Enciclopedia imaginariilor din România, un proiect inedit

17 01. 2020, 17:00

Decanul Facultăţii de Litere a UBB Cluj, Corin Braga, coordonatorul proiectului, a declarat, vineri, că lucrarea este elaborată în cadrul unui grant derulat în parteneriat între UBB şi Academiei Române, filiala Cluj.

„Proiectul editării

Acesta a explicat că, printre subiectele care vor fi tratate în noua enciclopedie, se numără cele despre literatura istorică, pornind de la mitul descălecării, cronicari, romanele istorice despre geto-daci până la perioada medievală, literatura cu temă religioasă, cum ar fi Psalmii lui Arghezi sau Psalmii lui Blaga.

„Vom avea un imaginar rural cu autori care prezintă satul, cu obiceiuri şi tradiţii, gen Rebreanu, apoi un imaginar citadin, iar decorul este urban, cu misterele Bucureştilor. Imaginarul religios se referă la reprezentările din neolitic, apoi cele ale religiei geto-dacilor, creştinismul, iar cel lingvistic face referire la fondul de cuvinte roman, slav, grec, dar şi la limbajul periferiei – argou, jargon”, a subliniat Corin Braga.