Istoria secretă a tarotului

Sub tavanele boltite ale unui palat italian din secolul al XV-lea, nobili îmbrăcați în mătase și catifea se adună în jurul unei mese. Mâinile lor strâng cărți pictate cu lux de amănunte și împodobite cu figuri enigmatice: un Hierofant în robă, o Roată a Norocului celestă, un Spânzurat suspendat în contemplație. Iar jocul de cărți care-i fascinează pe nobili este tarocchi – strămoșul tarotului de astăzi.

Mult timp învăluite în miturile Egiptului antic sau ale misticii Asiei de Est, adevăratele origini ale tarotului sunt de fapt mai banale decât s-ar crede – și clar europene. Cercetări științifice recente au răsturnat presupunerile populare, trasând descendența tarotului nu până la civilizații îndepărtate, ci până la curțile opulente ale Italiei din perioada Renașterii. Iar ceea ce a început ca o distracție aristocratică s-a transformat, secole mai târziu, într-un simbol global al misterului și introspecției.

• Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui…
• Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

Ideea că tarotul a apărut din China sau India – adesea legată de inventarea cărților de joc – este o concepție greșită persistentă. Deși cărțile de hârtie au apărut probabil în China secolului al IX-lea, pachetul de tarot pe care îl cunoaștem seamănă foarte puțin cu acele prototipuri timpurii. Saltul de la cărțile chinezești cu bani la imaginile alegorice ale tarotului este enorm, simbolismul tarotului fiind profund înrădăcinat în cultura europeană medievală și renascentistă.

Primele cărți de tarot confirmate datează din anii 1440 în nordul Italiei, comandate de familiile Visconti și Sforza din Milano. Cunoscute sub numele de carte da trionfi (cărți ale triumfului), aceste pachete pictate manual conțineau 78 de cărți împărțite în patru culori și alte 22 de cărți alegorice „de atu”. Departe de a fi instrumente de profeție, acestea au fost utilizate pentru a juca un joc complex cu trucuri, asemănător bridge-ului.

Imaginile din primele pachete de tarot oferă o fereastră către societatea renascentistă și către tensiunile acesteia. Cărți precum Papa (redenumit ulterior Hierophant) și Împărăteasa nu erau doar ilustrații capricioase, ci reflecții ale dinamicii politice și religioase. Biserica Catolică exercita o putere imensă, dar Renașterea a fost, de asemenea, o perioadă de punere sub semnul întrebării a autorității, iar atuurile tarotului au satirizat sau subvertit adesea ierarhiile tradiționale.

De exemplu, Nebunul – o figură zdrențuită – reprezenta omul obișnuit care sfida normele societății. Turnul, reprezentând o structură lovită de fulger, simboliza fragilitatea instituțiilor umane. Astfel de teme au rezonat într-o epocă marcată de ascensiunea umanismului și de germenii Reformei protestante.

De la jocul de societate la profeție

Transformarea tarotului într-un instrument divinatoriu nu a început în Italia, ci în Franța secolului al XVIII-lea. Pe fondul raționalismului Iluminismului, a apărut un contracurent de misticism. Ocultiști precum Jean-Baptiste Alliette (cunoscut sub numele de Etteilla) au reinterpretat tarotul prin prisma astrologiei, Cabalei și a mitologiei egiptene. În 1789, Etteilla a publicat Manière de se récréer avec le jeu de cartes nommées Tarots („Cum să te distrezi cu pachetul de cărți numit Tarot”), primul ghid care asociază tarotul cu ghicitul.

Aceast rebranding ezoteric a luat amploare în secolul al XIX-lea. Éliphas Lévi, un scriitor ocult francez, a legat tarotul de tradiția hermetică, în timp ce Ordinul Hermetic Britanic al Zorilor Aurii (printre ai cărui membri se număra Aleister Crowley – ocultist, magician ceremonial, poet, romancier, alpinist și pictor englez, fondatorul religiei Thelema) a dezvoltat sisteme elaborate care leagă cărțile de literele ebraice și semnele astrologice. Pachetul Rider-Waite-Smith, ilustrat de Pamela Colman Smith în 1909, a devenit tarotul „mistic” definitiv, încorporând simboluri precum îngerul îndrăgostiților și figurile înlănțuite ale diavolului.

Gripa spaniolă, războaiele și căutarea sensului

Popularitatea tarotului a crescut în timpul perioadelor de criză. De-a lungul pandemiei de gripă spaniolă din 1918-1919, când milioane de oameni s-au confruntat cu pierderi bruște și incertitudine, tarotul a oferit o aparență de control. Oamenii au apelat la divinație ca o modalitate de a da sens haosului. În mod similar, în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, soldații și civilii, deopotrivă, au consultat cărțile pentru speranță sau încheiere.

Acest model s-a repetat în timpul mișcării contraculturale din anii 1960 și al valului New Age din anii 1980, iar în prezent, pe fondul unor crize globale, tarotul a cunoscut o recrudescență pe platformele social media.

Tarotul contemporan a depășit rădăcinile sale oculte. Psihologi, cum a fost Carl Jung, au considerat cărțile drept arhetipuri ale inconștientului colectiv, instrumente pentru introspecție mai degrabă decât pentru profeție. Practicanții moderni îmbină adesea tarotul cu terapia, mindfulness-ul și activismul social. „Tarotul nu prezice viitorul, ci ne ajută să reflectăm asupra prezentului nostru”, explică Jessica Dore, asistent social licențiat și autor al cărții Tarot for Change.

Tehnologia a remodelat, de asemenea, tarotul. Aplicații ca Labyrinthos oferă lecturi bazate pe inteligență artificială, în timp ce comunitățile online democratizează accesul la interpretări. Cu toate acestea, pachetele fizice rămân artefacte prețioase; pachetul Visconti-Sforza din secolul al XIV-lea a fost vândut pentru suma de 2,5 milioane de dolari în 2019.

La final, ca și concluzie, de la jocul renascentist la oracolul erei digitale, evoluția tarotului oglindește căutările schimbătoare ale umanității pentru tot felul de sensuri. Geniul său constă în ambiguitate: aceeași carte care odinioară își bătea joc de Papă inspiră acum reflecția personală.

În ultimii ani, scrie nationalgeographic.com, tarotul a ajuns din nou în prim-planul cultural, indicând o nouă nevoie de înțelepciune spirituală și pe măsură ce a crescut cererea de a găsi surse mai holistice de sprijin pentru sănătatea mintală, oamenii au început să apeleaze tot mai des la acest joc.

Jucătorii consideră că pachetul standard de 78 de cărți sporește gradul de conștientizare a emoțiilor oamenilor, într-o perioadă de anxietate globală. Tarotul, așadar, este ca un fel de oglindă, simbolurile sale adaptându-se pentru a reflecta orice avem nevoie să vedem – fie în Milano anului 1442, fie în Manhattan-ul anului 2025.

Sursa:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/tarot-cards-history-fortune-telling

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arthur Edward Waite, omul care a revoluționat tarotul modern

Cabala, de la misticismul antic la spiritualitatea modernă

Misticism, eterna căutare a divinului și a necunoscutului

Tabla Ouija, de la joc la promisiunea reconectării cu morții. „O minunată placă vorbitoare și mister al veacurilor!”