Home » Cultură » Geoffrey Rush, actorul care a primit premiul Tony pentru rolul dintr-o piesă a lui Eugene Ionesco

Geoffrey Rush, actorul care a primit premiul Tony pentru rolul dintr-o piesă a lui Eugene Ionesco

Publicat: 30.03.2024

Geoffrey Rush, actor australian născut la 6 iulie 1951 în Toowoomba, Queensland, Australia, este foarte cunoscut pentru rolul său din seria Pirates of the Caribbean – Căpitanul Hector Barbossa, care a fost atât personajul negativ principal cât și, mai apoi, aliatul căpitanului Jack Sparrow, interpretat de Johnny Depp, jocul actoricesc al lui Rush transformându-l pe Barbossa într-unul dintre cele mai iubite personaje din această franciză de mare succes.

Geoffrey Rush este unul dintre puținii actori care au câștigat Tripla Coroană a Actoriei, ceea ce înseamnă că deține câte un premiu în toate cele trei ramuri importante actoricești – teatrul, filmul pentru marele ecran și pentru televiziune.

Așadar, Geoffrey Rush a primit un Oscar pentru cel mai bun actor în 1997, pentru rolul din Shine, în care a interpretat personajul David Helfgott, un pianist australian care se luptă cu boli mintale și depășește diverse obstacole pentru a obține succesul în cariera sa muzicală, în 2005 un premiu Emmy pentru prestația din The Life and Death of Peter Sellers, un film bazat pe cartea cu același nume scrisă de Roger Lewis, care relatează viața și cariera renumitului actor britanic Peter Sellers, iar în 2009 un premiu Tony pentru cel mai bun actor în piesa de teatru Exit the King, a dramaturgului român Eugène Ionesco, născut la Slatina la 26 noiembrie 1909 și decedat la Paris la data de 28 martie 1994. Pentru că este și un pianist desăvârșit, Geoffrey Rush nu a avut nevoie de o dublură „la mâini” când a jucat în Shine (1996), interpretând singur aproape toate compozițiile din film.

Geoffrey Rush este fondatorul prestigioasei Australian Academy of Cinema and Television Arts, organizație importantă care celebrează și promovează excelența în filmul australian pentru marele ecran și filmul de televiziune.

De-a lungul carieri sale, Geoffrey Rush a reușit să portretizeze câteva personaje istorice remarcabile inclusiv Leonardo da Vinci în filmul din 1998 Leonardo’s Dreams, Albert Einstein în serialul de trei sezoane Genius (2017 -) și Sir Francis Walsingham în Elizabeth.

În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile în lumea divertismentului, Geoffrey Rush a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 2010.

Mentor pentru mulți aspiranți la actorie, Geoffrey Rush este și un avocat și ambasador implicat în artă și educație, susținând întotdeauna importanța acestor ramuri în viața fiecăruia și, de asemenea, promovând creativitatea și libertatea de expresie artistică în diverse instituții școlare.

Film, teatru, dar și desene animate. Actorul Geoffrey Rush și-a împrumutat vocea unor personaje animate precum pelicanul Nigel din Finding Nemo și creatura cu trăsături de extraterestru din SF-ul de acțiune Green Lantern, care i-a avut în rolurile principale pe Ryan Reynolds, Blake Lively și Peter Sarsgaard.

Unul dintre cei mai talentați actori australieni, Geoffrey Rush a fost numit, în 2012, Australianul Anului, în semn de recunoaștere a contribuției sale excepționale la artă și a impactului său pozitiv asupra culturii australiene.

În afară de rolurile din Pirații din Caraibe și Discursul regelui (pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar), Geoffrey Rush a oferit performanțe excepționale în filme precum Shine, Elizabeth, Quills, Shakespeare in Love, Exit the King, The Diary of a Madman, The Book Thief și The Best Offer.

În 2017, Geoffrey Rush a fost acuzat de comportament neprofesionist în timpul unei producții a King Lear pusă în scenă de către Sydney Theatre Company. Acuzațiile au fost făcute de colega actriță Eryn Jean Norvill care a susținut că Rush ar fi atins-o nepotrivit. Rush a negat acuzațiile și a intentat ulterior un proces de defăimare împotriva ziarului care a publicat povestea. În 2019, i s-au acordat despăgubiri substanțiale în cazul de defăimare. Dar iată care este povestea acestui scandal.

În 2020, actorul Geoffrey a primit cea mai mare despăgubire pentru defăimare acordată vreodată unei singure persoane în Australia și anume suma de  2,9 milioane de dolari australieni (1,57 milioane de lire sterline; 1,99 milioane de dolari americani) după ce a câștigat procesul împotriva agenției media Nationwide News. Disputa a apărut în urma unei serii de articole publicate de Nationwide News în 2018, în care se făceau acuzații de comportament inadecvat și hărțuire sexuală la adresa lui Rush. Articolele se bazau pe surse anonime și au fost criticate pe scară largă pentru lipsa de dovezi și pentru senzaționalism. Rush a negat acuzațiile și a intentat o acțiune în justiție împotriva Nationwide News pentru defăimare. În februarie 2019, Curtea Supremă din New South Wales s-a pronunțat în favoarea actorului, constatând că articolele nu au fost susținute de dovezi suficiente și că au adus prejudicii reputației sale. De asemenea, instanța a constatat că Nationwide News a acționat cu „rea intenție”  în publicarea articolelor.

Geoffrey Roy Rush s-a născut la 6 iulie 1951, în Toowoomba, Queensland, Australia, într-o familie modestă cu descendențe germane, englezești, scoțiene și irlandeze,  mama sa fiind vânzătoare într-un magazin, iar tatăl contabil în cadrul Forțelor Aeriene Regale Australiene.

Cariera de actor a lui Rush a început la sfârșitul anilor 1970, când s-a alăturat Companiei de Teatru Queensland. A câștigat rapid atenția pentru performanțele sale scenice și a devenit o figură proeminentă pe scena teatrală australiană. În 1981, și-a făcut debutul în film în drama australiană Hoodwink al lui Claude Whatham, însă rolul lui David Helfgott din drama biografică Shine (1996) a fost cel care i-a adus faima internațională și aprecierea criticilor, așa cum deja am menționat, pentru portretizarea pianistului cu probleme mintale, Rush primind un Oscar pentru cel mai bun actor.

Geoffrey Rush este cel de-al patrulea actor care a apărut în 2 filme cu încasări de 1 miliard de dolari –  Pirates of the Caribbean: Dead Man’s Chest (2006) și Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides (2011). De asemenea, conform IMDb.com, este primul actor din emisfera sudică care reușește această performanță.

Pe lângă activitatea sa cinematografică, Geoffrey Rush a avut contribuții notabile și pe scenă, jucând în numeroase producții de teatru, inclusiv în piese shakespeariene precum A douăsprezecea noapte, Hamlet și Regele Lear. Interpretarea sa a regelui Berenger în piesa lui Eugene Ionesco Exit the King i-a adus un premiu Tony pentru cel mai bun actor într-o piesă de teatru.

Din 1988, Geoffrey Rush este căsătorit cu actrița australiană Jane Menelaus din 1988, cuplul având împreună doi copii. În ciuda faptului că amândoi sunt figuri publice, au reușit să își țină viața personală departe de lumina reflectoarelor media.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Geoffrey-Rush

https://www.imdb.com/name/nm0001691/quotes/

https://facts.net/celebrity/36-facts-about-geoffrey-rush/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Billy Bob Thornton, actor, regizor, muzician și fost soț al uneia dintre cele mai populare actrițe din lume. „Mă afundasem de tot în tristețe, iar cea care m-a salvat a fost Angelina”

Jean Negulesco, singurul regizor român nominalizat la Oscar. Vedetă la Hollywood, dar necunoscut în România

George Miller, regizorul care a renunțat la medicină pentru a face filme și creatorul Mad Max

George Lucas, cel mai bogat regizor din lume

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase