Home » Cultură » Rapsodiile Române de Enescu vor fi interpretate într-o versiune inedită de jazz vocal

Rapsodiile Române de Enescu vor fi interpretate într-o versiune inedită de jazz vocal

Rapsodiile Române de Enescu vor fi interpretate într-o versiune inedită de jazz vocal
Publicat: 06.08.2019
Rapsodiile Române de George Enescu vor fi interpretate într-o versiune inedită de jazz vocal, pe 9 septembrie, la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din capitală, în cadrul unui eveniment asociat ediţiei 2019 a Festivalului Internaţional ”George Enescu”, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Evenimentul ”From Classical to Jazz: Rapsodiile Române de Enescu” propune o variantă originală a cunoscutelor piese clasice într-o versiune originală concepută de Teodora Enache. Alături de cunoscuta vocalistă, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti vor urca Călin Grigoriu, la chitară, Joca Perpignan, din Israel, responsabil cu percuţia braziliană şi, ca invitat special, violoncelistul Răzvan Suma.

”Rapsodiile lui Enescu aşa cum nu le-aţi mai ascultat niciodată? Orchestra înlocuită pentru prima oară de vocea umană, completată de chitară, violoncel şi percuţie braziliană? Cum ar suna cele două Rapsodii Române dacă am extrage din principalele teme muzicale «esenţa» portretului pe care Enescu l-a realizat sufletului românesc?”, arată organizatorii.

Teodora Enache este un muzician cu o carieră internaţională de peste 25 de ani şi cu un palmares remarcabil. Ea revine în faţa publicului cu un nou proiect inedit. Rapsodiile Române, cele două lucrări care i-au adus lui George Enescu celebritatea, în ipostaza sa de compozitor, se bucură de o reinterpretare, într-o cheie complet inedită, de jazz, noul aranjament muzical fiind semnat de către Teodora Enache şi Călin Grigoriu. Ineditul ţine de faptul că rapsodiile vor fi cântate în premieră vocal. Concertul va avea loc, în reprezentaţie unică, luni, 9 septembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Naţional din Bucureşti – Sala Mare.

În 1950, Enescu însuşi a dirijat Rapsodia I la pupitrul Filarmonicii din New York. Compuse în 1901, la Paris – când compozitorul avea doar 19 ani – şi interpretate prima oară în 1903, la Ateneul Român, sub bagheta lui Enescu însuşi, cele două Rapsodii au făcut parte din repertoriul tuturor marilor orchestre ale lumii.

Pregătit special pentru ediţia 2019 a Festivalului Internaţional ”George Enescu”, concertul From Classical to Jazz îşi propune să dăruiască publicului o viziune artistică inovatoare asupra creaţiei enesciene. Alături de Rapsodia I şi a II-a de George Enescu, proiectul iniţiat de Teodora Enache mai include câteva lucrări clasice reinterpretate într-o versiune deosebită: Dansurile Româneşti, de Bartók, Sonata Lunii, de Beethoven, ”Aria”, de Bach şi Canon, de Pachelbel.


Teodora Enache şi-a început drumul artistic în jazz, dar a depăşit frontierele genului, către explorarea altor stiluri muzicale. Un important capitol al carierei sale a fost colaborarea cu Johnny Răducanu – seniorul jazz-ului românesc şi mentorul ei. O altă influenţă importantă în calea sa este reprezentată de muzica Mariei Tănase, Teodora fiind prima solistă vocală din România care a introdus doina într-un concert de jazz. În aceeaşi direcţie de inovaţie, Teodora Enache este unul dintre pionierii curentului etno-jazz în România. Stabilită astăzi în Germania, Teodora Enache a concertat pe marile scene ale lumii alături de muziceni valoroşi ai scenei de jazz internaţionale. Printre momentele-cheie din cariera sa se numără participarea la Festivalul de Jazz Montreux – Elveţia, unde a cântat alături de chitaristul cu nominalizări Grammy, Stanley Jordan şi tot alături de acesta a fost aplaudată la Festivalul de Jazz Lugano – Elveţia şi Festivalul de Jazz Marciac – Franţa.
A cântat, de asemenea, la Festivalul Internaţional Panama (cu prilejul ceremoniei de inaugurare a Canalului Panama), la Biblioteca Congresului SUA (Library of Congress), Muzeul Corcoran din Washington sau la Teatrul din Zurich, alături de Johnny Răducanu. Printre proiectele recente se numără şi colaborarea cu Benny Rietveld (câştigător a 9 premii Grammy, fost basist al lui Miles Davis şi actual basist şi director muzical al lui Carlos Santana). Alături de acesta şi de cvintetul său, Teodora Enache a prezentat în România turneul ‘Transfiguration’, la finalul căruia a luat naştere albumul cu acelaşi nume, pentru care înregistrările au avut loc în Las Vegas şi în celebrele Abbey Road Studios din Londra. Un alt moment important în cariera sa este proiectul de succes ”Profetul” (în 2017), un spectacol complex bazat pe celebra carte semnată de Kahlil Gibran, pe versurile căruia Teodora a creat în întregime muzica, iar apreciata actriţă Oana Pellea i-a fost partener de scenă.

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi muzicieni români. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto. Solist al Orchestrelor şi Coru¬rilor Radio România, Răzvan Suma este cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor sale naţionale, prezentate începând cu anul 2012: Vă place BACH?, Vă place BRAHMS?, Vă place TANGO?, Vă place CELLO? ş.a. La acestea se adauga turneele Seară Spaniolă şi Seară Britanică şi turneele grupului ArgEnTango: Piazzolla – O poveste autentică şi Tango LA CETATE. Pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în 2013, când una dintre piesele albumului Acustic a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.

Călin Grigoriu, chitarist, aranjor şi compozitor, a fost implicat în mai multe proiecte de succes în lumea teatrului. În 2001, a avut şansa de a face parte din proiectul Cătălinei Buzoianu, ”Odiseea 2001”, moment urmat de o carieră plină de colaborări interesante cu Horaţiu Mălăele în “Leonce şi Lena”, cu Gelu Colceag în “Un vis în noaptea miezului de vară”, “Îmblânzirea Scorpiei”, “Spaima Zmeilor” ş.a.

În 2008, a intrat în proiectul Mozart Rocks, ocazie extraordinară de a-şi perfecţiona arta orchestraţiei. Un gen asemănător de colaborare l-a avut în 2009 cu Steve Vai şi Evolution Tampo Orchestra, proiect urmat de turneul european cu acesta, în Rusia, Italia, Lituania, Polonia, Italia şi Spania.

În 2016, a început proiecte personale, cum ar fi “Călin Grigoriu Electric Trio” – proiect dedicat artei chitării electrice şi improvizaţiei – şi “Autumn Baroque Trio” (alături de Cezar Cazanoi – flaut şi Călina Epuran – violoncel), un omagiu adus artei barocului prin spiritul muzicii de cameră. În septembrie 2017 a fost invitat de Teodora Enache în proiectul “Profetul” (realizat după scrierile lui Kahlil Gibran).

Joca Perpignan este un artist cu peste 25 de ani de experienţă muzicală (percuţionist, solist vocal şi compozitor), Joca Perpignan, născut în Brazilia şi stabilit în Israel, şi-a lansat în 2006, în Brazilia, primul album solo intitulat ENTREVENTOS. În 2014, albumul său ”Manso Blanco” a fost cotat de o publicaţie din Israel între cele mai bune 10 albume şi ”De Partir Chegar” a fost ales cel mai bun cântec al anului 2014 de către criticul israelian Ben Shalev, deşi este o melodie în portugheză.

În prezent, artistul pregăteşte lansarea celui de-al 3-lea album, ”Rio Alegre”, ce cuprinde melodii originale ce îi poartă semnătura, pe versurile poetului Delcio Carvalho. Printre festivalurile internaţionale importante la care şi-a prezentat creaţiile se numără: Aarhus Jazz Festival – Danemarca, 2015, Red Sea Jazz Festival – Israel, 2008, 2013 şi 2018, St. Petersburg International Jazz Festival – Rusia, 2007, Sala Baden Powel Jazz series – Rio de Janeiro, Brazilia, 2008 şi Bucharest Jazz Festival – România, 2017.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase