Home » Istorie » Cele două episoade mai puțin cunoscute care au grăbit căderea lui Alexandru Ioan Cuza

Cele două episoade mai puțin cunoscute care au grăbit căderea lui Alexandru Ioan Cuza

Cele două episoade mai puțin cunoscute care au grăbit căderea lui Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza. Sursa foto: Fototeca MNIR
Publicat: 31.10.2026

La 2 mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a recurs la o lovitură de stat, dizolvând Adunarea Legiuitoare și consolidându-și ulterior puterea printr-o serie de măsuri administrative. Deriva autoritară a regimului său a provocat însă o reacție tot mai puternică, reușind să unească aproape întreaga clasă politică împotriva domnitorului, care avea să fie înlăturat de pe tron în cele din urmă. Dincolo de conflictul politic, alte două evenimente, mai puțin cunoscute, au contribuit la risipirea ultimelor rezerve de simpatie de care Cuza încă se mai bucura.

În urma loviturii de stat din 2 mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost nevoit, la solicitarea puterilor garante semnatare ale Tratatului de la Paris, să se deplaseze la Constantinopol pentru a-i prezenta sultanului și a obține aprobarea acestuia pentru modificările radicale aduse instituțiilor statului român.

Cuza a fost primit la Palatul Dolmabahçe de sultanul Abdul-Aziz, întâlnirea fiind imortalizată într-o schiță celebră a pictorului Carol Popp de Szathmári, publicată ulterior și în presa occidentală a vremii.

„Din acel moment și-a pierdut și umbra de popularitate ce îi mai rămăsese în ochii poporului său”

Vizita lui Cuza la Constantinopol a stârnit însă reacții puternic negative în rândul clasei politice de la București, alimentând nemulțumirile față de domnitor.

„Domnitorul a avut nefericita idee să primească această soluție și din acel moment și-a pierdut și umbra de popularitate ce îi mai rămăsese în ochii poporului său.

În adevăr, românii nu admiteau ca legile care-i guvernau să fie supuse aprobării unui suveran străin – oricare ar fi fost acela. Însemna să se facă din plebiscitul care dăduse lovitura de stat o chestiune de `bacşiş`.

Domnitorul s-a dus la Constantinopol, unde reprezentant și agent diplomatic era Constantin (Costache n.r.) Negri, prietenul său intim. O suită destul de numeroasă îl însoțea. Sultanul l-a primit într-un mod extrem de măgulitor și Sublima Poartă a aprobat legile promulgate la 2 mai.

Cuza s-a grăbit să se întoarcă în capitala sa, foarte ușurat sub raportul… banilor. La Constantinopol, în lumea diplomatică pe care a vizitat-o, a primit multă agheasmă și lipsa de experiență în materie l-a făcut s-o ia drept bani peșin. Dar evenimentele ce au urmat aveau să dovedească Alteței Sale că din partea ambasadorilor marilor puteri n-a dobândit, și cu ce preț, decât sprijinul unei femei încurcate cu unul dintre acești ambasadori”, nota în memoriile sale Iancu Bălăceanu, unul dintre politicienii care au fost implicați în îndepărtarea lui Cuza de la conducerea țării.

Un eveniment ciudat

Un al doilea episod, de această dată mai puțin cunoscut în care a fost implicat regimul lui Cuza, avea să ducă la pierderea sprijinului pe care Franța îl arătase domnitorului. Pe de altă parte, politica rusească își punea speranțe tot mai mari în acțiunile domnitorului român.

„Regimul bunului-plac, conjugat cu lipsa de popularitate crescândă a domnitorului, a făcut ca Rusia să hrănească speranța revenirii la politica ei tradițională de intrigă în România.

Anturajul domnitorului, bărbați și femei, au fost cumpărați de această putere și la Paris se puteau aprecia progresele realizate de o atare politică prin următorul fapt: o bandă de 150 de polonezi înarmați, venind din Dobrogea, a încercat să treacă în Rusia prin acea parte a Basarabiei pe care Tratatul de la Paris o restituise Moldovei.

La Paris existau temeiuri să se creadă că principele Cuza va închide ochii si nu se va opune, căci regiunea pe care această bandă trebuia s-o străbată era lipsită de trupe și aproape nelocuită”.

Cuza a ordonat însă atacarea și dezarmarea grupului de polonezi, în confruntarea cu aceștia înregistrându-se numeroase victime. Deși supraviețuitorii au fost lăsați să se întoarcă pe teritoriul otoman, incidentul a avut ecouri în presa străină: Rusia l-a lăudat pe domnitor, însă episodul ar fi contribuit la pierderea sprijinului Franței.

„Principele n-a ezitat să-i telegrafieze colonelului Călinescu, comandantul garnizoanei Ismail, ordonându-i să-i atace pe polonezi, să-i dezarmeze și să-i facă prizonieri.

Călinescu s-a conformat instrucțiunilor, i-a ajuns pe polonezi printr-un marș forțat și i-a somat să depună armele. Aceștia nu s-au supus ordinului și a început lupta. Cum din această încăierare au fost multe victime, de o parte și de alta, răniții ambelor tabere au fost transportați la spital.

În același timp, polonezii au fost puși în libertate, cu îngăduința de a trece Dunărea spre a se întoarce pe teritoriul turcesc. Această nenorocită afacere a avut un răsunet deosebit în ziarele străine.

La Petersburg s-a socotit că pe viitor se putea conta pe principele Cuza și presa rusească l-a acoperit cu laude pentru intransigența sa. Dar am serioase motive să cred că ea l-a costat pe principele Cuza sprijinul Franței”, consemna Iancu Bălăceanu.

După lovitura de stat din 2 mai 1864, Iancu Bălăceanu mai nota că activitatea administrativă era practic paralizată, iar deciziile se luau în anticamera palatului, printre favoriții domnitorului. Cuza își pierduse sprijinul în țară, iar regimul său părea atât de fragil, încât o ultimă lovitură era suficientă pentru a-l prăbuși.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce a clasat Cuza cazul asasinării lui Barbu Catargiu? Controversele unei anchete

Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie

Casa în care a copilărit Alexandru Ioan Cuza a fost reabilitată cu fonduri europene

Epopeea statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Craiova: autoritățile locale nu au amplasat-o din ranchiună față de domnitor, iar germanii au vrut să o topească

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au găsit arheologii dovezi că Ulise a existat? Inscripțiile vechi de peste 2.000 de ani care au schimbat istoria insulei Itaca (P)
Au găsit arheologii dovezi că Ulise a existat? Inscripțiile vechi de peste 2.000 de ani care au schimbat istoria insulei ...
Două voci, o singură patrie și un vis frânt prea devreme – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, martirii cântecului românesc
Două voci, o singură patrie și un vis frânt prea devreme – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, martirii cântecului ...
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Iedera, una dintre cele mai vizitate plante de insectele polenizatoare
Iedera, una dintre cele mai vizitate plante de insectele polenizatoare
Dieta mediteraneană ne poate proteja inima și creierul, indică un nou studiu
Dieta mediteraneană ne poate proteja inima și creierul, indică un nou studiu
Romanii au creat sticlă care își schimbă culoarea acum 1.600 de ani, iar oamenii de știință au descifrat rețeta
Romanii au creat sticlă care își schimbă culoarea acum 1.600 de ani, iar oamenii de știință au descifrat rețeta
De ce partea dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului și invers?
De ce partea dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului și invers?
Ascensiunea Reich-ului și drumul spre Primul Război Mondial
Ascensiunea Reich-ului și drumul spre Primul Război Mondial
Fizicienii au reușit să miște un obiect vizibil folosind o forță cuantică. De ce este important experimentul din Japonia?
Fizicienii au reușit să miște un obiect vizibil folosind o forță cuantică. De ce este important experimentul din Japonia?
Cel mai dificil rally-raid din lume revine în Africa după aproape 20 de ani
Cel mai dificil rally-raid din lume revine în Africa după aproape 20 de ani
Kim Jong Un a cerut Armatei „superioritate absolută” în războiul cu drone
Kim Jong Un a cerut Armatei „superioritate absolută” în războiul cu drone
Care sunt țările cele mai afectate de Super El Niño?
Care sunt țările cele mai afectate de Super El Niño?
Magicianul extraordinar care a fost ucis de propriul său truc de succes
Magicianul extraordinar care a fost ucis de propriul său truc de succes
Un american și un canadian au petrecut peste șapte ore în afara Stației Spațiale Internaționale
Un american și un canadian au petrecut peste șapte ore în afara Stației Spațiale Internaționale
Gigantul petrolier British Petroleum a avut profituri record în urma războiului din Iran
Gigantul petrolier British Petroleum a avut profituri record în urma războiului din Iran
Câți dintre părinții români din diaspora și-ar dori să revină definitiv în țară?
Câți dintre părinții români din diaspora și-ar dori să revină definitiv în țară?
Creșterea economică a încetinit în țările care folosesc moneda euro
Creșterea economică a încetinit în țările care folosesc moneda euro
Boala Parkinson și misterul colesterolului din creier: descoperirea care ar putea deschide o nouă cale de tratament
Boala Parkinson și misterul colesterolului din creier: descoperirea care ar putea deschide o nouă cale de tratament