„Moromeţii 2”, de la Rebengiuc la Horaţiu Mălăele

Varianta pe care Victor Rebengiuc a adus-o pe ecran pentru personajul principal al „Moromeţilor” (1987) este unul dintre punctele de referinţă pentru arta actoricească din cinematografia românească. Actorul, născut în Bucureşti, a surprins pe toată lumea atunci când a adus pe ecran una dintre cele mai puternice interpretări ale unor personaje din mediul rural românesc. „Nu ştiu cum e un ţăran, aşa că am să uit că este vorba de un ţăran. Am să joc numai un om care are probleme”, explica Rebengiuc într-un interviu.

Regizorul Stere Gulea a dezvăluit că actorul care s-a identificat în ochii publicului cu Ilie Moromete a renunţat la rol, dându-şi seama că diferenţa de vârstă dintre el şi cel care l-ar fi interpretat pe Nicolae Moromete, tânărul fiu al personajului, ar fi fost prea mare. „Ar putea să-mi fie nepot”, povesteşte regizorul că i-ar fi spus Rebengiuc.

• Gălbenușul de ou a protejat picturile marilor artiști începând cu secolul al XV-lea
• Dietrich von Choltitz, nazistul care a salvat Parisul

Horaţiu Mălăele aduce pe ecran un cu totul alt tip de personaj. Dacă Rebengiuc impunea prin atitudinea celui care ascultă şi îşi duce luptele în interior, reacţiile sale fiind mai degrabă violente şi directe, Horaţiu Mălăele promitea o interpretare care să se bazeze mai mult pe nuanţare.

Surpriza este că personajului central din „Moromeţii 2” pare să i se potrivească mai mult ceea ce aduce Mălăele. Stere Gulea i-a dat ocazia să rezolve multe dintre situaţiile fără ieşire care îl apăsau pe Moromete în pelicula din 1988. În primul rând Ilie Moromete în varianta Mălăele trece dincolo de impresia că ştie tot. El ştie ce face Nicolae, ce vorbeşte, cu cine şi când petrece timp singur în coliba improvizată cu o consăteancă. Personajul lui Rebengiuc traduce permanent în limba sa, în faţa spectatorului. Moromete jucat de Mălăele a depăşit acest moment şi ascultă ceva mai puţin pentru că pare să fi înţeles deja. Are până şi opinii legate de teoria politică: „Bă, ce vrea ăştia, Lenin ăsta, nu să poate… sau să poate, da´ iese rău”, îi spune el lui Nicolae. Moromete al lui Mălăele, chiar şi atunci când întreabă ceva, de fapt, are de pus un punct pe „i”. „Da’ faptu´ că citeşti ţi-aduce ceva?”, spune el.

Mălăele este născut la ţară. A vorbit şi a scris de mai multe ori despre universul copilăriei de la Tehomir. Poate şi pentru că în propria istorie oltenească regăseşte modele pe care s-a simţit nevoit să le aducă pe ecran în personajul său, varianta pe care o oferă pentru Ilie Moromete mai degrabă filosofică. Aproape că nu are replică pe care să nu o poţi izola ca pe un citat relevant: „Nici prea mult somn nu e bun”, spune la un moment dat. Alteori reacţionează atunci când află că fostul primar al satului nu mai are ştampila pentru că i-a fost luată de comunişti: „Primar fără ştampilă e ca şi când n-ai fost”, zice Moromete. În cheie comică se duce rar, dar publicul pare să aştepte exact acest lucru, pentru că poţi să auzi aplauze în sală atunci când personajul îi răspunde soţiei care îi spune că l-au ajuns blestemele şi umblă beat pe întuneric: „Am fost să mă spovedesc”. Şi, de-a lungul filmului (mai ales în prima parte), sunt presărate mai multe secvenţe de acest tip, de la „De-acum mergem după tine”, adresată celei de-a doua soţii când aceasta le spune că trecutul pe la biserică i-ar fi ajutat, până la „Păi tu nu ştii, Fico?! Mie nu-mi place băutura ca pisicii untura”. De fapt, urmărindu-l pe Mălăele în acest rol, devine foarte puternică senzaţia că personajul capătă accente aduse din filmele pe care actorul le-a regizat. Undeva, în fundal, par să se facă simţite şi tragedia apăsătoare de „Nunta mută” şi drama cu dus-întors din „Funeralii fericite”.

Multe rezolvă Ilie Moromete în varianta interpretată de Mălăele. De la evitarea preţului impus de stat pentru cereale până la trecerea celei mai mari părţi a pământului pe numele copiilor, Moromete în varianta corectată de Stere Gulea îşi joacă statuia. Puloverul pare acelaşi de acum 30 de ani, pălăria joacă acelaşi film, dar personajul lui Moromete are de data aceasta mai multe răspunsuri. Şi se scarpină ca un om de la ţară. Rezolvă până şi legendara dramă a tăierii salcâmului din prima peliculă – „Nucu´ ăsta, cât a fost salcâmu´, nu creştea neam şi acu´, uite la el!”, îi spune noul Moromete lui Nicolae.

Oricât de diferite, cele două variante interpretative rămân la fel de importante, iar comparaţia dintre un Moromete care alternează interiorizarea cu izbucniri agresive şi directe, aşa cum l-a arătat Rebengiuc, şi cel al lui Mălăele, pregătit să răspundă în orice moment cu o replică acidă şi chiar să îşi asume că ceea ce face nu e chiar potrivit mereu cu ceea ce au nevoie ceilalţi se dovedeşte la fel de ofertantă ca o analiză a celor care l-au jucat pe James Bond în diferite producţii.

Forma pe care o îmbracă Moromete în varianta jucată de Horaţiu Mălăele este numai o parte din ceea ce oferă „Moromeţii 2”, noua peliculă semnată de Stere Gulea funcţionând din plin la nivelul unei distribuţii în care recunoşti în fiecare scenă actori din toate generaţiile, în roluri care se pot număra între prestaţiile lor cele mai bune.

„Moromeţii 2” continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi îl are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război.

După o serie de proiecţii de gală organizate, începând cu luna octombrie, în toată ţara, filmul intră în circuitul obişnuit al cinematografelor româneşti vineri.