O nouă tehnologie a dus la descoperirea a 31 de specii noi. Cercetătorii au descoperit 31 de specii noi în Oceanul Atlantic de Sud în timpul unei expediții de două săptămâni, o realizare posibilă datorită unor tehnologii de imagistică de ultimă generație care le-au permis să studieze unele dintre cele mai fragile animale marine fără a le scoate la suprafață.
O nouă tehnologie a dus la descoperirea a 31 de specii noi. Expediția, numită „Designing the Future 3”, s-a desfășurat la bordul navei de cercetare Falkor (too), operată de Schmidt Ocean Institute, în largul coastei orașului Fortaleza, Brazilia, între 15 și 30 aprilie. Aceasta este a treia dintr-o serie de misiuni care își propun să demonstreze metode mai eficiente de documentare a biodiversității oceanice.
Noile specii, printre care se numără meduze și amfipode, au fost descoperite în zona numită „midwater”, cel mai mare și mai puțin explorat ecosistem locuibil de pe Pământ, situat între suprafața luminată de Soare și fundul oceanului.
„Cel mai mare habitat de pe Pământ, zona midwater, este plină de animale incredibile pe care abia începem să le înțelegem. Sunt fascinată în continuare de varietatea extraordinară de soluții pe care aceste organisme le-au dezvoltat pentru a supraviețui într-un mediu atât de dificil”, a declarat dr. Karen Osborn, de la Smithsonian National Museum of Natural History (SUA), cercetătoare principală a expediției.
Pentru cercetătoarea Kakani Katija, de la Monterey Bay Aquarium Research Institute (SUA), tocmai acest necunoscut face explorarea atât de valoroasă. Ea a explicat că aproape oriunde în ocean pot fi descoperite specii complet necunoscute pentru știință. Multe dintre aceste organisme sunt moi și gelatinoase, ceea ce le face extrem de dificil de studiat prin metode clasice, precum colectarea în plase și conservarea în borcane, procedeu care le modifică drastic forma naturală.
Tehnologiile noi au schimbat radical acest proces. Sistemele DeepPIV și EyeRIS, dezvoltate de Bioinspiration Lab, au fost montate pe vehiculul subacvatic telecomandat SuBastian. Aceste instrumente non-invazive folosesc lasere pentru a scana organismele și a construi modele 3D detaliate direct în mediul lor natural, scrie IFL Science.
DeepPIV utilizează o „foaie” de lumină laser pentru a surprinde structura internă a organismelor translucide, în timp ce EyeRIS înregistrează structura externă atât a organismelor transparente, cât și pe a celor opace. În plus, vehiculul era echipat cu o cameră Shadowgraph pentru detalii fine și un sistem de colectare a probelor ADN.
Cu ajutorul acestor tehnologii, echipa a reușit să identifice noile specii în doar câteva zile, un proces care în mod tradițional ar fi durat ani. Printre descoperiri se numără un amfipod, un vierme gossamer (Tomopteris), nouă specii de meduze, șapte sifonofore, șapte ctenofore, patru larvacei și două organisme din grupul rhizaria.
Cercetătorii au fost surprinși de nivelul ridicat de diversitate observat în zona midwater. În special sifonoforele au atras atenția: organisme înrudite cu meduzele și coralii, alcătuite din unități individuale numite zooizi. Fiecare zooid provine dintr-un singur ou fertilizat și are o funcție specializată, precum hrănirea, reproducerea sau apărarea, funcționând împreună ca o colonie unitară.
„Organele noastre sunt interne, dar la sifonofore aceste funcții sunt distribuite între unități specializate numite zooizi. Este un mod complet diferit de a înțelege ce înseamnă un organism”, a explicat Katija.
Echipa a folosit și un microscop open-source numit Squid, dezvoltat la Stanford, pentru prima imagistică 3D la bordul navei a structurilor celulare interne ale organismelor. Printre acestea s-a numărat un protist, un microorganism unicelular de mari dimensiuni, la care cercetătorii au putut observa interacțiunea dintre structura celulară și scheletul său de sticlă.
Pe tot parcursul expediției, activitatea a fost dinamică și imprevizibilă, cercetătorii adaptându-se constant la condițiile din larg. Datele colectate au fost integrate într-un proiect colaborativ cu FathomNet, menit să creeze o bază de imagini etichetate pentru antrenarea Inteligenței Artificiale în identificarea vieții marine, iar o parte din observații a fost transmisă live publicului prin camerele submersibile.
Mai multe imagini sunt disponibile în galeria Schmidt Ocean Institute.
Test de cultură generală. Care este cel mai rar animal din lume?
Păsările dispar în ritm accelerat în trei zone critice
Este adevărat că molizii pot prezice eclipsele solare? Nici cercetătorii nu sunt siguri!