Home » Cultură » Actrița Geraldine Chaplin, a patra din cei 11 copii ai lui Charlie Chaplin – Trăind printre fantome. „Peste tot pe unde mergeam, eram privilegiați”

Actrița Geraldine Chaplin, a patra din cei 11 copii ai lui Charlie Chaplin – Trăind printre fantome. „Peste tot pe unde mergeam, eram privilegiați”

Actrița Geraldine Chaplin, a patra din cei 11 copii ai lui Charlie Chaplin – Trăind printre fantome. „Peste tot pe unde mergeam, eram privilegiați”
Foto: Everett Collection/Profimedia
Publicat: 22.11.2023

Legenda filmului mut, Charlie Chaplin, a trăit 88 de ani și până să se stingă din viață în anul 1997, actorul, regizorul, producătorul britanic, Sir Chaplin a avut patru soții și 11 copii, cu ultima soție, Oona O’Neill căsătorindu-se în 1943 când aceasta avea 18 ani, iar el 54. Oona i-a născut 8 copii, Gerladine Chaplin, eroina poveștii de astăzi, fiind prima dintre ei.

Gerladine, strănepoata dramaturgului Eugene O’Neill și stră strănepoata starului Broadway actorul James O’Neill (1847 – 1920) s-a născut la 31 iulie 1944 în California (la Santa Monica). După ce a fost înscrisă și a frecventat Academia Regală de Balet din Londra, Geraldine a fost descoperită de regizorul David Lean când aceasta dansa pe o scenă din Paris și, chiar dacă nu a avut o carieră care să o egaleze pe cea a tatălui ei (cine ar putea face asta, totuși), Gerladine a avut un traseu remarcabil în lumea celei de-a șaptea arte. A jucat în filme precum Doctor Zhivago (1965), Nashville (1975), Welcome to L.A. (1976), Remember My Name (1978), Cría Cuervos (1976), Elisa, vida mía (1977) și Mamá cumple cien años (1979) (ultimele trei regizate de partenerul ei din acea perioadă, spaniolul Carlos Saura). O actriță internațională, Gerladine Chaplin a jucat și în producții franțuzești – Les Uns et les Autres (1981), La vie est un roman (1983) și L’Amour par terre (1984).

În 1992, a jucat rolul propriei sale bunici, actrița, cântăreața și dansatoarea Hannah Chaplin, mama lui Charlie Chaplin, în filmul regizat de Richard Attenborough și nominalizat la trei premii Oscar – Charlie, producție cu o distribuție foarte tentantă – Robert Downey Jr, Anthony Hopkins, Kevin Kline, Moira Kelly, Milla Jovovich, Dan Aykroyd și alții. În 1993, Martin Scorsese i-a oferit un rol în filmul The Age of Innocence (1993), Jodie Foster a distribuit-o în producția regizată de ea Home for the Holidays (1995), iar Franco Zeffirelli în filmul său Jane Eyre (1996), în care Geraldine a jucat alături de actorii William Hurt, Charlotte Gainsbourg, Anna Paquin, Sasha Graff și Fiona Shaw. Un alt regizor de top, Pedro Almodóvar, a distribuit-o în 2002 în thriller-ul En la ciudad sin límites (2002) și apoi în pelicula Hable con ella (Talk to Her, 2002), iar în 2019 a jucat în rolul Ducesei de Windsor, Wallis Simpson, în sezonul al 3-lea din serialul de televiziune The Crown (2019). O filmografie impresionantă a Geraldinei Chaplin, mare parte din peliculele în care a apărut purtând semnătura unor regizori de marcă.

Când a debutat actrița Geraldine Chaplin?

Fiica celei de-a patra și ultima soție a legendarului actor de film mut Charlie Chaplin, Oona O’Neill, Gerladine Chaplin, născută la 31 iulie 1944, în Santa Monica, California, a trăit o vreme în Elveția alături de familie ca urmare a exilului tatălui ei suspectat de americani a fi simpatizant comunist. În Elveția, Gerladine a fost înscrisă la mai multe școli și internate, perfecționându-și cunoștințele de limbă franceză și spaniolă.

La vârsta de 8 ani, actrița Geraldine Chaplin și-a făcut și debutul în secvența de deschidere necreditată a filmului tatălui ei, Limelight (1952), o tragi-comedie semi-autobiografică despre o fostă vedetă de music-hall, Calvero (personaj interpretat de însuși Charlie Chaplin) în lupta cu durerile și tristețile declinului popularității sale. Deși a fost bine primit în Europa și considerat de criticii contemporani ca fiind una dintre cele mai bune opera cinematografice ale lui Charlie Chaplin, filmul a avut nevoie de încă 20 de ani pentru a fi lansat în cinematografele din Statele Unite, această întârziere de 2 decenii fiind cauzată de suspiciunile vizavi de presupusele orientări politice cu iz comunist ale lui Chaplin, în anii 1950.

