Primele secvenţe din „Moromeţii 2”, de Stere Gulea, difuzate online

13 10. 2018, 13:00

„30 de ani mai târziu, autorii celebrului «Moromeţii» (1987) se întorc la locul faptei. Povestea continuă! Vino s-o cunoşti şi tu din #16noiembrie”, spun realizatorii.

„Moromeţii 2” continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi îl are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război. Toată ordinea vieţii lor se schimbă odată cu venirea noului regim, care propovăduieşte egalitatea. Se şterg diferenţele într-un mod forţat şi violent, iar albul devine negru şi invers, notau producătorii peliculei, potrivit Mediafax.

Filmările la pelicula „Moromeţii 2” au avut loc în Bucureşti, dar şi în aceeaşi casă şi în acelaşi sat – Talpa, din judeţul Teleorman – în care a fost turnat şi primul lungmetraj. Pentru a filma acest lungmetraj, casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu, care s-a folosit de schiţele şi imaginile celei vechi.

Pelicula este regizată de acelaşi Stere Gulea, care a realizat şi pelicula din 1987, iar din distribuţie fac parte Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Iosif Paştina, Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa şi Dorina Chiriac.