Adrian Sitaru, regizorul filmului ”Ilegitim”, lansat la Berlinală: ”Ce drept ai avea să decizi pentru alţii?” – VIDEO

„Ilegitim” spune povestea a doi fraţi – interpretaţi de Alina Grigore şi Robi Urs – şi iubirea lor ilegitimă, a unui tată medic (jucat de Adrian Titieni) şi a mai multor denunţuri. O familie în care limita dintre moral şi legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuţie mai fac parte Bogdan Albulescu şi actori neprofesionişti din cadrul şcolii de actorie InLight – Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

• Test de cultură generală. Care este diferența dintre cafea și ceai?
• Ce se întâmpla, în trecut, cu tinerii care se aruncau în apă după cruce, de Bobotează.…

Într-un interviu oferit înainte de începerea festivalului, Adrian Sitaru a declarat că fimul lui atinge probleme ce ţin de moralitate, dar atinge şi probleme de legalitate, legitimitate. ‘‘Eu nu m-am gândit decât la propriile mele prejudecăţi, ipocrizii, la cele ale semenilor din jur, m-am gândit la o discriminare pe care nu ne-o asumăm deşi spunem că ne ridicăm ca specie deasupra animalelor”, a afirmat el.

Mai jos regăsiţi interviul cu Adrian Sitaru:

Care a fost principalul tău obiectiv în realizarea acestui film?

Să fac un film altfel decât am făcut până acum. Ca autor să fiu cât mai puţin intruziv în scenariu dar şi în regie, să fie pe jumătate ficţiune, pe jumătate documentar, iar spre final, silit de soartă şi de Centrul Naţional al Cinematografiei, să-l fac fără un buget normal, aproape fără bani, ca şi „Pescuit Sportiv”, primul meu lungmetraj.

„Ilegitim” a avut o direcţie clară de la început sau a suferit schimbări pe parcursul filmărilor?

Nu a avut niciodată o direcţie clară. La un moment dat am avut în minte finalul, ultima scenă. Ne-am luptat din greu cu direcţia şi la montaj şi, având la bază şi conceptul documentarului observaţional, nu a fost deloc uşor să-i dăm de cap. Cred că a mai fost sămânţa unei poveşti de dragoste interzise încă de la inceput, când a venit Alina Grigore la mine cu o poveste în care personajele principale se numeau Julie şi Romi, cu trimitere evidentă la Romeo si Julieta.

Cum ai lucrat cu actorii?

La personaje şi background-ul lor s-a lucrat probabil cel mai mult, peste un an de zile. La filmare nu a mai fost nevoie să schimb ceva la ele. Personajele erau atât de bine construite şi conştiente de cine sunt, încât au funcţionat singure, la prima dublă.

Cum a decurs filmarea?

Am mers pe ideea că în viaţa reală nu avem niciodată şansa unei a doua încercări (duble), de unde şi vine autenticitatea, dar şi a faptului că avem în fiecare zi scopuri de atins, mai mici sau mai mari. Astfel că le trimiteam actorilor în fiecare seară, personalizat, emailuri cu ce scop au de îndeplinit a doua zi. Şi cam atât. Ştiau că se va filma la ora stabilită, şi aşteptau echipa de producţie ca o familie ce a acceptat să fie filmată, ca într-un documentar în care exista această înţelegere. În cele două săptămâni de filmare, actorii au fost în pielea personajului 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Actorii de fapt au început înainte de cele două săptămâni această imersie în personaj iar după filmare le-a fost destul de greu să iasă din ele. Dacă crezi în ceea ce faci, acest joc de rol, chiar şi pentru perioade scurte, produce o schizofrenie interesantă. Se pare că îi cam place creierului să-i joci feste. De altfel poate de aici şi succesul jocurilor video cu lumi şi situaţii imaginare.

Având în vedere improvizaţia din timpul filmărilor, cum a decurs montajul?

Eu nu aş numi impovizaţii ceea ce am filmat. Nu au fost mai mult improvizaţii decât ceea ce face orice om obişnuit într-o zi banală. Sigur, putem să numim asta improvizaţie chiar şi când mergem la cumpărături, pentru că ne formulăm pe loc cererea, în funcţie de ce spune vânzătorul ne adaptăm, improvizăm şi… aşa supravieţuim.

Montajul a fost anevoios pentru ca se putea merge în mai multe direcţii. Când l-am intalnit pe Mircea Olteanu i-am spus “vezi că ai aici vreo 25 de ore de material filmat cu două camere timp de două săptămâni, nu-ţi dau scenariul pentru că nu prea am, nu-ţi zic despre ce cred eu că ar trebui să fie pentru că nu ştiu prea bine şi nu vreau să te influenţez cum nu am făcut-o nici cu actorii, nici cu operatorii. Vezi, montează şi mai povestim”.

Între celelalte trei filme pe care le-ai făcut  şi „Ilegitim” există diferenţe de stil?

Majore. Pentru că pur şi simplu l-am facut altfel. Această neintruziune în script şi regie, faptul ca nu influentez doar cu viziunea mea despre viaţă toate personajele, cum aş face-o ca unic autor într-un scenariu clasic, cred că se simte cumva.

„Ilegitim” atinge probleme care ţin de moralitate, discursul filmului se duce într-o zonă moralizatoare?

Eu sper că nu. Sigur că atinge probleme ce ţin de moralitate, dar atinge şi probleme de legalitate, legitimitate. Eu nu m-am gândit decât la propriile mele prejudecăţi, ipocrizii, la cele ale semenilor din jur, m-am gândit la o discriminare pe care nu ne-o asumăm deşi spunem că ne ridicăm ca specie deasupra animalelor. Nu am răspunsuri ci doar dileme ce doresc să le impart cu cei din jur.

Ce reacţii sau gânduri ai vrea să le provoci spectatorilor prin acest film?

Aş vrea ca spectatorul să reflecteze, aşa cum şi eu am făcut-o, la ce înseamnă dragostea în situaţii extreme, şi aici mă refer la dragostea adevărată. Ce înseamnă să decizi să interzici ceva cuiva, şi mai rău, să interzici cuiva să trăiască? Ce motive ai avea să faci asta? Ce drept ai avea să decizi pentru alţii? Şi nu, nu vorbesc din perspectiva religioasă, ar fi şi mult mai simplu aşa.

Secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin prezintă anual o selecţie de filme care pun accent pe avangardă, experiment, eseu sau reportaj politic ori pe descoperirea unor cinematografii încă necunoscute. Producţiile care pot fi vizionate în această categorie sunt considerate a fi la graniţa dintre artă şi cinema.

Ediţia de anul acesta a festivalului va avea loc în perioada 11 – 21 februarie.

În România, „Ilegitim” va avea premiera pe 18 martie 2016.