Jim Baggott şi bosonul Higgs: ”Acceleraţi-vă particulele” pentru o întâlnire cu autorul britanic

17 05. 2016, 20:30

Editura Humanitas invită pasionaţii de ştiinţă, miercuri, la ora 19.30, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei 45, la o întâlnire cu Jim Baggott, autorul cărţii „Higgs. Inventarea şi descoperirea Particulei lui Dumnezeu”.

La dezbatere vor mai participa Irinel Caprini, cercetător senior la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, Doru Căstăian, profesor de filosofie şi Vlad Zografi, coordonatorul colecţiei de ştiinţă a editurii Humanitas.

Jim Baggott este unul dintre cei mai consecvenţi autori de cărţi de ştiinţă din Marea Britanie. Volumele sale recente au fost publicate la Oxford University Press cu o frecvenţă de doi ani. A reuşit să transforme câteva dintre descoperirile importante din fizică, cosmologie sau biologie în poveşti uşor de parcurs, palpitante şi sinuoase, investigând şi aprofundând fenomene care uneori se întindeau pe decenii întregi de cercetare în comunităţile de ştiinţă.

Volumul Higgs. Inventarea şi descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“ a apărut în 2012, la două luni după anunţarea rezultatelor experimentelor de la CERN care confirmau existenţa bosonului Higgs. Cei câţiva ani în care lumea întreagă a urmărit cu febrilitate rezultatele din ce în ce mai promiţătoare ale experimentelor i-au dat lui Jim Baggott ocazia să reconstituie istoria diverselor acceleratoare de particule construite mai întâi în SUA, apoi în Europa, şi să strângă, în paralel, noutăţile care veneau de la Geneva. Urmărind deopotrivă căile care au dus la „inventarea“ bosonului Higgs (deducerea teoretică a existenţei sale) şi aventura descoperirii lui experimentale, cartea lui Jim Baggott e o introducere clară şi intuitivă în problemele fundamentale ale fizicii moderne.

Alte cărţi ale lui Jim Baggott în limba engleză: A Beginners Guide to Reality (2005), Atomic: The First War of Physics and the Secret History of the Atom Bomb (2009), The Quantum Story: A History in 40 Moments (2011), Farewell to Reality: How Fairy-tale Physics Betrays the Search for Scientific Truth (2013).

Cea mai recentă carte, „Origins: The Scientific Story of Creation” (2015) se află în pregătire la Editura Humanitas.

Sursa: Mediafax