Hormonul iubirii și frica se suprapun. Ce au descoperit oamenii de știință într-o regiune a creierului?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Oxitocina este celebră pentru legăturile sale cu iubirea, încrederea și atașamentul. Însă oamenii de știință au descoperit acum dovezi că celulele cerebrale sensibile la așa-numitul „hormon al iubirii” ne pot ajuta, de asemenea, să recunoaștem când un pericol a trecut.

Reputația oxitocinei de simplă substanță chimică socială a fost de mult timp pusă sub semnul întrebării. Efectele sale se pot modifica în funcție de situație, de starea emoțională și de modul în care un alt individ este perceput: ca fiind sigur sau amenințător.

Experimentele realizate pe șoareci au scos la iveală un mic grup de neuroni care exprimă receptori de oxitocină și care pare să influențeze atât abordarea socială, cât și extincția fricii, procesul prin care se învață că ceva asociat anterior cu un pericol este acum sigur.

Studiul indică talamusul paraventricular (PVT) ca un posibil loc de întâlnire pentru comportamentul social și frică. Această regiune a creierului este implicată în stres, motivație și comportament emoțional.

Pentru a explora aceste efecte, o echipă de cercetători din Japonia a utilizat șoareci masculi modificați genetic. Ei au suprimat sau activat selectiv acești neuroni pentru a vedea cum afectează comportamentul, scrie ScienceAlert.

Reputația oxitocinei și efectele sale

Când cercetătorii au suprimat acești neuroni, șoarecii au prezentat mai puțin interes în a interacționa cu animale necunoscute. Reducerea angajamentului social nu a fost cauzată de o mișcare redusă sau de o anxietate mai mare.

Cu toate acestea, activarea acelorași neuroni nu i-a făcut pe șoareci mai sociabili, ceea ce sugerează că celulele sunt necesare pentru un comportament normal, dar pornirea lor nu este suficientă pentru a crește interesul social.

Ulterior, cercetătorii au examinat extincția fricii. Șoarecii au fost învățați să asocieze un anumit cadru cu un șoc electric ușor, fiind readuși mai târziu în același loc fără a mai primi șocul.

Suprimarea neuronilor sensibili la oxitocină nu a împiedicat formarea memoriei inițiale a fricii. Totuși, șoarecii au continuat să împietrească (să rămână nemișcați ca semn al fricii) când reveneau în mediul acum sigur, sugerând că au avut dificultăți în a învăța că pericolul a trecut.

O memorie a fricii

Activarea neuronilor a redus împietrirea în faza inițială, însă efectul nu s-a menținut a doua zi sau o săptămână mai târziu.

Descoperirile ar putea oferi indicii timpurii despre motivele pentru care ambele procese pot fi perturbate în afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate.

Dacă cercetările viitoare vor confirma un sistem similar la oameni, acesta ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine aceste condiții. Pentru moment, datele sugerează că influența oxitocinei depinde de locul exact și de momentul în care acționează în creier.

Studiul a fost publicat în revista Brain.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Neurochimia iubirii: dopamina, oxitocina și creierul tău. De ce un simplu mesaj îți dă aripi?

Ar putea oxitocina, numită și „hormonul fericirii”, să combată singurătatea?

Secretul oamenilor sociabili şi empatici? Gena receptorului de oxitocină

De ce muzica agresivă îi calmează pe unii oameni. Ce spun psihologii despre metal, furie și anxietate