În Ajunul Crăciunului din 1971, Juliane Koepcke zbura alături de mama sa de la Lima spre Pucallpa. Cu puțin timp înainte de aterizare, avionul a fost surprins de o furtună violentă și s-a prăbușit în pădurea tropicală peruviană.
Juliane a căzut în gol aproximativ 3.000 de metri, încă prinsă de un rând de trei scaune. S-a trezit singură în pădurea tropicală, rănită și fără ochelari. Avea 17 ani.
Dintre cele 92 de persoane aflate la bordul zborului LANSA 508, ea a fost singura care a ieșit vie din junglă.
Juliane s-a născut la 10 octombrie 1954, în Lima. Părinții săi, Maria și Hans-Wilhelm Koepcke, erau zoologi germani care studiau flora și fauna din Peru.
Familia petrecea perioade îndelungate la stația de cercetare Panguana. Juliane locuise acolo aproximativ un an și jumătate și învățase să recunoască sunetele animalelor și pericolele pădurii.
La 24 decembrie 1971, ea și mama sa s-au îmbarcat într-un avion Lockheed L-188A Electra. Urmau să se întâlnească la Panguana cu Hans-Wilhelm Koepcke pentru sărbătorile de Crăciun.
Cu aproximativ 15 minute înainte de aterizarea programată, aeronava a intrat într-o furtună. Juliane a văzut o lumină puternică în jurul aripii drepte. Bagajele au început să cadă, iar avionul a plonjat. Ultimele cuvinte auzite de la mama sa au fost: „Acum s-a terminat totul”.
Rândul de scaune pe care se afla Juliane s-a desprins din avion. Adolescenta și-a amintit ulterior că vedea sub ea numai diferite nuanțe de verde, apoi și-a pierdut cunoștința.
S-a trezit după aproximativ o oră, în noroi, sub cele trei scaune. Rotația lor în timpul căderii ar fi putut încetini coborârea, iar coroanele copacilor au amortizat impactul.
Juliane avea o comoție, clavicula ruptă, un ligament afectat la genunchi și o rană adâncă la braț. Un ochi îi era complet umflat, își pierduse ochelarii și purta un singur pantof. Cu toate acestea, putea merge.
În apropierea locului în care a căzut, fata a găsit o pungă cu aproximativ 30 de bomboane, acestea fiind singura hrană solidă pe care a consumat-o în următoarele 11 zile.
După câteva ore, Juliane a auzit apă curgând și a descoperit un mic izvor ascuns în vegetație.
Atunci și-a amintit sfatul tatălui: dacă vreodată te pierzi în junglă, urmărește apa curgătoare. Pârâul va ajunge într-un curs mai mare, iar în apropierea unui râu vei găsi, în cele din urmă, oameni.
Juliane a urmat cursul apei. Înainta încet, punând mai întâi pe pământ piciorul încălțat pentru a evita spinii, furnicile și animalele ascunse în mâl. Când pârâul a devenit mai adânc, a început să se lase purtată de curent.
Deasupra pădurii auzea avioanele care căutau epava, dar vegetația era atât de deasă încât salvatorii nu o puteau vedea.
După o săptămână, bomboanele se terminaseră. Juliane supraviețuia numai cu apă și devenea tot mai slăbită.
În cea de-a unsprezecea zi, Juliane a zărit o barcă trasă la malul râului pe care îl urmărise prin junglă. La început, a crezut că este o halucinație, dar în apropiere se aflau câțiva vânători și tăietori de lemne. Atunci când bărbații au apărut dintre copaci, adolescenta le-a explicat în spaniolă cine era și că se afla la bordul avionului prăbușit.
Bărbații i-au îngrijit rana și au transportat-o către un loc de unde putea primi ajutor medical. Rămășițele mamei sale au fost găsite câteva zile mai târziu.
După ce s-a recuperat, Juliane s-a stabilit în Germania, unde a studiat biologia, îndreptându-și cercetările spre mamifere, în special lilieci. Și-a continuat pregătirea până la obținerea doctoratului, iar în 1989 s-a căsătorit cu entomologul Erich Diller.
În 1998, s-a întors la locul accidentului alături de regizorul Werner Herzog, care i-a dedicat documentarul „Wings of Hope”. Revenirea în junglă a ajutat-o să vorbească despre experiența pe care, timp de mai multe decenii, încercase să o țină departe de viața sa.
După moartea tatălui, Juliane a continuat activitatea începută de părinții săi la stația de cercetare Panguana. Prin eforturile ei și ale colaboratorilor săi, suprafața protejată din jurul stației s-a extins de la aproximativ 1,8 la 26 de kilometri pătrați. Pădurea tropicală nu a rămas pentru ea doar locul catastrofei, ci și mediul care i-a salvat viața și pe care a ales, la rândul său, să-l protejeze.
Juliane Koepcke a supraviețuit căderii de la aproximativ 3.000 de metri fără parașută, fiind încă prinsă de un rând de trei scaune. Rotația acestora și coroanele copacilor ar fi încetinit căderea și ar fi amortizat impactul.
În cele 11 zile petrecute în junglă, singura sa hrană solidă a fost o pungă cu aproximativ 30 de bomboane. După ce le-a terminat, a supraviețuit numai cu apă.
Werner Herzog fusese aproape să se afle la bordul aceluiași avion. Regizorul intenționase să cumpere un bilet pentru zborul LANSA 508, în timp ce căuta locuri de filmare pentru pelicula „Aguirre, mânia lui Dumnezeu”.
Decenii mai târziu, Juliane s-a întors la locul accidentului împreună cu Herzog, pentru documentarul „Wings of Hope”, lansat în 1998.
Stația Panguana, întemeiată de părinții săi, a devenit o arie privată de conservare. Sub conducerea Julianei Diller, teritoriul protejat s-a extins de la aproximativ 1,8 la 26 de kilometri pătrați.
Surse:
https://history.howstuffworks.com/historical-figures/juliane-koepcke.htm
https://www.nytimes.com/2021/06/18/science/koepcke-diller-panguana-amazon-crash.html
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un oraș pierdut, cu temple și ziduri uimitoare, a fost descoperit sub jungla mexicană