Home » Cultura » De ce îşi impuneau să zâmbească locuitorii din Budapesta?

De ce îşi impuneau să zâmbească locuitorii din Budapesta?

12.19.2014
După sfârşitul Primului Război Mondial, mulţi oameni au început să manifeste simptome de depresie şi de sindrom post-traumatic. Cea mai gravă situaţie a fost înregistrată în Ungaria, unde s-a declanşat o adevărată „epidemie” de sinucideri, iar măsurile luate pentru a combate acest fenomen au fost cel puţin bizare.

Frumoasa capitală a Ungariei ajunsese să fie numită Oraşul Sinucigaşilor, pentru că numărul celor care îşi luat singuri viaţa era din ce în ce mai mare.

Un articol din Sunday Times Perth scria pe 17 octombrie 1937 despre transformarea Budapestei dintr-o destinaţie turistică încântătoare într-un oraş al oamenilor disperaţi, care caută să scape de probleme aruncându-se în apele Dunării.

De aceea, autorităţile au decis să pună bărci de patrulă sub toate podurile Budapestei, pentru ca sinucigaşii să fie salvaţi după ce sar în apă.

Nu doar atmosfera de după război ar fi fost de vină pentru aceste gesturi extreme, ci şi o melodie extrem de tristă, difuzată frecvent, scriau ziarele la acea dată.

Gloomy Sunday (Duminica tristă), un cântec compus în 1933 de pianistul ungar Rezso Seress, era foarte la modă atunci, dar a devenit celebră după ce a fost cântat de Billie Holiday, în 1941.

 

Mai multe sinucideri au fost asociate cu această melodie, în jurul ei luând naştere o adevărată legendă urbană. Postul de radio BBC a decis chiar să interzică difuzarea ei în 1941, pe motiv că dăunează moralului pe timp de război.

Versurile, compuse de poetul Laszlo Javor, spun povestea unui bărbat care vrea să se sinucidă după moartea iubitei lui. Melodia este cunoscută şi sub numele de Hungarian Suicide Song.

 

Clubul Zâmbetelor

De teamă că fenomenul sinuciderilor va scăpa de sub control, câţiva medici au luat o măsură destul de ciudată: au înfiinţat un Club al Zâmbetelor, menit să îi înveţe pe oameni să zâmbească şi să fie din nou fericiţi.

O şedinţă de terapie în cabinet, la Clubul Zâmbetelor    (Foto: www.geheugenvannederland.nl)O şedinţă de terapie în cabinet, la Clubul Zâmbetelor

Clubul a fost deschis la iniţiativa profesorului Jeno şi a unui hipnotizator pe nume Binczo şi s-a bucurat de mare succes.

Oamenii deprimaţi veneau aici ca să înveţe cum să zâmbească asemeni vedetelor: Clark Gable sau Loretta Young erau doar câteva exemple date de specialişti, dar şi celebra pictură cu Mona Lisa era atent analizată pentru surâsul ei enigmatic.

O familie se fotografiază purtând pe faţă masca unui zâmbet    (Foto: www.geheugenvannederland.nl)O familie se fotografiază purtând pe faţă masca unui zâmbet

În cabinele clubului erau de asemenea imagini cu diferite tipuri de zâmbet, iar oamenii se fotografiau având pe faţă o bandă specială pe care era legat desenul unui zâmbet. Astfel, Oraşul Sinucigaşilor a devenit Oraşul Zâmbetelor.

Aceste fotografii au fost publicate în anul 1937 în revista onaldeză Het Leven. Chiar dacă arată ciudat în aceste poze, oamenii care mergeau la Clubul Zâmbetelor declarau că se simt mult mai bine şi inedita tehnică de terapie avea efect, pentru că le îmbunătăţea considerabil starea de spirit.

 

Tulburări psihice care pot duce la sinucidere

Sindromul de stres post-traumatic este o tulburare psihică de anxietate care apare după expunerea unei persoane la un eveniment dramatic, cum ar fi un abuz sexual, un accident grav sau la traumele suferite în timpul războiului.

Tulburarea este des întâlnită în rândul veteranilor de război. Se manifestă prin amintiri tulburătoare, care revin continuu sau prin negarea unor evenimente reale care au fost foarte traumatizante.

De obicei, aceste persoane refuză să discute despre ce li s-a întâmplat, dar retrăiesc acele momente prin coşmaruri sau gânduri de care nu pot scăpa.

Sindromul de stres post-traumatic, alături de depresie, este una din tulburările care pot îndemna o persoană să se sinucidă.

Harta sinuciderii bărbaţilor, anul 2009, din date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii    (Foto: Wikipedia)Harta sinuciderii bărbaţilor, anul 2009, din date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

De asemenea, sinuciderea este frecventă şi în cazul consumului abuziv de alcool şi droguri, în rândul bolnavilor de schizofrenie sau a celor care suferă de de tulburare bipolară.

La nivel mondial, aproximativ 800.000 de oameni se sinucid în fiecare an, iar alte 10-20 de milioane încearcă să-şi pună singuri capăt vieţii, fără să reuşească însă.

Harta sinuciderii femeilor, anul 2009, concepută cu date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii    (Foto: Wikipedia)Harta sinuciderii femeilor, anul 2009, concepută cu date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Conform statisticilor, în perioada 1978-2008, rata sinuciderilor este mult mai mare în Europa comparativ cu alte regiuni, Ungaria fiind printre ţările fruntaşe la acest trist capitol: peste 36 de sinucideri la 1000.000 de locuitori. Această statistică este valabilă în cazul bărbaţilor. La femei, rata este mai scăzută: doar 12 sinucideri la 100.000 de locuitori.

 

Există o genă a sinuciderii?

În ultimii ani, cercetătorii discută tot mai mult despre ipoteza potrivit căreia sinuciderea nu este determinată de o serie de evenimente nefericite din viaţa cuiva, ci are o cauză internă, fiind provocată de un dezechilibru chimic în creier.

David Bakish, psihiatru la Spitalul din Ottawa a studiat pacienţi care se gândeau mereu la sinucidere şi a observat modificări ale celulelor din creierul lor.

El crede că aceste schimbări sunt provocate de o mutaţie genetică, mai ales că aceste persoane au în familie un istoric de sinucideri.

Studiul a fost publicat în American Journal of Medical Genetics şi explică de ce unii oameni nu se pot controla şi se gândesc mereu la sinucidere şi chiar au numeroase tentative de suicid.

Cercetarea a durat timp de 10 ani şi a arătat că depresivii care au o mutaţie a unei gene care codifică receptorul 5-HT2A al serotoninei au un risc dublu de a încerca să se sinucidă comparativ cu persoanele deprimate care nu aveau această mutaţie.

Serotonina este un hormon care asigură legăturile între neuroni şi este implicat în reglarea emoţiilor.

Teoria conform căreia bolile psihice şi dorinţa de sinucidere este moştenită genetică pare să fie susţinută şi de studii epidemiologice.

Există două state, Ungaria şi Finlanda, unde au loc cele mai multe sinucideri la nivel mondial: în medie 40 la 100.000 de oameni. Cele două state au o limbă cu origine comună şi cercetătorii cred că locuitorii au şi gene comune, făcând parte din grupul de popoare ugro-finice.

Cercetătorii au analizat şi creierele unor maghiari care s-au sinucis, pentru a vedea mai ales receptorii de serotonină. Ei au observat foarte mulţi receptori 5-HT2A, care indică o problemă în asimilarea serotoninei.

Şi pacienţii cu gânduri suicidare aveau în sânge un nivel foarte ridicat al acestor receptori, 41% dintre ei având mutaţia genetică vinovată de acest dezechilibru.

Deşi aceştia au primit tratament cu Prozac, medicament care reglează nivelul serotoninei, numărul mare de receptori nu s-a diminuat, prin urmare cauza este genetică, spun cercetătorii.

Ei cred că în cazul sinuciderii sunt implicate 10-15 gene, dar mutaţii similare ar putea fi descoperite şi la dependenţii de alcool sau de droguri.

Datorită acestei descoperiri, care trebuie însă confirmată de alte studii, persoanele cu risc crescut ar putea fi identificate din timp, iar vieţile lor vor fi salvate.

Bakish precizează însă că această mutaţie genetică nu se va manifesta obligatoriu, ea putând rămâne latentă. De obicei, ea se exprimă în urma unui eveniment dramatic, cum ar fi moartea unei rude sau pierderea locului de muncă.

Oamenii trebuie să înţeleagă că sinuciderea ar putea fi o boală ca oricare alta, fără legătură cu personalitatea sau comportamentul unei persoane.

Surse: io9, moviepilot, Genome News Network