De ce acasă este, uneori, cel mai rău loc

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Există oameni care se simt mai liniștiți oriunde altundeva decât acasă. În mașină, singuri. La serviciu, după program. Într-o cafenea. La un prieten. Sau într-un parc. Din păcate, pentru unii, locul care ar trebui să însemne siguranță, armonie și refugiu devine un chin, un spațiu tensionat, stresant, ba chiar insuportabil. În anumite cazuri, senzația apare ca urmare a numeroaselor răni lăsate de familie, după ani întregi petrecuți într-o atmosferă apăsătoare, și nu dintr-un singur episod dramatic.

Uneori, copilăria înseamnă o casă în care trebuie să ghicești mereu dispoziția adulților. Un tată care poate fi calm într-o zi și exploziv în următoarea. O mamă care ironizează, compară sau face copilul să se simtă vinovat pentru orice greșeală. O familie în care nimeni nu vorbește despre emoții, iar supărarea este tratată ca slăbiciune. Există copii care cresc auzind constant că „exagerează”, că „alții o duc mai rău” sau că „nu au motive să fie triști”.

• Oamenii de știință au descoperit un tip exploziv de celulă imunitară
• De ce îi irită pe unii oameni compasiunea față de animale a altora. Psihologia criticilor de…

Psihologii folosesc termenul de „experiențe adverse din copilărie”, un concept născut dintr-un studiu de amploare început în 1995 de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) și Kaiser Permanente (unul dintre cele mai importante parteneriate de cercetare din domeniul sănătății publice, axate pe epidemiologie și impactul pe termen lung al traumelor).

Cercetătorii au urmărit zeci de mii de adulți și au descoperit ceva care a schimbat fundamental felul în care medicina privește sănătatea: mai mult de două treimi dintre participanți raportaseră cel puțin o experiență traumatică în copilărie, iar un sfert trecuseră prin trei sau mai multe. Cu cât numărul acestor experiențe era mai mare, cu atât riscul de boli de inimă, diabet, depresie, abuz de substanțe și moarte prematură creștea proporțional. Experiențele trăite acasă în copilărie pot avea efecte măsurabile asupra sănătății fizice și psihice la vârsta adultă.

Partea cea mai complicată este că multe dintre aceste răni nu se văd din exterior. Abuzul fizic este, de regulă, mai ușor de identificat și documentat decât formele subtile de neglijare sau abuz emoțional.

Mulți copii nu își dau seama că ceea ce trăiesc nu este normal, pentru că nu au alt termen de comparație. Se obișnuiesc să fie atenți permanent la dispoziția adulților, la tonul unei voci, la zgomotul pașilor pe hol sau la felul în care se deschide o ușă. În timp, această stare continuă de tensiune devine ceva firesc. Chiar și la maturitate, mulți rămân cu senzația că trebuie să fie mereu pregătiți pentru un conflict, o critică sau o schimbare bruscă de atmosferă.

Specialiștii au observat un tipar care apare constant în rândul adulților ce au trăit neglijare emoțională în copilărie: un risc mai mare de anxietate, depresie și dificultăți în relațiile apropiate. Pentru mulți dintre aceștia, problema nu este lipsa dorinței de a se conecta cu ceilalți, ci faptul că nu au avut ocazia să învețe, în propria familie, cum arată o relație bazată pe siguranță emoțională, încredere și disponibilitate afectivă.

Problema nu apare doar în familiile evident toxice. Există și oameni care cresc sau trăiesc în case aparent liniștite, dar în care lipsesc apropierea emoțională, siguranța și sentimentul real de conexiune. Totul funcționează la suprafață, însă oamenii se simt profund singuri chiar și atunci când nu sunt singuri fizic.

„Ne naștem cu așteptarea firească de a fi primiți, iubiți, îngrijiți și acceptați acasă. Când asta nu se întâmplă, ne putem simți abandonați, respinși sau chiar dezrădăcinați”, spune Cornelia Stroie, psihoterapeut.

Datele publicate de Asociația Americană de Psihologie sugerează că sentimentul de deconectare emoțională este tot mai răspândit. Aproape șapte din zece adulți americani au declarat că, în ultimul an, ar fi avut nevoie de mai mult sprijin emoțional decât au primit, iar peste jumătate au spus că s-au simțit izolați sau lipsiți de conexiuni apropiate. Specialiștii avertizează că lipsa relațiilor în care oamenii se simt înțeleși, susținuți și acceptați poate avea efecte importante asupra sănătății mintale și a stării generale de bine. În 2023, Vivek Murthy, medicul care ocupa funcția de Surgeon General al Statelor Unite, adică principalul purtător de cuvânt al guvernului american pe probleme majore de sănătate publică, a avertizat că singurătatea și izolarea socială reprezintă o problemă majoră de sănătate publică.

Mulți oameni au o locuință, dar nu și sentimentul de „acasă” în sens emoțional. Nu au un spațiu în care să se simtă relaxați, acceptați și în siguranță psihologică.

Partea cea mai dificilă este că astfel de lucruri sunt greu de recunoscut și de spus cu voce tare. În multe culturi, familia continuă să fie asociată cu ideea de protecție, apartenență și sprijin. Din acest motiv, mulți oameni se simt vinovați atunci când admit că se tem să ajungă acasă, că se simt permanent criticați sau că trăiesc într-o atmosferă care îi consumă emoțional.

Psihologii spun că vindecarea începe adesea în momentul în care omul reușește să recunoască lucid ceea ce a trăit. A admite că anumite relații sau experiențe din familie au produs suferință nu înseamnă automat lipsă de iubire sau respingerea părinților. Înseamnă, de multe ori, primul pas spre înțelegerea propriilor reacții, frici și forme de oboseală emoțională care s-au acumulat în timp.

Știați că?

Studiul ACE, unul dintre cele mai mari din istoria medicinei comportamentale, a descoperit că experiențele adverse din copilărie au un efect cumulativ: cu fiecare experiență suplimentară, riscul de boli cronice, depresie și dependențe crește măsurabil. Două treimi dintre participanți raportaseră cel puțin o experiență adversă în copilărie.

Surse:

https://www.cdc.gov/violenceprevention/aces/index.html

https://www.psychologytoday.com/us/blog/silencing-your-inner-bully/202002/the-source-toxic-family-relations

https://www.apa.org/pubs/reports/stress-in-america/2025/full-report.pdf

https://link.springer.com/article/10.1007/s10896-025-01011-y

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce spune psihologia despre oamenii care își fac operații estetice?

Psihologia relațiilor fericite: ce spun studiile despre cuplurile care rezistă

Ce spun psihologii despre cei care trec pe galben la semafor?

Frazele spuse într-o relație care prevestesc o despărțire, potrivit psihologiei