Home » Cultură » O carte pe zi: „Cubul de zahăr”, de Nicolae Popa. O lume mizeră, coruptă şi violentă

O carte pe zi: „Cubul de zahăr”, de Nicolae Popa. O lume mizeră, coruptă şi violentă

O carte pe zi: „Cubul de zahăr”, de Nicolae Popa. O lume mizeră, coruptă şi violentă
Publicat: 23.10.2018
Considerând că secretele scrierii unui roman nu trebuie să fie la îndemâna exclusivă a scriitorului, Nicolae Popa îl face pe cititor să participe la consemnarea evenimentelor, autorul însuşi devine personaj/teoretician al romanului.
Nicolae Popa este un scriitor basarabean, născut în 1959. A debutat în 1983 cu un volum de versuri, a publicat mai multe romane şi volume de povestiri, a primit mai multe premii literare, a lucrat şi lucrează ca ziarist. Este considerat de criticii literari un optzecist important şi un reprezentant de seamă al postmodernismului la Chişinău, deşi autorul însuşi nu se recunoaşte ca postmodern. Într-o excelentă analiză, criticul orădean Ion Simuţ îl includea în categoria emulilor lui Dumitru Ţepeneag şi Leonid Dimov, „în genul unui onirism estetic foarte inventiv, niciodată epuizat sau perimat”.
 
Oricum, „e un prozator meritoriu pentru etapa reformatoare ce urmează realismului socialist. Fără a fi un regionalist, e un scriitor basarabean de importanţă regională semnificativă” (Aureliu Busuioc, România literară)
 
În coordonatele amintite se situează şi romanul de faţă, apărut în două ediţii la Chişinău (1991 şi 2005) şi în a treia, la Junimea, anul trecut, scrie Mediafax.
 
De la un cub de zahăr care refuză să se topească în ceaşca cu ceai şi pe care scriitorul îl contemplă la masa sa de lucru porneşte acţiunea care se desfăşoară într-un sat pierdut de lume, Bahuseni, unde îndeletnicirea de bază e creşterea porcilor corciţi cu mistreţi, iar unica modalitate de atingere a fericirii iluzorii e alcoolul. Întreg romanul e împânzit cu imagini de porci care par să simbolizeze lăcomia, voracitatea, ignoranţa.
 
O lume mizeră, coruptă şi violentă, în care funcţionează regimul sovietic opresiv, iar oamenii sunt supravegheaţi fără încetare şi în care personajele centrale, Dora şi Sava, sătui de mediu, se sinucid. De la un anume moment, firul epic pare să scape, dar se regăseşte cubul de zahăr, ca un fel de liant.
 
Considerând că secretele scrierii unui roman nu trebuie să fie la îndemâna exclusivă a scriitorului, Nicolae Popa îl face pe cititor să participe la consemnarea evenimentelor, autorul însuşi devine personaj/teoretician al romanului („Îmi tot zic să mă apuc la modul serios de proză, convins că faţă de poezie proza are avantajul de-a fi crezută pe cuvânt, proza fiind o poezie care şi-a şters lacrimile”; „Să formulez pe înţelesul oricui ce am de formulat. Şi să nu-mi mai pese de efortul zeloşilor intelectuali care detestă best-seller-urile. Le detestă doar din cauza acestor onorabile cărţi de a fi înţelese de toată lumea, rafinaţii ştiind prea bine că nu există atâţia intelectuali în natură câţi să facă dintr-o carte apreciată doar de ei un best-seller, lectura fiind un sport al imaginaţiei pentru majoritatea populaţiei şi doar pentru unii un sport al minţii”)
 
Nicolae Popa – „Cubul de zahăr”. Ediţia a treia. Cuvânt-înainte de Ioan Holban. Editura Junimea, colecţia Epica. 304 pag.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase