prima dată fiica la creșă: „Durerea și anxietatea de a o lăsa acolo au fost aproape insuportabile și tocmai acel ‘aproape’ contează. De fapt, a fost suportabil.”

Sprijinul emoțional al îngrijitoarei a transformat separarea într-o experiență dureroasă, dar nu traumatică. Iar fiica ei a înflorit în autonomia câștigată.

Dar poate cel mai greu de acceptat, mărturisește autoarea, este ideea că cei dragi pot merge mai departe și fără noi.

„Nu vrem să credem că nu suntem indispensabili, că cei pe care îi iubim pot supraviețui fără noi, că se pot descurca.”, spune ea.

Această convingere a prezenței continue devine un mecanism de protecție. Ne apără, inconștient, de propriile noastre limite și vulnerabilități. De sentimentul gol, atunci când, de exemplu, îți culci copilul mai devreme și te întrebi: ‘Ce fac cu mine acum?’ – și nu știi răspunsul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Superalimentele uitate din bucătărie: sănătate fără etichete scumpe

Un studiu arată cum produsele cosmetice pun în pericol sănătatea copiilor

Câți pași trebuie să facem pe zi pentru o sănătate bună?

Mai mult decât mișcare: Cum influențează contextul exercițiilor fizice sănătatea mintală