''Muntele gol''. Alai spune un adevăr incomod

Descopera

Publicat: 09.07.2019

Alai este unul dintre scriitorii tibetani faimoşi. S-a născut în 1959, în provincia Sichuan, din sud-vestul R.P. Chineze. A debutat ca poet, a publicat eseuri şi proză scurtă, a fost redactorul şef al celei mai mari reviste sf. Romanul de debut, Maci roşii, a fost larg apreciat, după care a fost numit preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Sichuan, potrivit Mediafax.

Este autorul unei lucrări în şase volume numită „Muntele gol”, în care descrie transformările tumultuoase în microcosmosul rural al Chinei vreme de 50 de ani (istoria satului Ji, între 1950 şi 1999). Protagonistul romanului meu este satul, nu o persoană, preciza Alai de mai multe ori, iar satul acesta este zdruncinat şi instabil.

Citeşte şi A murit Artur Brauner, unul dintre cei mai mari producători de film şi supravieţuitor al Holocaustului

Citeşte şi Două filme europene şi aventura Omului Păianjen pe continent sunt primele premierele din iulie

Alai se referă de multe ori la el însuşi ca la un scriitor al marginilor şi îşi culege materia din tradiţia orală tibetană – într-unul dintre romane explorează identitatea culturală prin intermediul a trei generaţii de bărbaţi, în altele limbajul are rolul de ghid.

„Muntele gol” rezonează cu ideile budiste. Ambiţia de a scrie o istorie a satului tibetan este evidentă: politicile guvernamentale contrare tradiţiilor, relaţia dintre om şi natură (natura e distrusă întâi în numele revoluţiei, apoi în numele progresului), problema identităţii, conflictele interculturale.

Prima parte a volumului („În bătaia vântului”) istoriseşte despre prietenia şi moartea a doi băieţi din satul Ji, Gela şi Iepuraş, în timpul Revoluţiei culturale. Sătenii îl dispreţuiesc pe Gela, datorită originilor mamei sale, şi e bănuit de moartea lui Iepuraş în explozia unor artificii, deşi băiatul e nevinovat. Partea a doua, „Focul celest”, se concentrează pe incendierea necontrolată a unei păduri, urmată de aruncarea în aer a barajului unui lac, pentru a pune capăt focului – amândouă acţiunile dictate de autorităţile indiferente faţă de relaţiile tibetanului cu natura.

Alai spune un adevăr incomod despre Tibet, demistificându-l. Lumea are o imagine eronată despre Tibet, pe care îl vede drept „un leagăn al miturilor, ignorând faptul că poporul Tibetului trăieşte în ignoranţă şi viaţa lui nu s-a îmbunătăţit de secole”. Dar Alai insistă că nu vorbeşte în numele nimănui: „Nimeni, călugăr sau oricine altcineva, inclusiv eu însumi, n-are dreptul să ia locul întregului popor. Numai indivizii care formează întregul pot prezenta azi întrega imagine a acestei rase şi a acestei culturi”.

Romanele ciclului „Muntele gol” sunt aranjate în ordine cronologică intermitentă, începând cu anii dinaintea Revoluţiei Culturale până în prezent. „Primele cinci se concentrează asupra vieţii locuitorilor din satul Ji, în timp ce trăiesc evenimentele majore din istoria recentă a comunităţii: exploatarea pădurilor, un foc salbatic ce arde jumătate din sat, înfiinţarea Gărzilor Roşii în timpul Revoluţiei Culturale şi săparea unui tunel prin muntele Darmari” (China Daily).

Alai – „Muntele gol”. Volumul întâi. Traducere de Alexandru Szollo. Editura RAO. 393 pag.