Răspunsul lui Hitler la apelul lui Carol al II-lea și efectele asupra României

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

După al doilea ultimatum sovietic din 28 iunie 1940 și retragerea fără luptă a administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei, România traversa una dintre cele mai grave crize din istoria sa modernă. Regimul autoritar al lui Carol al II-lea încerca să împiedice atât dezintegrarea poziției internaționale a țării, cât și prăbușirea propriei puteri. În acest context dramatic, regele a decis să schimbe radical orientarea politicii externe, căutând apropierea de Germania nazistă, devenită după înfrângerea Franței principala forță politică și militară a Europei. La începutul lunii iulie 1940, Carol al II-lea i-a adresat o scrisoare lui Adolf Hitler, solicitând sprijin și o consolidare a relațiilor dintre cele două state. Răspunsul liderului german nu avea însă să ofere garanțiile așteptate de București, ci, dimpotrivă, să agraveze dificultățile cu care se confrunta România.

După dezmembrarea României Mari în urma ultimatumului sovietic și a cedării Basarabiei și nordului Bucovinei, la sfârșitul lunii iunie 1940, regimul lui Carol al II-lea a încercat să reorienteze politica externă a țării către Germania nazistă.

Scrisoarea către Hitler

Convins că viitorul României depindea de sprijinul Berlinului, monarhul i-a transmis, la începutul lunii iulie 1940, o scrisoare lui Adolf Hitler prin intermediul ambasadorului german la București, Wilhelm Fabricius.

În jurnalul său, Carol al II-lea a consemnat pe scurt conținutul acestui mesaj, redactat într-un moment de profundă criză pentru statul român.

„Cum n-am putut să dobândesc legătura cu Führerul, deoarece se plimbă undeva în Franța, l-am chemat pe Fabricius să-l rog să transmită punctele ce doream a le spune:

1. S-a renunțat la garanțiile cari ne-au fost date din partea Angliei și Franței;
2. Căutăm o colaborare mai intimă cu Germania, care ar putea chiar fi întărită printr-o alianță care să fie în folosul ambelor țări;
3. Avem știri sigure că rușii au intenția de a depăși linia de demarcație și să se apropie de izvoarele petrolifere, ceea ce reiese din pregătirile lor militare;
4. Cu ocazia evacuării Basarabiei, s-au produs incidente regretabile, în care trupele noastre au fost insultate, dezarmate şi împiedicate de a se retrage. A trebuit, deci, o disciplină și un sânge rece deosebite ca să nu se producă un incident serios;
5. Cer de la Führer un ajutor ca să ne apere în aceste momente grele;
6. Am făcut tot ce am putut ca să apărăm pacea în această parte a lumii;
7. Cer o Misiune de instrucție militară, care va întări și mai mult legăturile.

Imbecilul n-a reacționat cu nimica și s-a mulțumit a răspunde, pur și simplu, că va transmite cui [îi este destinat] de drept acest mesagiu”, nota Carol al II-lea în „Însemnări zilnice”.

Practic, scrisoarea poate fi citită ca o ofertă de realiniere strategică a României. Carol al II-lea renunța explicit la orientarea pro-occidentală și oferea Germaniei cooperare politică, economică și militară, în schimbul unui singur lucru: protecția Reichului. Din perspectiva regelui, aceasta era ultima șansă de a salva independența și integritatea teritorială a României.

Răspunsul lui Hitler

Carol al II-lea putea juca această carte a importanței strategice a României înainte de agresiunea sovietică sau dacă se împotrivea acesteia prin forță armată. Acceptând agresiunea sovietică, România a dat dovadă de slăbiciune și a devenit un animal hăituit de vecinii săi, care au sesizat slăbiciunea țării.

De altfel, Berlinul nu era interesat să ofere garanții necondiționate. În acel moment, Hitler urmărea menținerea unor relații funcționale atât cu România, cât și cu Uniunea Sovietică, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, și căuta să evite o confruntare directă cu Moscova.

De aceea, apelul lui Carol al II-lea a rămas fără efectul dorit, ba din contră. În răspunsul său, Hitler a ridicat alte probleme pe care România „trebuia” să le rezolve pentru a obține protecția Reichului.

Joi, 4 iulie 1940, Carol al II-lea consemna în jurnalul său răspunsul lui Hitler:

„La (ora, n.r.) 1, l-am primit pe Fabricius, care vine cu răspunsul de la Führer la mesagiul meu de alaltăieri. Îmi comunică:

1) Führerul a primit intervenția mea;

2) El ar fi interesat să cunoască felul în care văd reglarea chestiunilor iridente între România, Ungaria și Bulgaria;

3) A făcut intervenții energice la Budapesta să rămâie liniștiți și să nu încerce a le rezolvi prin forță;

4) Crede că trebuie să începem conversații asupra acestor chestiuni cu cei interesați;

5) Atrage atenția că această stare continuă de enervare și de înarmare nu poate rezolva aceste chestiuni și că Germania nu poate uita că Ungaria și Bulgaria au fost aliații ei în trecut;

6) Spre a lua o hotărâre viitoare, dorește a cunoaște punctul nostru de vedere”.

O nouă lovitură pentru România

Carol al II-lea a consemnat că i-a transmis ambasadorului german că răspunsul Berlinului nu oferea nicio soluție la solicitările sale și că, după agresiunea sovietică, noile pretenții teritoriale reprezentau o nouă lovitură pentru România. Regele aprecia că această nouă tentativă de dezmembrare contrazicea declarațiile Germaniei privind dorința de a vedea o Românie puternică.

Câteva săptămâni mai târziu, Germania avea să „arbitreze” acordul care a dus la cedarea nord-vestului Transilvaniei către Ungaria prin Dictatul de la Viena (30 august 1940). Nota de plată a fost prea mare pentru regimul autoritar al lui Carol al II-lea care avea să se prăbușească.