Home » Istorie » Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul

Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul

Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul
Credit foto: Domeniu public
Publicat: 29.09.2024
La 29 septembrie 1888 a încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului B.P. Haşdeu (n. 14 noiembrie 1869).

Bogdan Petriceicu Hasdeu este unul dintre marii cărturarii care fac cinste culturii românești, o personalitate unică, pluridisciplinară, un om erudit pentru care cunoașterea nu era decât o mare adâncă în care se îmbăia cu plăcere.

 

 

Noi, cei de astăzi, îl cunoaștem din lucrările sale sau din biografiile mai mult sau mai puțin romantate ale altor autori. Printre contemporanii săi, însă, Hasdeu era un mare om de cultură, dar până la urmă, un om. Credință i-a fost greu pusă la încercare atunci când Dumnezeu i-a luat averea să cea mai de preț: viață fiicei sale, Iulia.

Cei ce au împărtășit durerea familiei care nu și-a mai revenit niciodată după această pierdere, susțîn că dacă Iulia Hasdeu ar fi avut o existența mai lungă, geniul ei nu ar fi cunoscut precedent în limba română, întrecându-l chiar și pe cel al lui Eminescu. Dacă lucrurile ar fi stat așa sau nu, nimeni nu o poate spune. Cultură română a fost văduvită, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumoși muguri ai săi, chiar înainte că acesta să înflorească.

Deschiderile culturale ale lui Hasdeu au explorat spații vaste, de la filosofie, istorie, lingvistică, până la spiritism. Atracția pentru ceea ce se află dincolo de noi și de existența noastră lumească a existat dinaintea decesului fiicei sale, însă dorința de a o avea tot timpul alături, chiar dacă numai spiritual, a făcut că aceste experiențe să se transforme în adevărate ședințe de spiritsm. Dar, mai întâi, să vedem cum a început totul…

Un copil grăbit

Hasdeu, un spirit justițiar și critic la adresa celor care prin intermediul acțiunilor lor, mai cu seama politice, daunau intereselor naționale, publică și pamflete dure la adresa oamenilor politici ai vremii, aruncând vorbe ironice al căror ecou s-a făcut resimțit chiar și mai departe de clasa politică, pătrunzând până în cercurile intelectuale în care acesta activă. Prin urmare, în anul 1869, când Hasdeu și-a depus candidatura la Academie a fost pus în față unui refuz prea dur, poate, pentru un om de cultură consacrat. Lovitură a fost însă mai ușor de suportat, de vreme ce acasă îl aștepta cea mai dulce dintre alinari. Nașterea unicei fiice a familei Hasdeu a fost un motiv de bucurie, care i-a ținut pe cei din familie într-o stare de exaltare continuă timp de mai multe luni. În fapt, această bucurie nu s-a diminuat deloc timp de 19 ani. În timpul scurtei sale vieți, Iulia a fost mai întâi mândria familiei și apoi, mândria intelectualității românești.

La doi ani buchisea deja literele și învață limba franceză, la patru ani scria, iar un an mai târziu compune deja primele poezii. După ce învățătorii și-au dat seama că fetiță este mult deasupra colegilor ei în ceea ce privește cunoștințele, au făcut o excepție (în acea vreme, nu există procedura de a absolvi mai multe clase deodată) și au lăsat-o pe micuța Iulia să își susțînă examenele de absolvire ale cursului primar. La acea dată, avea doar opt ani, iar mirarea dascălilor ei era întreținută și de faptul că fizionomia nu-i reflectă nicidecum vârstă, ajutând-o să pară și mai mică decât era în realitate. Între timp, învață și limba engleză până la stăpânirea ei la același nivel cu franceza.

Citeşte aici continuarea!

Descoperă vă prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 29 septembrie:

1547 – S-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor, poet, dramaturg, autorul celebrului roman “Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha” (m. 22 aprilie 1616).

1864 – S-a născut scriitorul, filosoful şi dramaturgul Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (eseuri cu caracter filosofic „Despre sentimentul tragic al vieţii la oameni şi la popoare”, „Agonia creştinismului”) (m. 31 decembrie 1936).

1888 – S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan, membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi, al Societăţii române de lingvistică romanică, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii; a fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin, Budapesta, Montpellier, Roma, Iaşi (m. 20 septembrie 1986).

1888 – A încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului B.P. Haşdeu (n. 14 noiembrie 1869).

1901 – S-a născut Enrico Fermi, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, membru de onoare străin al Academiei Române; a condus lucrările de construcţie a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago şi a realizat primele cercetări în domeniul fisiunii nucleare, contribuind la construcţia bombei atomice în proiectul Manhattan (d. 1954).

1902 – A încetat din viaţă scriitorul Émile Zola, teoretician şi promotor al naturalismului (ciclul „Rougon Macquart”); este autorul manifestului „J’accuse”, important în celebra afacere Dreyfus (n. 2 aprilie 1840).

1903 – A încetat din viaţă inginerul Rudolf Diesel, inventator al motorului ce îi poartă numele, brevetat în 1892 (n.18 martie 1858).

1910 – A încetat din viaţă Winslow Homer, unul dintre cei mai importanţi pictori de la sfârşitul sec. al XIX-lea (n. 1836).

1912 – S-a născut regizorul Michelangelo Antonioni: „Blow Up”, „Deşertul roşu”, „Dincolo de nori”, „Ultimul tango la Paris” (d. 30 iulie 2007).

1913 – S-a născut Stanley Kramer, producător şi regizor de film: „Ghici cine vine la cină”, „Lanţul” (m. 19 februarie 2001).

1929 – S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994) (m. 27 iulie 2000).

1930 – A încetat din viaţă pictorul Ilia Efimovici Repin, unul dintre marii portretişti ruşi; a avut o însemnată influenţă asupra picturii ruse moderne (n. 5 august 1844).

1939 – A fost format un guvern român condus de Constantin Argentoianu.

1973 – A încetat din viaţă scriitorul Wystan Hugh Auden: „Epoca neliniştii”, „Scutul lui Achile” (n. 21 februarie 1907).

2001 – A încetat din viaţă scriitorul român Gellu Naum: „Culoarul somnului”, „Focul negru”, „Despre identic şi felurit. Antologie”, „Critica mizeriei” (n. 1 august 1915).

2007 – A încetat din viaţă actriţa canadiană Lois Maxwell: „Lolita”, „Din Rusia cu dragoste”, „Dr. No” (n. 1927).

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Temperaturile scad în toată țara. Cum va fi vremea până la finalul lunii octombrie?
Temperaturile scad în toată țara. Cum va fi vremea până la finalul lunii octombrie?
Cine sunt cei trei laureați ai Premiului Nobel pentru Economie din 2024?
Cine sunt cei trei laureați ai Premiului Nobel pentru Economie din 2024?
Măsuri stricte pentru a combate poluarea aerului, anunțate de Guvernul din Delhi
Măsuri stricte pentru a combate poluarea aerului, anunțate de Guvernul din Delhi
Peste jumătate dintre tinerii din România vor să-și schimbe aspectul fizic din cauza social media
Peste jumătate dintre tinerii din România vor să-și schimbe aspectul fizic din cauza social media
Un nou tratament pentru diabetul de tip 2, în combinație cu ingredientul activ din Ozempic, a avut rezultate promițătoare
Un nou tratament pentru diabetul de tip 2, în combinație cu ingredientul activ din Ozempic, a avut rezultate promițătoare
Momentul extraordinar în care SpaceX „prinde” boosterul Starship din zbor
Momentul extraordinar în care SpaceX „prinde” boosterul Starship din zbor
(P) Adaptarea pantofilor de lucru la nevoile industriei dvs
(P) Adaptarea pantofilor de lucru la nevoile industriei dvs
(P) Ce este dopamina și ce legătură poate avea cu dezvoltarea celor mai frecvente obiceiuri
(P) Ce este dopamina și ce legătură poate avea cu dezvoltarea celor mai frecvente obiceiuri
Albinele stresate sunt mai pesimiste și își pierd „apetitul pentru viață”
Albinele stresate sunt mai pesimiste și își pierd „apetitul pentru viață”
Un nou studiu liniștește îngrijorările cu privire la un posibil roi de asteroizi periculoși
Un nou studiu liniștește îngrijorările cu privire la un posibil roi de asteroizi periculoși
Cercetătorii au descoperit creaturile care pot fuziona pentru a deveni un singur organism și a supraviețui
Cercetătorii au descoperit creaturile care pot fuziona pentru a deveni un singur organism și a supraviețui
Test de cultură generală. Câte universuri cred cercetătorii că există?
Test de cultură generală. Câte universuri cred cercetătorii că există?
MIKE GODOROJA, de la Ray Charles și Led Zeppelin la Babasha și Adi Minune | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
MIKE GODOROJA, de la Ray Charles și Led Zeppelin la Babasha și Adi Minune | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Uleiul de măsline extravirgin poate întârzia declinul cognitiv în sindromul Down
Uleiul de măsline extravirgin poate întârzia declinul cognitiv în sindromul Down
Rămășițele unui alpinist dispărut pe Everest acum 100 de ani au fost găsite de o echipă care filma un documentar
Rămășițele unui alpinist dispărut pe Everest acum 100 de ani au fost găsite de o echipă care filma un documentar
Ce loc ocupă România în ceea ce privește valoarea comerţului online?
Ce loc ocupă România în ceea ce privește valoarea comerţului online?
Un traficant urmărit de poliție a aruncat din mașină o mare cantitate de droguri
Un traficant urmărit de poliție a aruncat din mașină o mare cantitate de droguri
Ciprian Porumbescu, marele compozitor care a fost aruncat în temniţă pentru dragoste de ţară. A murit de tânăr, suferind după frumoasa Berta
Ciprian Porumbescu, marele compozitor care a fost aruncat în temniţă pentru dragoste de ţară. A murit de tânăr, suferind ...