Cristale au fost descoperite frecvent în situri arheologice alături de rămășițe de hominini, iar dovezile arată că aceștia le colectau încă de acum 780.000 de ani. Totuși, ele nu erau folosite ca arme, unelte sau bijuterii. De ce le adunau? Dragostea cimpanzeilor pentru cristale ne-ar putea oferi răspunsul.
Un studiu publicat în Frontiers in Psychology a încercat să răspundă la această întrebare analizând ce proprietăți ale cristalelor i-ar fi putut atrage pe strămoșii noștri.
Cercetătorii spanioli au realizat experimente cu cimpanzei, una dintre speciile cele mai apropiate genetic de oameni, pentru a vedea dacă dragostea cimpanzeilor pentru cristale are rădăcini evolutive comune.
„Arătăm că cimpanzeii enculturați pot distinge cristalele de alte pietre. Am fost plăcut surprinși de cât de puternică și aparent naturală a fost atracția cimpanzeilor față de cristale. Acest lucru sugerează că sensibilitatea față de astfel de obiecte ar putea avea rădăcini evolutive profunde”, a declarat Juan Manuel García-Ruiz, cercetător în cristalografie la Donostia International Physics Center (Spania).
Experimentele au fost realizate pe două grupuri de cimpanzei din cadrul Rainfer Foundation (Spania). În primul test, un cristal mare a fost plasat lângă o piatră obișnuită de dimensiuni similare. Deși inițial ambele au atras atenția, animalele au preferat rapid cristalul, pe care l-au rotit și înclinat pentru a-l privi din diferite unghiuri. Un individ chiar l-a transportat în zona de odihnă. Interesul a fost intens la început și a scăzut treptat, similar modului în care oamenii își pierd interesul pentru un obiect nou.
Într-un al doilea experiment, cimpanzeii au identificat în câteva secunde cristale mici de cuarț dintr-o grămadă de pietricele rotunjite. Chiar și atunci când au fost adăugate cristale de pirită și calcit, cu forme diferite, animalele au continuat să le selecteze corect, notează EurekAlert.
„Cimpanzeii au început să studieze transparența cristalelor cu o curiozitate extremă, ridicându-le la nivelul ochilor și privind prin ele”, a spus García-Ruiz. Animalele le-au examinat ore întregi. Un caz notabil a fost al unei femele care a separat trei tipuri de cristale, diferite prin transparență, simetrie și luciu, de restul pietricelelor. „Această capacitate de a recunoaște cristalele în ciuda diferențelor dintre ele ne-a uimit”, a explicat cercetătorul.
Analiza sugerează că transparența și forma sunt trăsături deosebit de atrăgătoare. În mediul natural al hominizilor predominau formele curbe și neregulate, în timp ce cristalele sunt singurele solide naturale poliedrice, cu fețe plane și linii drepte. Tocmai această diferență ar fi putut declanșa interesul cognitiv al strămoșilor noștri.
„Munca noastră ajută la explicarea fascinației pentru cristale și contribuie la înțelegerea rădăcinilor evolutive ale esteticii și ale modului nostru de a vedea lumea. Știm acum că avem cristalele în minte de cel puțin șase milioane de ani”, a concluzionat García-Ruiz.
Ce ne poate învăța despre evoluție ritmul actului sexual la bonobo?
Test de cultură generală. Care animal are mai multe oase decât o balenă albastră?
Câinii și pisicile răspândesc o specie invazivă de viermi. Cât de periculoși sunt?