Un important rol secundar

La 13 ani după debutul său cinematografic, Geraldine Chaplin a obținut un rol secundar, însă important, în clasicul lui David Lean, Doctor Zhivago (1965), apărând alături de Julie Christie și Omar Sharif, Geraldine portretizând-o pe Tony Gromeko, soția lui Zhivago (jucat de Sharif) care este forțată să emigreze în Franța după răsturnarea de pe tron a țarului Rusiei, lăsându-și în urmă soțul, îndrăgostit de fiica unei croitorese. În 1966, pentru performanța sa, Geraldine Chaplin a primit o nominalizare la Globurile de Aur la categoria Starul Anului. În 1967, actrița a debutat cu succes pe Broadway în piesa The Little Foxes, cu puțin timp înainte să fie distribuită în filme de marcă precum Stranger in the House (1967) și Peppermint Frappe (1967). În același an, a jucat alături de Marlon Brando și Sophia Loren în pelicula regizată de tatăl ei, A Countess from Hong Kong.

După ce a jucat alături de Charlton Heston în The Hawaiians (1970), Geraldine Chaplin a fost distribuită în rolul unei guvernante străine ce are în grijă un grup de copii dintr-o casă izolată, în drama lui Carlos Suara Ana și lupii (1973), apoi a primit un rol secundar în Cei trei mușchetari (1973), după care în Cei patru mușchetari (1974), a fost foarte apeciată în Raise Ravens (1976), o dramă alegorică despre o fetiță de opt ani care se confruntă cu pierderea tatălui ei. A mai jucat într-un clasic al lui Robert Altman, Nashville (1975), pentru rolul ei, Chaplin primind o altă nominalizare la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar. A fost distribuită în rolul Annie Oakley din westernul lui Paul Newman Buffalo Bill and the Indians, or Sitting Bull’s History Lesson. A fost nominalizată la premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea unei gospodine din San Fernando Valley și a fost o dependentă de cursele cu taxiul în filmul nu foarte gustat de public al lui Alan Rudolph Welcome to L.A (1976).

În ce producții a jucat actrița Geraldine Chaplin?

Făcând un salt în timp, cu mențiunea că Geraldine Chaplin a avut o activitate mai mult decât activă în cinematografie încă de la debutul ei, am putea enumera o parte dintre producțiile cele mai recente în care a jucat actrița – Seneca – On the Creation of Earthquakes (2023), Luka (2023), The Barefoot Emperor (2020), The Rodriguez and the Beyond (2019), Holy Beasts (2019), Red Land (Rosso Istria) (2018), Sinous Road (2018), Jurassic World: Fallen Kingdom (2018) și generoasa listă poate continua.

Geraldine Chaplin, care în general a păstrat un profil scăzut atunci când a venit vorba de viața personală, preferând să se concentreze pe cariera de actriță și, în general, pe realizările sale profesionale, a avut două relații notabile. Prima cu regizorul spaniol Carlos Saura, cu care a fost împreună din 1973 și până în 1979, iar din 2006 este căsătorită cu cineastul chilian Patricio Castilla, cu fiecare dintre cei doi parteneri având câte un copil.

https://www.goldenglobes.com/person/geraldine-chaplin

https://www.imdb.com/name/nm0001036/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm

https://www.tcm.com/tcmdb/person/32231%7C60621/Geraldine-Chaplin/#biography

https://www.themoviedb.org/person/400-geraldine-chaplin

https://www.tcm.com/tcmdb/person/32231%7C60621/Geraldine-Chaplin/#biography

Vă recomandăm să citiți și:

Penelope Cruz, singura actriță spaniolă recompensată cu un Oscar. „Am o personalitate puternică. Spun ce simt”

Hugh Laurie, cel mai bine plătit actor de televiziune în 2010. „Oamenii vor supraviețui și vor găsi fericirea”

Kathy Bates, singura persoană care a câștigat vreodată un Oscar pentru un rol într-un film horror. „Forța mea interioară vine de la prietenii mei”

Matthew Perry, cel mai iubit dintre Prietenii tăi. „Faima nu face ceea ce crezi că va face. Totul a fost un truc”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase