Urâțenia, interzisă în America secolelor XIX și XX. Oamenii mutilați sau deformați nu aveau voie să iasă în public

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Cum vă sună conceptul de ilegalitate a urâțeniei? V-ați gândi probabil că se referă la ideea că anumite forme de urâțenie, comportamentale ori sociale, pot fi considerate ilegale sau inacceptabile din punct de vedere moral și etic. Dar iată că această idee a însemnat mai mult decât atât, în Statele Unite fiind o lege, la un moment dat, când urâțenia, nu cea morală, dar cea fizică, a fost interzisă.

„Nicio persoană care este bolnavă, schiloadă, mutilată sau deformată în vreun fel, astfel încât să constituie o apariție inestetică, dezgustătoare sau nepotrivită pe străzi ori în alte locuri publice din acest oraș, nu trebuie să se expună publicului în aceste locuri, sub sancțiunea unei amenzi de cel puțin un dolar și de cel mult cincizeci de dolari pentru fiecare infracțiune.” – așa suna un paragraf al legii împotriva urâtului/a urâțeniei, lege intrată în vigoare în 1881 în legislația administrativă a orașului Chicago.

• Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri…
• Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

Când a fost asta și ce s-a întâmplat mai exact? La mijlocul, secolului al XIX-lea, în SUA au intrat în vigoare mai multe ordonanțe municipale (care au ținut până la mijlocul secolului al XX-lea) ce incriminau prezența persoanelor considerate „inestetice” sau „dezgustătoare” în spațiile publice. Aceste legi vizau în primul rând persoanele cu dizabilități vizibile, bolile sau persoanele sărace, impunând efectiv standardele societale de frumusețe și normalitate prin mijloace legale.

Prima lege cunoscută privind urâtul a fost adoptată în San Francisco în 1867 și interzicea oricărei persoane „bolnave, schilodite, mutilate sau deformate în orice mod” să se expună în public. Legea făcea parte dintr-o mișcare mai amplă apărută în acea perioadă, care urmărea să reglementeze comportamentul public și estetica, pe măsură ce zonele urbane deveneau mai aglomerate. Orașele din Statele Unite au adoptat rapid legi similare, inclusiv Chicago, New Orleans și Portland.

În 1881, consilierul municipal din Chicago, James Peevy, avea un obiectiv nobil – dorea să scape orașul de toate „obstacolele de pe stradă”, obstacole însemnând, pentru el, cerșetori, „individul cu un singur picior care, cu ochii larg deschiși și cu o înfățișare dureros de lugubră, își întinde pălăria pentru bănuți” sau „băieții care strigă «ba-na-naas»” și „femeia cu doi copii bolnavi care a fost trasă prin mașina de cardare într-o fabrică de lână și care cântă neîncetat «Mollie Darling» la o vioară, la colțul străzii”.

Deși au existat, în mod evident și justificabil, voci care au răsunat împotriva acestor legi, ele au fost validate sub diverse pretexte. Unii susținători au motivat că erau necesare pentru sănătatea publică, bazându-se pe convingerea nefondată că expunerea la persoane cu handicap ar putea provoca boli în rândul cetățenilor sănătoși. Alții au susținut că permiterea persoanelor cu handicap să cerșească bani facilita frauda, permițând persoanelor să simuleze un handicap. Cu toate acestea, în esența lor, aceste legi reflectau o repulsie socială față de cei care nu se conformau standardelor de frumusețe predominante, iar aplicarea lor a avut consecințe grave pentru multe persoane cu handicap. Cei afectați s-au trezit adesea în imposibilitatea de a lucra legal; vânzătorii ambulanți și artiștii au fost deosebit de afectați, deoarece mijloacele lor de trai depindeau de vizibilitatea publică. De exemplu, un bărbat din Cleveland cu handicap la mâini și picioare și-a pierdut slujba de vânzător de ziare din cauza acestor reglementări. Prin urmare, astfel de restricții i-au forțat pe mulți să falimenteze, sărăcească și să se izoleze.

Deși unii funcționari municipali au încercat să atenueze impactul prin eliberarea de permise de vânzare ambulantă specifice persoanelor cu handicap, aplicarea legii a rămas dură. Rezistența publică a apărut uneori împotriva acțiunilor poliției întreprinse în temeiul acestor legi; printre incidentele notabile se numără intervenția membrilor comunității atunci când ofițerii încercau să efectueze arestări stradale.

„De exemplu, în 1936, când un ofițer de poliție din Chicago a încercat să îl aresteze pe Ben Lewis, un bărbat de culoare cu un picior amputat, lovindu-l în piciorul sănătos, patru trecători albi l-au atacat pe polițist, în timp ce alte sute de persoane s-au adunat în jurul lor”.

Jurnalistul Junius Henri Browne scria în The Great Metropolis, menționează National Geographic, memoriile sale din 1869 despre viața din New York, spunând că „atunci când ești în drum spre cină, sau mergi să-ți vizitezi iubita, ori când ai compus în minte ultima strofă a noului poem care ți-a dat atâtea bătăi de cap, nu este plăcut să te confrunți cu o apariție dezgustătoare”.

Legile urâtului și urâtele legi au fost abolite (ultima arestare înregistrată legată de o astfel de legislație a avut loc în 1974), dar moștenirea lor persistă în atitudinile contemporane față de persoanele cu handicap și gestionarea spațiului public. Politicile urbane moderne pot reflecta încă practici de excludere similare prin reglementări care descurajează anumite comportamente considerate indezirabile de societate.

Activismul din jurul acestor legi a jucat un rol crucial în modelarea mișcărilor pentru drepturile persoanelor cu handicap din a doua jumătate a secolului XX. Susținătorii au evidențiat aceste practici discriminatorii, venind cu exemple de opresiune sistemică care necesitau protecția drepturilor civile, însă aplicarea legilor în cauză nu a făcut decât să lipsească persoanele cu handicap de dreptul lor la autodeterminare, izolându-le de restul societății. Această susținere a culminat cu modificări legislative semnificative, cum ar fi Americans with Disabilities Act (ADA) din 1990, care urmărea să protejeze persoanele cu handicap împotriva discriminării în diferite aspecte ale vieții.

Surse:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/history-of-ugly-laws-america-disability

Vă mai recomandăm să citiți și:

Istoria secretă a tarotului

Cel mai vechi schelet uman, descoperit în Thailanda, ar putea rescrie istoria

Unelte vechi de 7.000 de ani găsite în China rescriu istoria omenirii

Muzeul Pâinii, o călătorie de 6.000 de ani prin istoria celui mai iubit aliment al omenirii