Gene vechi de 3.000 de ani dezvăluie strategii surprinzătoare de supraviețuire în Polonia preistorică

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O echipă internațională de arheologi și oameni de știință a reconstruit dieta comunităților preistorice din nord-centrul Poloniei folosind metode de ultimă generație, scoțând la iveală aspecte până acum necunoscute ale societății lor. Ce arată niște gene vechi de 3.000 de ani?

Comunitatea culturii ceramicii cordate a ajuns în această regiune în jurul anului 2800 î.Hr. Considerată, metaforic, o societate „suburbană”, situată în afara centrului cultural al Europei Centrale, aceasta și-a dezvoltat propriile trăsături culturale distincte.

Studiul a analizat rămășițele a 60 de indivizi proveniți din diferite comunități preistorice din nord-centrul Poloniei. Cercetătorii au vizat perioada de tranziție dintre Neolitic și Epoca Bronzului, un interval dificil de investigat până acum din cauza limitărilor tehnologice. Ce au arătat aceste gene vechi de 3.000 de ani?

Studiul a fost publicat în revista Royal Society Open Science.

Oamenii de știință au analizat gene vechi de 3.000 de ani. Ce au descoperit?

Prin combinarea arheologiei cu antropologia, echipa a utilizat datarea cu radiocarbon, analizarea ADN-ului antic și măsurători izotopice ale azotului și carbonului pentru a reconstitui dieta și practicile agricole. Astfel, au obținut o imagine detaliată a modului în care aceste comunități își procurau și distribuiau hrana, indicând inclusiv posibile inegalități sociale și capacitatea lor de adaptare la mediu.

Timp de aproximativ 3.000 de ani, între 4100 și 1230 î.Hr., Europa Centrală a traversat transformări majore, inclusiv migrații din stepele estice și răspândirea rapidă a meiului ca aliment de bază. Însă nord-centrul Poloniei a urmat o traiectorie diferită.

Dovezile izotopice arată că primii membri ai culturii ceramicii cordate își pășteau animalele în păduri și în văile umede ale râurilor, nu pe pajiști deschise. Astfel, ocupau „zone marginale, departe de solurile fertile cultivate de mult timp de fermierii locali”, scriu autorii studiului. De-a lungul secolelor, dieta lor a început să semene tot mai mult cu cea a vecinilor agricultori, sugerând fie practici comune de creștere a animalelor, fie dezvoltarea unei culturi locale proprii. Regiunea a devenit un spațiu al diversității și adaptării, notează Interesting Engineering.

Cum se adaptau oamenii la mediul în care trăiau?

A doua descoperire majoră a vizat meiul. Deși această cereală a fost adoptată rapid și a devenit aliment de bază în mare parte din Eurasia, în nord-centrul Poloniei situația a fost diferită. Analizele izotopice au arătat că, începând cu 1200 î.Hr., unele comunități consumau mei, în timp ce altele îl evitau complet.

Interesant este că aceste grupuri aveau și practici funerare distincte. Unele au revenit la tradiții mai vechi, iar altele au introdus inovații, precum gropi alungite neobișnuite în care morții erau așezați cu picioarele lipite. Diferențele alimentare par să fi fost strâns legate de identitate și de delimitarea grupurilor.

Compoziția izotopică a azotului din colagenul osos a indicat că anumite persoane aveau acces mai mare la proteine animale decât altele. Acest tipar este susținut și de morminte, care conțineau bunuri funerare modeste, asociate cu statutul social.

Expresia „ești ceea ce mănânci” poate părea simplistă, însă în acest caz s-a dovedit esențială pentru înțelegerea unei societăți preistorice care s-a dezvoltat independent de restul Europei Centrale și care a trebuit să se adapteze constant la mediul în care trăia.

Vă recomandăm să citiți și:

Descoperire istorică în Spania: Un os de elefant ar putea proveni din timpul războiului lui Hannibal împotriva Romei

Fructul călugărului: dulceață fără zahăr, cu o istorie surprinzătoare

Un mic dinozaur bizar schimbă tot ce știam despre evoluție

Alpiniști din Italia au descoperit accidental urmele unui „maraton” de acum 80 de milioane de ani