Un concurs bilingv româno-maghiar de cultură generală pentru liceeni va avea loc la Cluj

15 06. 2018, 13:00

Aproape 100 de elevi de la licee româneşti şi maghiare din Cluj-Napoca participă, joi, la un concurs bilingv de cultură generală, organizat în premieră naţională cu ocazia Centenarului, în cadrul căruia concurenţii au prezentat, sub diverse forme personalităţi ale celor două etnii, printre care Emil Racoviţă, Sigismund Toduţă sau Banffy Miklos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedintele executiv al UDMR pentru administraţie locală, Horvath Anna, a declarat, joi, la deschiderea concursului „Cluj-Napoca 100”, care se desfăşoară la Univesitatea Sapientia, că această competiţie înseamnă cunoaşterea celuilalt, a valorilor şi istoriei celeilalte comunităţi, scrie Mediafax.

„Concursul de cultură generală

Decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Univesităţii Sapientia, Tonk Marton, a declarat, la rândul său, că prezentările din cadrul concursulului sunt de câte 15 minute şi pot fi sub formă de Power Point, filmuleţe, spectacole de teatru sau muzică, momente artistice diverse, la competiţie fiind înscrise 14 echipe de la 13 licee româneşti şi maghiare din oraş, formate din 5 până la 10 elevi.

„În total, sunt 93 de elevi de liceu care participă la concurs, la care se adaugă 28 de profesori coordonatori, precum şi un juriu format din specialişti români şi maghiari care vor evalua prezentările despre personalităţi precum Emil Racoviţă, Iuliu Haţieganu, Sigismund Toduţă, Banffy Miklos, Janovics Jeno, Koos Karoly. La final, câte o echipă din cadrul liceelor româneşti şi una din cadrul liceelor maghiare vor fi declarate câştigătoare şi vor fi premiate cu o excursie gratuită de o săptămână pe traseul Alba Iulia – Gyula – Budapesta, locuri istorice, culturale, artistice reprezentative pentru fiecare naţiune”, a explicat Tonk.

Primarul Emil Boc, prezent la deschiderea concursului, a afirmat că apreciază iniţiativa organizării acestui concurs bilingv care îşi propune să caute lucrurile care unesc comunitatea română şi cea maghiară.

„Ce este mai frumos decât să vezi într-un oraş multicultural şansa de a ne cunoaşte mai bine reciproc personalităţi maghiare şi române, să le prezentăm şi să ne respectăm valorile într-un un climat de înţelegere şi toleranţă?”, a spus edilul Clujului.

Concursul „Cluj-Napoca 100” face parte din seria de programe derulate în acest an de UDMR sub numele de „1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România”.