Alsacia, o regiune intens disputată de-a lungul istoriei

Alsacia este o fostă regiune a Franței. În ianuarie 2016, Alsacia a fost încorporată în regiunea Grand Est. Ca entitate administrativă, Alsacia cuprindea departamentele Haut-Rhin și Bas-Rhin, fiind mărginită de regiunea Lorena la vest și Franche-Comté la sud-vest. Elveția este situată la sud de Alsacia, iar Germania la granița de est și nord.

Alsacia a fost cucerită de legiunile romane ale lui Iulius Cezar în secolul I î.Hr., fiind profund romanizată până la momentul invaziei alemanilor în secolul V e.n. Alemanii au fost cuceriți de franci în 496, iar Alsacia a devenit un ducat al francilor. Sub conducere merovingiană, zona a fost colonizată și convertită la creștinism.

• Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
• Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea

Alsacia a fost încorporată în regatul Lotharingia la mijlocul secolului IX și a fost unificată cu teritoriile germane ale carolingienilor prin Tratatul de la Meerssen din 870. Alsacia a fost atașată de Sfântul Imperiu Roman până în secolul XVII. În acea perioadă, teritoriul său a fost divizat în mai multe municipalități seculare și ecleziastice, care au rămas semnificative până la Revoluția Franceză. Perioada medievală a fost marcată de o importanță crescută a orașelor, care, cu ajutorul împăraților, s-au eliberat treptat din mâinile stăpânilor feudali.

Când a început să fie resimțită influența franceză în Alsacia?

Influența franceză a început să fie resimțită în Alsacia la sfârșitul secolului al XVI-lea, în timpul războaielor religioase. Această influență a crescut în timpul Războiului de Treizeci de Ani, atunci când orașele din Alsacia, prinse între tabere opozante, catolicism și protestantism, și simțindu-și libertățile amenințate, au cerut ajutorul Franței. Pacea Westfalică (1648) a permis Franței un protectorat informal asupra Alsaciei, iar controlul deplin a fost stabilit în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, după ce francezii au ocupat Strasbourg în 1681.

În secolul al XVIII-lea, Alsacia s-a bucurat de o autonomie considerabilă sub coroana franceză, iar alsacienii au profitat de statutul lor în afara sistemului vamal francez pentru a dezvolta un comerț de tranzit. Încorporarea administrativă a Alsaciei în Franța a fost finalizată de Revoluția Franceză (1789), atunci când regiunea a fost împărțită administrativ în cele două departamente Haut-Rhin și Bas-Rhin, iar existența sa ca provincie separată s-a încheiat. Oamenii din Alsacia au continuat să vorbească un dialect german cunoscut drept alsacian, însă folosirea limbii franceze s-a răspândit printre clasele superioare, scrie Britannica.

Alsacia, returnată Franței prin Tratatul de la Versailles, dar anexată din nou de Germania

Din 1815 și până în 1870, Alsacia a participat activ la viața națională franceză. Introducerea votului universal (1848) și construirea de căi ferate au contribuit la legătura strânsă dintre Franța și provincia sa de la frontiera estică. Această legătură a fost ruptă la sfârșitul războiului franco-german (1870–71), atunci când Alsacia a fost ruptă de Franța și anexată la Imperiul German.

După înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, Alsacia a fost returnată Franței prin Tratatul de la Versailles, împreună cu o parte a regiunii Lorena. În anii interbelici, influența germană a rămas puternică în cele două regiuni recuperate. La începutul anilor, 1940 Alsacia a fost din nou anexată de Germania, pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial. În anii postbelici, însă, hegemonia franceză a recuperat Alsacia, deși au persistat unele legături culturale cu Germania. În 2016, regiunea Alsacia a fuzionat cu Lorena și Champagne-Ardenne, ca parte a unui plan național de îmbunătățire a eficienței birocratice. Locuitorii au ales numele Grand Est („Marele Est”) ca formă prescurtată pentru noua regiune administrativă. Totodată, în amintirea identităților regionale istorice, denumirea mai lungă Alsace-Champagne-Ardenne-Lorraine a fost păstrată pentru corespondența oficială.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Nisa, orașul de poveste supranumit „capitala Coastei de Azur”

Cipru, a treia cea mai mare insulă din Marea Mediterană

Toledo, cel mai reprezentativ oraș pentru cultura și tradiția spaniolă

Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței