De ce Germania nu mai este singurul vinovat pentru izbucnirea Primului Război Mondial. DEZBATERE ISTORICĂ Lucian Boia şi Margaret MacMillan

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Această dezbatere a avut loc în contextul în care, la editura Trei, a fost publicată cartea „Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914”, de Margaret MacMillan. Totodată, în 2014, s-au împlinit 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, moment în care au apărut mai multe cărţi pe această temă. În România, istoricul Lucian Boia a publicat, la editura Humanitas, volumul „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”.

Dezbaterea, care a avut loc miercuri, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, a fost moderată de Cătălin Ştefănescu.

Margaret MacMillan a spus că este tot timpul încântată să vorbească despre cartea „Războiul care a pus capăt păcii”, deoarece şi-a petrecut foarte mult timp din viaţă scriind-o şi, din punctul său de vedere, Primul Război Mondial este un subiect fascinant. Aceasta a menţionat că, în limba engleză, sunt publicate aproximativ 32.000 de cărţi având ca subiect Primul Război Mondial – care a rămas pentru mulţi o enigmă.

Margaret MacMillan

Potrivit acesteia, oamenii îşi pun întrebări în privinţa Primului Război Mondial, pentru că a avut consecinţe foarte mari, mai ales în Europa, dar şi pentru că încă nu se ştie exact care au fost cauzele lui şi cum a început. „Dacă nu ştii cum a început, se pune întrebarea dacă se va întâmpla din nou ceva asemănător”, este de părere istoricul.

Totodată, MacMillan consideră că, atunci când oamenii studiază originile şi cauzele acestui război, observă că au fost implicate mai multe forţe, cel puţin în Europa: rivalităţile între ţări, competiţia economică, rivalităţile în ceea ce privea subiectul coloniilor, sentimentele naţionaliste, frica.

„Rolul pe care frica, înainte de 1914, l-a jucat în Europa a fost foarte puternic. Ţările se temeau de vecinii lor, că ar putea rămâne în urmă. Şi mai era un alt gen de frică: că societatea va degenera şi că oamenii ar putea deveni din ce în ce mai slabi. A existat astfel o speranţă că războiul ar putea fi, totuşi, un lucru bun pentru toate aceste probleme”. a declarat MacMillan.

Înainte de 1914, exista un fel de acceptare generală a ideii că războiul era un lucru bun sau cel puţin un lucru necesar, care ar fi putut schimba lucrurile, a mai spus aceasta.

Totodată, MacMillan a precizat că, atunci când oamenii privesc în urmă la cauzele care au declanşat războiul, ar trebui să vadă că această conflagraţie nu era inevitabilă, pentru că, deşi acest eveniment tragic a avut loc, puteau fi făcute alegeri prin care să fie evitat.

„În momentul în care arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo, pe 28 iunie 1914, mulţi oameni din Europa au spus că este un alt (oricare, n.r.) asasinat – pentru că fuseseră destule -, alţii au spus că este o altă criză în Balcani – Europa cunoscuse multe astfel de crize, în 1908, 1911, 1912, 1913 – şi se va rezolva aşa cum s-au rezolvat şi celelalte: se va ajunge cumva la o înţelegere”, deşi acest eveniment a fost un factor important în izbucnirea Primului Război Mondial, a spus MacMillan.

Totodată, istoricul a precizat că o altă decizie care a dus la declanşarea războiului a fost a Germaniei, care a ales să sprijine Austro-Ungaria, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat să intre într-un război cu Rusia. De asemenea, un alt factor important a fost decizia Rusiei de a-şi mobiliza armata împotriva Germaniei.

„Povestea pe care o spun nu este una fericită, nu are un final fericit. Când am scris ultimele capitole, mi-a venit să le spun celor din trecut «vă rog, nu faceţi asta», dar n-aveau cum să mă asculte, istoria se scrisese deja. Sper că tot ceea ce am scris rămâne de domeniul trecutului şi nu se va mai repeta”, a mai spus Margaret MacMillan.

La rândul său, Lucian Boia a spus că multă vreme s-a crezut că Germania este singurul şi principalul vinovat al izbucnirii Primului Război Mondial, însă interpretările izbucnirii acestei conflagraţii s-au modificat, de-a lungul anilor.

„La sfârşitul Primului Război Mondial, Germania a fost considerată vinovată, a plătit oalele sparte – cum s-ar spune. De fapt, rămăsese numai ea, Austro-Ungaria dispăruse, aşa încât toată povara, vinovăţia, a căzut asupra Germaniei. Interpretările recente sunt mai nuanţate. Ceea ce mi se pare interesant de constatat este că istoricii francezi şi germani, care se aflau pe poziţii complet opuse în chestiunea aceasta a izbucnirii Primului Război Mondial, au reuşit să se pună de acord aproape până la chestiunile de detaliu”, a spus Lucian Boia.

Acesta a spus că, potrivit interpretărilor recente, Germania nu mai este singurul vinovat pentru izbucnirea Primului Război Mondial, ci „toţi sunt vinovaţi într-un fel”, dar „nimeni nu e vinovat cu premeditare”.

„Primul Război Mondial nu a fost o crimă cu premeditare, a fost o crimă care s-a produs în urma multor mişcări greşite, multor decizii greşite”, a mai spus istoricul.

De asemenea, Lucian Boia a precizat că, în general, oamenii nu îşi dau seama ce fac şi a adus discuţia în prezent, amintind de criza refugiaţilor.

„Nimeni nu a prevăzut-o (criza refugiaţilor, n.r.) şi nimeni nu ştie acum ce e de făcut şi nimeni dintr-o noi nu ştie ce se va întâmpla. Cam aşa au stat lucrurile şi în 1914, cam aşa stau lucrurile tot timpul. Istoria este făcută de oameni şi numai de oameni, dar, până la urmă, oamenii au un control foarte limitat asupra ei, tocmai pentru că sunt o mulţime de factori care intervin, care se leagă şi se dezleagă în fel şi chip. Urmările evenimentelor le ştim după ce s-au petrecut, dar nu prea avem cum să le ghicim dinainte”, a mai spus Lucian Boia.

Totodată, Lucian Boia a menţionat că, dacă n-ar fi avut loc atentantul de la Sarajevo, nu s-ar fi ajuns la izbucnirea Primului Război Mondial, în acel an.

„Germania nu e singura vinovată, dar e mai vizibil vinovată. Aparenţa a fost că Germania a fost principalul vinovat, alături de Austro-Ungaria”, a mai spus Lucian Boia.

De asemenea, la dezbaterea la care au participat Margaret MacMillan şi Lucian Boia s-a vorbit despre rolul României în Primul Război Mondial.

„E clar că, pentru România, intrarea în război a corespuns unui ţel naţional şi anume unirea cu România a Transilvaniei şi Bucovinei”, a spus Lucian Boia, precizând că România a intrat nepregătită în război, dar a avut o misiune cu totul ieşită din comun: a avut frontul cel mai lung al Primului Război Mondial pe care a trebuit să îl acopere armata română.

La rândul său, Margaret MacMillan – întrebată care este reputaţia de care se bucură România în ceea ce priveşte cele două războaie mondiale, care a schimbat poziţiile destul de uşor – a spus: „Eu am un fel de simpatie pentru poziţia României – ca şi pentru alte ţări care au jucat un rol aşa-zis minor. A fost un conflict major, e foarte greu să stai în afara lui, iar decizia pe care a trebuit să o ia România a fost care să fie cea mai bună tabără pe care să o sprijine. Având în vedere poziţia geografică a României, a fost aproape imposibil pentru România să nu se implice în război, pentru că exista presiune din ambele părţi. Întrebarea era ce îi folosea mai mult: să intre în război alături de Antanta sau de Puterile Centrale, mai ales că doi dintre vecinii săi, Bulgaria şi Austro-Ungaria, nu erau deloc prieteni”.

Margaret MacMillan este istoric, profesor de istorie internaţională la Oxford University, unde este director al St Antony’s College. A fost rector al Trinity College şi profesor de istorie la University of Toronto, iar anterior, la Ryerson University. Eminent expert în istorie şi relaţii internaţionale, MacMillan este şi un frecvent comentator în mass-media. Este autoarea lucrărilor „Women of the Raj” (1988, 2007); „Paris 1919: Six Months that Changed the World” (2001) – pentru care a fost distinsă cu Samuel Johnson Prize; „Nixon in China: Six Days that Changed the World; The Uses and Abuses of History” (2008) şi „Extraordinary Canadians: Stephen Leacock” (2009). Cea mai recentă carte a sa este „The War that Ended Peace” („Războiul care a pus capăt păcii”). În 2006, MacMillan a fost învestită cu titlul de Ofiţer al Ordinului Canadei.

Lucian Boia este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie („Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”) şi la imaginar („Pentru o istorie a imaginarului”), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa „Istorie şi mit în conştiinţa românească” a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.
Lucian Boia este şi autorul cărţii „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări” (2014).

Sursa: Mediafax