Chimistul care a vrut să înlocuiască laptele matern. Povestea primului lapte pentru sugari creat în laborator

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La mijlocul secolului al XIX-lea, chimistul german Justus von Liebig, unul dintre fondatorii chimiei organice moderne și una dintre cele mai respectate personalități științifice ale Europei, locuia la München. Acolo a devenit vecin cu istoricul Heinrich von Sybel, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști germani în istoria Antichității și a Evului Mediu. Cei doi reprezentau lumi aproape opuse.

Liebig privea progresul prin prisma experimentului și a chimiei, în timp ce Sybel era un umanist dedicat studiului izvoarelor istorice. Relația dintre ei era, potrivit relatărilor vremii, rece și tensionată. În mod neașteptat însă, fiica preferată a lui Liebig, Johanna, s-a îndrăgostit de fiul istoricului, iar cele două familii au ajuns să fie unite prin căsătorie, în ciuda animozităților dintre părinți.

Johanna avea deja cinci copii când, în 1864, a născut-o pe Carolina. De această dată însă, lucrurile nu au decurs ca la nașterile anterioare. Nu avea suficient lapte pentru a-și hrăni fetița, iar în epoca victoriană posibilitățile erau limitate. Doicile nu erau întotdeauna disponibile, iar alternativele existente erau nesigure și adesea periculoase pentru nou-născuți. Pentru bunicul copilului, unul dintre cei mai apreciați chimiști ai Europei, situația a devenit mai mult decât o problemă de familie. A fost provocarea care l-a făcut să creadă că laptele matern poate fi înlocuit printr-o formulă concepută în laborator.

Un savant aflat în culmea gloriei

În momentul în care a început să lucreze la formula pentru sugari, Justus von Liebig nu mai avea nimic de demonstrat lumii științifice. Era considerat unul dintre fondatorii chimiei organice moderne, iar cercetările sale despre nutriția plantelor schimbaseră agricultura europeană. Demonstrase că recoltele nu depind de un mister al naturii, ci de prezența unor elemente chimice indispensabile dezvoltării plantelor. Descoperirile sale au stat la baza fertilizării moderne și au influențat agricultura timp de generații.

Liebig nu era cunoscut doar pentru cercetările sale din laborator. În anii 1850 dezvoltase și un extract concentrat de carne de vită, obținut prin fierbere și reducere, pe care îl considera o soluție pentru alimentația bolnavilor și a persoanelor subnutrite. Produsul a devenit rapid popular în Europa. Personalități precum Florence Nightingale îl recomandau pacienților aflați în convalescență, iar spitalele britanice îl includeau frecvent în alimentația bolnavilor.

Prestigiul lui Liebig depășea deja granițele comunității științifice. Conferințele sale atrăgeau un public numeros, iar numele lui devenise sinonim cu progresul și inovația. Tocmai această autoritate explica de ce ideile sale erau rareori contestate.

Existau însă și primele semne de întrebare. Unii colegi observau că entuziasmul cu care își promova propriile produse comerciale depășea uneori dovezile experimentale disponibile. În epocă, conflictul dintre cercetarea științifică și interesele comerciale era încă slab reglementat, iar reputația excepțională a lui Liebig făcea ca aceste rezerve să fie exprimate cu multă prudență.

„Supa pentru sugari”

Formula lui pentru sugari era, pe hârtie, convingătoare. După ce analizase compoziția laptelui matern, Liebig a conceput un substitut pe bază de lapte de vacă, făină de grâu, făină de malț și bicarbonat de potasiu. Inovația principală era folosirea malțului – cereale germinate care conțin amilază, o enzimă capabilă să transforme amidonul din făină în zaharuri mai ușor de digerat de organismul unui sugar.

Prima formulă a fost testată pe nepoata sa, Carolina, care, potrivit relatărilor vremii, s-a dezvoltat bine. În 1865, Liebig a început să promoveze preparatul, pe care îl numea „supă pentru sugari”. A procedat la fel ca în cazul extractului de carne: a făcut publică rețeta, dar a autorizat anumite farmacii să o comercializeze sub numele și chipul său. Nu percepea redevențe, însă imaginea lui devenea cel mai puternic argument de vânzare. Un zvon – niciodată confirmat pe deplin – potrivit căruia formula era folosită pentru hrănirea fiului viitorului rege Eduard al VII-lea al Marii Britanii a contribuit și el la succesul comercial al produsului.

„Mii de sugari din rasa teutonică hrăniți cu preparatul meu sunt sănătoși și vor continua să fie.”

(Justus von Liebig, scrisoare către Academia Franceză de Medicină, 1867)

Paris, 1867. Controversa

În 1867, un medic dintr-un spital parizian a decis să evalueze noua formulă. Potrivit relatărilor prezentate atunci Academiei Franceze de Medicină, preparatul a fost administrat mai multor nou-născuți care nu puteau fi alăptați, iar rezultatele au fost dramatice: copiii au dezvoltat tulburări digestive severe și au murit la scurt timp.

Prezentarea acestor rezultate în fața Academiei Franceze de Medicină a provocat o controversă care a depășit rapid cercurile științifice și a ajuns în presa europeană. Cercetătorii germani au sărit în apărarea lui Liebig, susținând că medicul francez nu preparase formula în concentrația recomandată pentru nou-născuți și că bebelușii incluși în studiu se aflau deja într-o stare critică.

La rândul său, Liebig a trimis Academiei o scrisoare în care și-a apărat invenția, afirmând că mii de sugari „din rasa teutonică” fuseseră hrăniți cu succes folosind aceeași formulă.

În climatul politic tensionat al epocii, formularea sa a avut un ecou mult dincolo de medicina pediatrică. Franța privea cu îngrijorare ascensiunea economică și militară a statelor germane, iar referirea la „rasa teutonică” a fost interpretată ca o provocare națională. Un membru al Academiei a replicat că „rasa latină” respinge formula lui Liebig, iar disputa a căpătat rapid accente patriotice. În scurt timp, polemica a fost relatată de ziare din întreaga Europă și chiar din Noua Zeelandă, iar un cotidian britanic i-a acuzat atât pe Liebig, cât și pe medicul francez de „infanticid științific”.

Verdictul cercetărilor

Controversa nu s-a încheiat odată cu schimbul de replici dintre medicii francezi și cei germani. În 1869, un cercetător german a evaluat sistematic formula lui Liebig și a comparat-o cu celelalte metode de hrănire disponibile la acea vreme. Concluzia a fost nefavorabilă: pentru nou-născuți, preparatul era inferior laptelui matern, laptelui oferit de o doică și chiar laptelui de vacă administrat fără formula lui Liebig.

Explicațiile aveau să devină clare abia odată cu dezvoltarea pediatriei și a biochimiei. Organismul unui nou-născut digeră cu dificultate amidonul, iar enzimele din malț nu puteau compensa această limitare. În plus, laptele de vacă are o compoziție foarte diferită de cea a laptelui matern: conține mai multe proteine și minerale, care solicită excesiv rinichii sugarului, dar este mai sărac în alți nutrienți esențiali pentru dezvoltarea acestuia. Formula concepută de Liebig reducea și conținutul de grăsimi, diminuând suplimentar valoarea nutritivă a preparatului.

Privită prin prisma medicinei moderne, problema nu era lipsa ingeniozității, ci faptul că știința secolului al XIX-lea nu cunoștea încă biologia extrem de complexă a laptelui matern.

Și celălalt mare pariu al lui Liebig a eșuat

În aceeași perioadă, și extractul concentrat de carne promovat de Liebig a început să fie analizat mai atent. Experimentele au arătat că, deși avea gust și aromă de carne, procesul de preparare elimina mare parte din proteinele și grăsimile cu valoare nutritivă. Produsul era util ca aromatizant, dar nu putea înlocui un aliment hrănitor, așa cum se crezuse inițial.

Compania care îl producea și-a adaptat rapid strategia și l-a comercializat mai ales ca ingredient pentru supe și sosuri, devenind unul dintre precursorii cuburilor de concentrat folosite astăzi.

O reputație care a supraviețuit eșecurilor

În mod surprinzător, aceste controverse nu i-au știrbit decisiv prestigiul. Justus von Liebig a rămas una dintre cele mai respectate figuri ale chimiei moderne, iar contribuțiile sale la dezvoltarea agriculturii și a cercetării experimentale au continuat să fie recunoscute mult după moartea sa.

Deși două dintre cele mai ambițioase produse comerciale ale sale s-au dovedit, în cele din urmă, mult mai puțin valoroase decât sperase, contribuțiile lui Justus von Liebig la dezvoltarea chimiei moderne au rămas fundamentale. Astăzi, una dintre cele mai importante universități germane dedicate științelor naturii îi poartă numele.

Știați că?

Formula pentru sugari creată de Justus von Liebig, lansată în 1865, este considerată prima formulă comercială pentru sugari concepută pe baza unei analize chimice a laptelui matern.

Liebig este unul dintre fondatorii chimiei organice moderne și autorul „Legii minimului”, un principiu fundamental al nutriției plantelor folosit și astăzi în agricultură.

Controversele generate de formula sa au contribuit la dezvoltarea unor standarde tot mai riguroase pentru evaluarea alimentelor destinate sugarilor.

Laptele matern conține peste 200 de tipuri de oligozaharide, precum și numeroși anticorpi, hormoni și alți compuși bioactivi, pe care formulele pentru sugari nu îi pot reproduce integral.

Surse:

https://www.sciencehistory.org/stories/disappearing-pod/a-deadly-soup-for-babies/

https://www.britannica.com/biography/Justus-Freiherr-von-Liebig

Vă mai recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. De ce laptele trebuie pasteurizat?

Efectul surprinzător pe care laptele de cămilă îl are asupra astmului alergic

„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor

Laptele crud naște controverse: cererea crește în rândul tinerilor