Scrisoarea prin care poetul francez Baudelaire îşi anunţa intenţia de a se sinucide

06 11. 2018, 14:00
Scrisoarea, datând din iunie 1845, a fost vândută, duminică, pentru o sumă de trei ori mai mare decât cea la care fusese estimată, scrie Mediafax.
 
Textul era adresat iubitei sale, Jeanne Duval, şi a făcut parte dintr-o colecţie privată franceză.
 
„Când domnişoara Jeanne Lemer vă va înmâna această scrisoare, voi fi deja mort. Mă sinucid pentru că nu mai pot să trăiesc, pentru că oboseala de a adormi şi de a mă trezi este de nesuportat”, a scris poetul.
 
La momentul respectiv – avea 24 de ani -, scriitorul s-a înjunghiat, fără ca acest lucru, însă, să aibă consecinţe grave.
 
Va mai trăi 22 de ani după acel moment. Baudelaire a murit în 1867, din cauza unui sifilis.